Cine a „inventat“ Revelionul românesc. Ştiai că „revelion“ vine din termenul francez „réveillon“, adică „trezire“?

Noaptea dintre ani a fost mereu considerată una magică, chiar dacă sărbătorirea ei s-a făcut la date calendaristice diferite, iar simbolistica a variat de la o cultură la alta.

Celebrarea Anului Nou este una dintre cele mai vechi sărbători consemnate în istorie, ea regăsindu-se, sub o formă sau alta, la toate culturile de pe glob. Şi asta pentru că, înainte de marile religii, oamenii au preaslăvit semnele cosmice şi manifestările naturii, închinând diverse ritualuri Soarelui – principalul „motor“ al succesiunii zi-noapte, al anotimpurilor, culturilor agricole şi înmulţirii păsărilor şi animalelor.

Anticii erau atenţi la fazele lunii şi mişcările soarelui

Pentru babilonieni (2000 î.Hr.), noul an începea cu prima lună plină după Solstiţiul de Iarnă, care marca prima zi de primăvară (iar celebrarea dura 15 zile); pentru vechii egipteni, semnul trecerii în următorul an era ieşirea din matcă a Nilului (sfârşitul lunii septembrie); iar romanii sărbătoreau Anul Nou în martie – şi tot ei au mutat data de începere a anului pe 1 ianuarie!

Calendarul iulian

Iniţial, calendarul roman avea doar 304 zile împărţite pe zece luni, martie-decembrie, căruia Numa Pompilius (700 î.Hr.) i-a adăugat lunile ianuarie şi februarie, ajungându-se la 354 de zile. Împăratul Iulius Caesar (45 î.e.n.) a decis, însă, ca anul să înceapă cu luna ianuarie, nu cu martie, impunând aşa-numitul calendar iulian. Tot el l-a găsit potrivit pe zeul Ianus să fie celebrat la început de an, pentru că acesta era zeul porţilor, al uşilor, al podurilor, al intrărilor şi al pasajelor, simbolizând tranziţia, dar şi începuturile şi finalurile. Simbolistic, Ianus este înfăţişat ca o entitate cu două capete, cu feţele în direcţii opuse, una care priveşte în urmă, în trecut, şi alta care priveşte înainte, în viitor, oglindind perfect trecerea dintre ani.

Calendarul iulian s-a răspândit în toate teritoriile imperiului Roman, însă celebrarea lui Ianus era considerată un obicei păgân, astfel încât începutul anului era sărbătorit fie odată cu Crăciunul, fie în luna martie.

Calendarul Gregorian

În 1582, Papa Grigore al XIII-lea a impus propriul calendar, ajustând eroarea de calcul a calendarului iulian, care pierdea o săptămână la fiecare 1.000 de ani. Dar de-abia în 1691, Biserica a recunoscut data de 1 ianuarie, ca fiind prima zi din an. Interesant este că unele ţări (Rusia, de exemplu) s-au raliat cu greu la acest calendar, fiind tributare celui iulian şi păstrând sărbătorile „pe rit vechi“, cu un decalaj de 13 zile.

O petrecere de bonton

Românii au adoptat calendarul pe stil nou în 1919, când data de 1 aprilie a devenit 14 aprilie. Chiar şi aşa, trecerea în noul an era deja o sărbătoare naţională, marcată, la acea dată, de „balul Regelui“, oferit pe 1 ianuarie.

Cuvântul „revelion“ provine din termenul francez „réveillon“, care înseamnă „trezire“ şi definea obiceiul de a veni acasă, după slujba din seara de Ajun de Crăciun, pentru a încheia postul cu un ospăţ.

Familia de Hohenzollern a adus moda revelionului în spaţiul românesc şi a transformat Anul Nou într-un eveniment de bonton, la care erau invitate personalităţile vremii. În 1882, la 16 ani de la urcarea lui Carol I pe tronul României, balul regal necesita trimiterea a 2.500 de invitaţii şi convocarea la Palat a 260 de ofiţeri. Totodată, personalul palatului primea cadouri, obicei preluat de Ferdinand şi de Carol al II-lea (care prefera să petreacă la Castelul Foişor din Sinaia) şi păstrat astăzi şi de Majestatea Sa Margareta – pe care Sărbătorile o găsesc, de obicei, la Castelul Săvârşin, locul preferat al Regelui Mihai după revenirea în ţară.

Anul Nou sărbătorit la date diferite

Poporul evreu sărbătoreşte Rosh Hashanah în septembrie sau octombrie.

Biserica ortodoxă rusă sărbătoreşte Anul Nou la14 ianuarie.

În China, Anul Nou cade între 21 ianuarie şi 19 februarie.

În Iran, Anul nou e sărbătorit în luna martie.

@shutterstock