Ce le pune Elwira Petre fetelor în pachețelul de școală. Lista cu idei simple și gustoase
Elwira Petre vine în ajutorul mămicilor care au rămas fără idei și nu știu ce să mai pună în pachețelul de școală al copiilor lor. Vedeta a publicat pe Instagram o serie de combinații alimentare pe care le pregătește deseori pentru cele două fetițe ale sale și care îi sunt de ajutor atunci când nu mai știe ce să pună în cutie.

„Idei de lunch box pentru școală, de salvat pentru zilele în care nu mai știi ce să pui în cutie.
Încerc să combin de fiecare dată câteva lucruri: ceva sățios, ceva proaspăt, ceva crocant și, bineînțeles, un mic desert făcut în casă”, începe mesajul vedetei.
Idei de sandvișuri pentru pachețelul de școală al copilului
Potrivit Elwirei Petre, o variantă poate fi reprezentată de sandvișuri și rulouri, care pot fi foarte diversificate și pot conține:
Sandvișuri & rulouri
• pâine de casă cu pate de rață
• pâine fără gluten cu șuncă și salată
• sandviș cu pastramă și salată
• quesadilla cu șuncă și cașcaval
• rulouri cu pastă de ton
• rulouri cu omletă și spanac
Preparate cu ou
Vedeta a venit și cu câteva idei de preparate pe bază de ou, precum omleta sau ouăle de prepeliță cu mozzarella și legume:
Idei cu ou
• omletă cu castraveți
• ouă de prepeliță cu mozzarella și legume
Elwira Petre are grijă ca pachetul de școală să conțină și fructe și legume, iar pentru această categorie a ales mai multe variante:
Ceva fresh
• salată cu mozzarella, castraveți și ouă de prepeliță
• struguri și prune
• portocale
• grapefruit
• morcov crud
Pentru diversitate, vedeta recomandă și câteva preparate care pot fi pregătite în avans:
• overnight chia cu lapte de cocos și afine
• mousse de fructe
• iaurt cu fructe și semințe
Ce gustări simple alege vedeta
În ceea ce privește gustările simple, acestea pot include:
• felii de măr cu unt de arahide
• curmale cu unt de arahide și semințe de dovleac
• fructe proaspete + câteva semințe
Deserturile pe care le oferă fetițelor sale
La final, sotia lui Mihai Petre vine și cu câteva recomandări de deserturi pregătite acasă, în propria bucătărie:
Ceva dulce, făcut în casă
• brioșe cu mere și cocos
• brioșe cu făină de cocos și ciocolată neagră
• fursecuri cu făină de migdale și ciocolată neagră
• biscuiți din semințe și banană
• muffins cu cocos
„Nu trebuie să inventez ceva nou în fiecare dimineață”
Elwira Petre spune că preferă să schimbe combinațiile și să includă cât mai multe preparate făcute în casă, fără să fie nevoie să inventeze în fiecare dimineață ceva complet nou.
„Îmi place să schimb combinațiile și să folosesc cât mai multe preparate făcute în casă. Nu trebuie să inventez ceva nou în fiecare dimineață — schimb câteva ingrediente și deja avem un alt lunch box.”


































