Îți distrugi sănătatea daca faci asta în fiecare zi! Cum să eliminăm toxina de oboseală
Într-o lume confuză, agitată și stresată, sănătatea oamenilor e din în ce mai șubredă. Uneori, fără să ne dăm seama, ne distrugem singuri viețile. Așa numita toxină de oboseală, adică auto-otrăvirea produsă de organism, ne dă sănătatea peste cap. Din fericire, soluțiile salvatoare sunt chiar la îndemâna noastră, doar că puține persoane sunt în stare să le pună în aplicare, susține un renumit psiholog.
Te simți obosit și nu știi de ce? Ei bine, atunci când constatăm că cele mai mărunte lucruri, pe care altădată le făceam foarte ușor, ne obosesc instant acum, înseamnă că în organismul nostru s-a instalat oboseala cronică, iar cauzele acestei afecțiuni sunt multiple.
„Acest lucru se datorează deconectării de natură și poluării. Practic corpul produce așa-numita toxină de oboseală și nu mai reușește să elimine toxinele mentale, emoționale și fizice, iar acestea sunt depozitate în corp și produc tot felul de dezechilibre”, explică psihologul Stelian Chivu, conform Adevărul.
Acesta susține că totul este energie! Ea poate fi energie spirituală, care este formată din idei, precum principii și credințe, energie mentală, precum gânduri pozitive și negative, energie emoțională, care se manifestă prin stări înalte sau joase, și energie fizică, adică forță și dinamism.
Esențial pentru fiecare dintre noi este să aflăm ce ne consumă energia zilnic
Trebuie spus clar că energia fizică se acumulează în corp prin hrana solidă și lichidă, prin somn și aerul pe care îl respirăm.
„Cea mai importantă sursă de energie este aerul. Fără hrană și somn, corpul poate supraviețui câteva zile, dar fără aer, doar două-trei minute. Volumul de aer inspirat este esențial pentru sănătatea holistică (a întregului - n.r.) și pentru vitalitatea corpului”, punctează psihologul Stelian Chivu.
Este vital ca fiecare om care suferă de oboseală să descopere ce îi consumă energia zilnic! Iată principalele cauze:
- agitația mentală
- confuzia
- numărul mare de emoții negative
- stresul
- anxietatea
- depresia
Toate aceste stări creează și blocaje în alimentarea organismului cu energie telurică (magnetică) și cosmică (electrică).
„Corpul îți ia energia telurică sau magnetică de la Pământ și energie cosmică de la Soare, necesară în mod special creierului. Tehnologiile din prezent, cum sunt calculatoarele, televizoarele, antenele de telefonie și rețelele electrice ne consumă mult din energie.
Nu în ultimul rând, lipsa somnului are un efect negativ asupra nivelului de energie al organismului. Celulele nervoase trebuie reîncărcate și reprogramate, ca și celulele corpului fizic”, detaliază psihologul Stelian Chivu.
Cum ne putem vindeca de starea cronică de oboseală
Specialistul Stelian Chivu a constatat că foarte puține persoane știu cum să se relaxeze, dar și să se reprogrameze pozitiv și să respire corect.
Ca să accesăm energia de care organismul nostru are atâta nevoie, e necesar să identificăm și să conștientizăm ceea ce în limbaj de specialitate poartă denumirea de „prize de energie“, conform sursei citate.
Astfel, e necesar să descoperim abilitățile și pasiunile care ne vor ajuta să ne încărcăm într-un timp scurt cu energie vitală. Aceste elemente ne vor oferi drumul rapid către vindecare, dacă suferim de o anumită afecțiune. Totodată, ne vor direcționa către succes în profesie sau business.
„Respirația conștientă se adaptează în funcție de volumul de aer inspirat, de nivelul mental al celor în cauză, în funcție de vârstă și de boli, dacă există. Energia cosmică este infinită, liberă și gratuită. Este necesar doar să ne descoperim propria priză rezonatorie, care să ne permită să o accesăm, iar asta se poate învăța”, a declarat psihologul Stelian Chivu.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!