Cele 5 alimente perfecte pentru longevitate. Sunt populare în dieta mediteraneană și nutriționiștii le recomandă
Dieta mediteraneană este una dintre cele mai faimoase din întreaga lume, iar nenumărați nutriționiști o recomandă celor care doresc să adopte un stil de viață mai sănătos. Iar anumite alimente foarte populare în această dietă ne pot ajuta să trăim mai mult, ele fiind foarte bune pentru longevitate.

Un stil de viață sănătos este crucial pentru longevitate și pentru buna funcționare a organismului. Unele alimente ne vor ajuta să ne simțim mai bine, iar, atunci când sunt consumate regulat, pot chiar să ne ajute să trăim mai mult.
De exemplu, cu toții știm deja cât de importante sunt legumele pentru sănătate. Însă, una dintre ele poate fi foarte bună pentru longevitate. Este vorba despre broccoli, despre care experții spun că poate reduce riscul de cancer, diabet și chiar și boli cardiovasculare.
„Pentru a beneficia cât mai mult de efectele sale benefice, broccoli trebuie consumat crud sau la aburi”, spune nutriționista Janelle Leatherwood, conform eatingwell.com. Potrivit expertei, această legumă poate fi folosită și în supe.
Iaurtul este foarte bun pentru longevitate
De asemenea, un alt aliment popular în dieta mediteraneană și care are efecte benefice pentru longevitate este și iaurtul grecesc. Acest aliment delicios reduce riscul de deces din orice fel de cauză, el fiind o sursă foarte bună de probiotice și de proteine. În plus, la fel de bune pentru longevitate sunt și legume precum spanacul și kale, care sunt surse bogate de vitamine și antioxidanți.
Dar dacă aceste alimente nu sunt tocmai pe placul nostru, atunci putem apela la linte. Bogată în fibre, polifenoli și proteine, lintea poate reduce inflamația din organism și poate chiar să țină sub control nivelul de zahăr din sânge.
Somonul o alegere perfectă pentru longevitate
Iar, nu în ultimul rând, mai putem apela la un aliment care deja este faimos în toată lumea pentru proprietățile sale benefice pentru sănătate. De fapt, nutriționiștii din toată lumea recomandă consumul acestui pește, indiferent de ce fel de tip de dietă ținem.
Mai precis, este vorba despre somon. Carnea acestui pește conține acizi grași omega-3, fiind foarte bună pentru a susține sănătatea creierului și a inimii. În plus, acest pește are și un gust delicios, fiind favoritul multor oameni.

































