Astăzi începe Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
Astăzi, 4 iunie, începe Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, cunoscut în popor sub denumirea de Postul Sâmpetrului. Acest Post este rânduit de Biserica Ortodoxă în cinstea celor doi apostoli Petru și Pavel, dar și în amintirea obiceiului lor de a posti înainte de a începe inițiative mai importante (așa cum se menționează în Fapte :13,2 si 14,23).
În vechime, Postul Sfinților Apostoli se numea Postul Cincizecimii
În vechime, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel era numit Postul Cincizecimii, datorită darurilor Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinții Apostoli. În Constituțiile Apostolice, chiar din secolul al IV-lea ne-au parvenit primele mărturii referitoare la Postul Apostolilor Petru și Pavel. De asemenea, găsim și alte informații despre Postul celor doi Apostoli Petru și Pavel la Sfântul Atanasie cel Mare, Teodoret, episcopul Cirului și Leon cel Mare. La început, acest post era respectat numai în cercurile monahale și mult mai târziu tradiția postului s-a extins și în rândul credincioșilor.
Postul Sfinților Apostoli Petru si Pavel nu debutează la o dată fixă
Despre Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel se știe că nu debutează la o dată fixă, deoarece începutul său depinde de data când se sărbătorește Sfintul Paște. În acest an, Postul Sfinților Apostoli începe astăzi, luni 4 iunie, după Duminica Tuturor Sfinților, adică prima duminică după Rusalii.
Cum se calculează durata Postului
Pentru a afla câte zile durează Postul Sâmpetrului în fiecare an se face următorul calcul: câte zile sunt de la data Invierii (inclusiv) din anul respectiv până la data de 3 mai, atâtea zile se respectă postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
Dezlegare la pește în Postul Sfinților Petru și Pavel
In timpul Postului Sfinților Petru și Pavel, sâmbăta și duminica se mănâncă pește. Este dezlegare la pește și în data de 24 iunie, atunci când credincioșii sărbătoresc Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Dacă sărbatoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel cade miercuri sau vineri credincioșii respect dezlegarea la pește, vin si ulei.