Cele mai îndrăgite tradiţii la praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

Ultima actualizare:

    În ziua praznicului se sărbătoresc Moșii de vară și se împart ofrande pentru rudele decedate Sursa foto:Radioiași.ro
În ziua praznicului se sărbătoresc Moșii de vară și se împart ofrande pentru rudele decedate Sursa foto:Radioiași.ro

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, sărbătoriţi la data de 29 iunie, sunt propovăduitori de seamă ai credinţei creştine. Chiar dacă au aparținut unor religii diferite și n-au împărtășit același crez de viață, ei au devenit modele de toleranță, de dăruire și de dragoste pentru credința creștină

De secole, în jurul sărbătorii se păstrează o salbă de tradiţii şi de obiceiuri, transmise din generaţie în generaţie, pentru a aduce noroc și sănătate în viața  semenilor. 

Apostolii Petru şi Pavel sunt protectorii  închisorilor

Prin lege, în ziua acestui praznic este sărbătorit personalul care lucrează în  administraţia penitenciarelor, iar Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au fost aleşi ca ocrotitori spirituali ai sistemului administraţiei penitenciare şi ai deţinuţilor. Apostolii sunt protectorii închisorilor  pentru că şi ei au fost închişi, chiar dacă  n- au fost arestaţi pentru fapte rele sau pentru că ar fi greşit faţă de semeni, ci pentru că ei l-au recunoscut pe Iisus, ca fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitor al oamenilor

Sfinţii Apostoli sunt sărbătoriţi timp de trei zile

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi timp de trei zile, pentru ca ei să -i protejeze pe agricultori împotriva furtunilor, iar  grânele lor să fie bogate.

Sărbătoarea Sfinților Apostoli coincide cu Sântpetru de vară

În tradiția populară, sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel coincide cu  Sânpetru de Vară, zi considerată mijlocul verii  agrare când începe secerișul, iar Sânpetru de Vară este și protectorul agricultorilor.  

În ajunul sărbătorii se poartă amuletele cu usturoi şi pelin

Ziua care precede sărbătoarea Apostolilor este dedicată spiritelor cerului care, potrivit tradiţiei, în ajunul praznicului umblă libere prin lume, pedepsindu-i pe cei care nu dorm în casă. Oamenii se protejează împotriva acestor spirite răzbunătoare cu ajutorul amuletelor: ei poartă în buzunare o punguţă de culoare roşie care conţine usturoi şi pelin.

Misiunile Sfântului Petru,  sfetnicul lui Dumnezeu

Prin tradiţie, Sânpetru este un bun sfetnic al lui Dumnezeu, pe care acesta îl consultă de fiecare dată când ia decizii importante. De aceea, Dumnezeu i-a încredinţat Sfântului Petru cheile Raiului şi misiunea de a veghea la porţile acestuia. Fiind şi stăpânul cămărilor cereşti, Sfântul Petre hrăneşte animalele sălbatice, îndeosebi lupii, de aceea ziua praznicului este numită şi “Sărbătoarea lupilor”.  De asemenea,  Sfântului Petre îi revine şi misiunea să protejeze  recoltele: el topeşte în bucăţele mici grindina  pentru ca aceasta să nu distrugă recoltele.

Când Sfântul Petru împlinește o dorință fierbinte...  

Prin tradiție, Sfântul Petru împlineşte o dorinţă importantă unor credincioși. Este vorba de credincioșii care țin post negru în ajunul praznicului; acestora Sfântul Petru le împlinește o dorință  fierbinte până la sărbătoarea Bunei Vestiri.  

Din ziua praznicului, cucul şi privighetoarea  nu mai cântă

Potrivit tradiției, din această zi, cucul şi privighetoarea nu mai cântă, până la sărbătoarea Bunei Vestiri ( pe 25 martie).

Până în ziua praznicului nu se scutură merii

În tradiţia populară, din respect pentru cei doi apostoli, pentru ca Sfinții Petru și Pavel să le ocrotească ogoarele de căderea grindinei, gospodarii nu scutură merii până în ziua sărbătorii. Când este respectată această datină, grindina nu se abate asupra recoltelor de mărimea merelor.  

Sânpetru îi ocrotește pe călătorii rătăciţi

În ziua sărbătorii, Sânpetru pocneşte din bici, iar din vârful biciului se răspândesc o mulţime de scântei. Atunci, Sfântul Petru transformă scânteile în licurici, iar aceştia au misiunea să-i călăuzească pe călătorii rătăciţi pe drumuri de munte sau în pădure.

În ziua praznicului se împart ofrande săracilor

Pentru sporul casei şi pentru sănătate, credincioșii respectă tradiţia Moşilor de Sânpetru, numiţi şi Moşii de vară. Cu acest prilej, se sfinţesc la biserică pachete cu colaci, lumânări, mere dulci, mere acrişoare, zarzăre, colivă şi miere în fagure. După ce au fost sfinţite, aceste ofrande se împart oamenilor săraci. Totodată, la Moşii de Sânpetru, gospodinele dau de pomană oale cu apă, pentru ca rudele trecute la viaţa veşnică să aibă din ce să bea apă. Prin tradiţie, femeile împart şi vase cu mâncare gătită, căni cu lapte şi vin, care sunt împodobite cu flori şi cu cireşe.

Din ziua praznicului, femeile tinere pot mânca mere

Din respect pentru rudele din familie, trecute la viaţa veşnică, prin tradiţie, fetele şi femeile tinere nu au voie să mănânce mere până în ziua praznicului, pentru a nu-i supăra pe cei trecuţi de ultimul hotar al vieţii. După această zi, tinerele fete au voie să mănânce mere; în schimb, văduvele și vârstnicele din familie „au dezlegare” la  mere abia la sărbătoarea Sfântului Ilie , prăznuit pe 20 iulie.  

Se împlinește un ritual care combate pistruii

La praznicul Sfinților Apostoli se împlinește un ritual  pentru ...frumusețe. Oamenii pistruiaţi trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopţii, atunci când cântă cocoşul. Tradiţia spune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulţesc.

Ce anticipează vremea în ziua sărbătorii

De-a lungul timpului, s-a observat că dacă tună şi fulgeră în ziua Sfinţilor Apostoli, nucile şi alunele vor fi viermănoase.

Gospodarii respectă sărbătoarea lupilor

În ziua sărbătorii, potrivit tradiţiei populare, se respectă și ”sărbătoarea lupilor”: nu se pun capcane în păduri şi lupii nu se alungă cu focuri de armă. Prin această strategie, sătenii vor să ca  animalele sălbatice să fie îmblânzite şi să nu mai fure vitele din gospodării.

Să împărţim ofrande și să ne punem o dorință

În această zi, este bine să împărţim mere dulci şi miere atât prietenilor, cât şi vecinilor, urându-le să aibă spor în munca lor şi să fie sănătoşi, pentru a gusta aceste daruri şi la anul. După ce am dăruit aceste ofrande, după masa de prânz, mâncăm şi noi mere din recolta acestui an şi miere, apoi ne punem o dorinţă fierbinte Tradiţia spune că această dorinţă, în mod cert, se împlineşte. 

Talismane care alungă farmecele   

În această zi, în mediul rural există obiceiul ca mamele să pregătească şi să dăruiască talismane ocrotitoare pentru fiicele lor. Talismanul este format dintr-o punguţă roşie în care se păstrează câte un căţel de usturoi şi frunze de pelin.Talismanul este purtat timp de trei zile pentru ca fetele lor să fie apărate de farmece şi de iele, care le-ar fura norocul . 

Pe cine felicităm  în ziua praznicului 

În ziua praznicului să-i felicităm pe prietenii și rudele noastre, pe toţi purtătorii slăvitelor nume:  Petre, Petru, Petrişor, Petruţ, Petruş, Petrică, Pătru, Petruţa, Petronela, Pavel, Pavelică, Paveluţă, Păvălaş, Paul, Paulică, Paulin, Petrache, Paula,  Petruţa,  Paulina,  Paula.

 În ziua sărbătorii credincioșii pornesc în pelerinaje

În ziua praznicului, este respectată și Tradiția pelerinajelor în lăcașe religioase ce poartă hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Printre aceste lăcașuri, care atrag mii de turiști, se numără Mănăstirea Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Țara Zarandului.

Pelerinii  vin să viziteze închisoarea Mamertina din Roma

Încă din secolul al IV-lea, un loc semnificativ pentru pelerinaje este închisoarea Mamertina din Roma. Aici vin în ziua praznicului sute și sute de pelerini din lumea întreagă să viziteze celula în care au fost întemnițați Sfinții Apostoli Petru și Pavel înainte de a fi executați. Tot aici și-au așteptat sfârșitul numeroși condamnați la moarte. Într-o celulă circulară, există acum un altar, deasupra acestuia se află o icoană în care este înfățișat Sfântul Petru care îi boteza pe prizonieri. Un lucru miraculos s-a petrecut în cea mai cumplită închisoare din Roma : Aproape de altar a apărut, prin minune, în urma rugăciunilor Sfântului Petru, un izvor și cu această apă Sfântul Petru îi boteza pe  deținuții care doreau să devină creștini.       

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Organizezi o cina cu prietenii la tine acasa  Iata ce sa nu ti lipseasca! jpg
horoscop 3 august webp
prazoki1 jpg
bob tunsoare jpg
1 piftie de curcan jpg jpeg
Tottenham Hotspur v AZ   UEFA Europa League 202425 League Phase MD3 (1) (1) jpg
horoscop decembrie logo jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net