Denia Sfântă din Marțea Mare (Despre priveghere)

Ultima actualizare:

    Denia din Sfânta Marțe Mare ( Despre priveghere) Sursa foto: Doxologia.ro
Denia din Sfânta Marțe Mare ( Despre priveghere) Sursa foto: Doxologia.ro

Credincioșii ortodocși au intrat în Săptămâna Mare, Săptămâna Patimilor. În toate bisericile ortodoxe, de luni până vineri se oficiază slujbe speciale, cunoscute sub numele de Denii. Aceste slujbe care au apărut odată cu creștinismul, se împlinesc în timpul Postului Mare al Paștilor și fiecare denie are un mesaj semnificativ. De fapt, în Săptămâna Mare se împlinescc cele mai triste zile ale Postului Mare, post care durează șase săptămâni.

La Denia  zilei de marți se face Pomenirea celor 10 fecioare

În cultul divin ortodox, deniile sunt unicate, iar cuvântul „denie” provine din  slavonescul „vdenie” şi înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă. În  Denia zilei de marţi, Sfinții Părinţi au rânduit să se facă pomenirea celor Zece fecioare din Sfânta Evanghelie și să ne îndemne să fim pregătiţi să ieşim în întâmpinarea Mirelui Iisus Hristos, cu fapte bune, mai cu seamă cu milostenia.

În Noul Testament, întâlnirea cu Hristos este comparată cu o nuntă

În Noul Testament, întâlnirea cu Hristos este comparată cu o nuntă, iar Hristos se numește pe sine Mire, apostolii sunt prietenii Mirelui, iar Mireasa lui Hristos este Biserica. Fecioarele l-au așteptat pe Mirele Iisus, dar Acesta a întârziat și fecioarele au adormit. La miezul nopții, când s-a vestiti sosirea Mirelui, fecioarele s-au trezit și s-au pregătit să-l întâmpine cu candelele aprinse. Parabola insistă pe reacția fecioarelor neînțelepte care nu mai aveau ulei în candele pentru că n-au avut grijă să le umple și le-au rugat pe fecioarele înțelepte să le împrumute ulei.

Fecioarele înțelepte au refuzat să le împrumute ulei fecioarelor neînțelepte

Cele 10 fecioare înțelepte au refuzat să le împrumute ulei. Ele se temeau că, împrumutându-le ulei ar  putea să rămână și ele fără lumină când vine Mirele.  Atunci, fecioarele neînțelepte au plecat să-și cumpere untdelemn, dar în acest timp a sosit Mirele și el a fost întâmpinat  doar de fecioarele înțelepte. Împreună au intrat în camera „de nuntă” și ușa s-a închis.  Când s-au întors fecioarele neînțelepte, plecate să cumpere untdelemn, au găsist ușa închisă și au insistat să li se deschidă  ușa: „Doamne, Doamne, deschide-ne nouă!”.Atunci Mirele le-a răspuns: „Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi”.

Cum a fost interpretat  răspunsul lui Hristos în Noul Testament original

Referindu-se la răspunsul pe care Mirele L-a dat fecioarelor neînțelepte, Părintele Galeriu, care a studiat Noul Testament original, a găsit următoarea interpretare:  „Nu recunosc chipul meu în voi”. Prin această pildă, Hristos îi îndeamnă pe credincioși la priveghere, ca ei să fie pregătiți mereu să-L întâmpine pe El, să fie virtuoși și milostivi în viața pământeană. Pilda celor zece fecioare  îndeamnă la o viață cumpătată, în care să fim generoși și înțelegători cu semenii noștri.

Intrarea în împărăția lui Dumnezeu este comparată cu o nuntă

Intrarea în Împărăția lui Dumnezeu este comparată cu o nuntă, iar Hristos vine ca Mire la Judecata de Apoi. Referitor la candelele aprinse, care trebuie să ardă până la sfârșitul vieții noastre, acestea simbolizează faptele noastre bune pe care  trebuie să le împlinim pe parcursul vieții pământene

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
zodii norocoase webp
prajitura1 jpeg
Pomana porcului FOTO Shutterstock jpg
Descopera ce distruge relatia de cuplu si ce i apropie pe parteneri webp
chef catalin scarlatescu foto antena 1
KV CSR landscape jpg
1 despartire zodii jpg jpeg
1 pilaf sarbesc jpg jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net