La 25 martie, în lumea creștină se cinstește Buna Vestire. Istoria sărbătorii

Ultima actualizare:

    În ziua de Buna Vestire este dezlegare la pește
În ziua de Buna Vestire este dezlegare la pește

Blagoveştenia sau Buna Vestire este orânduită cu nouă luni înainte de Naşterea Domnului, pentru că în această zi s-a zămislit Pruncul dumnezeiesc în pântecul Fecioarei Maria.

Îngerul Gavriil i s-a arătat Maicii Domnului când aceasta împlinise 12 ani şi se afla în Templul din Nazaret. Atunci, Dumnezeu l-a trimis în taină pe Arhanghelul Gavriil în Sfântul lăcaş, pentru a-i aduce Fecioarei Maria Vestea cea mare. Camera în care aceasta se ruga a fost scăldată de o lumină puternică şi un glas a răsunat în încăpere: „ Tu vei naşte pe fiul Meu!" Mesajul adus de înger a bucurat-o foarte mult pe Fecioara Maria; după aceea, timp de doi ani, ea a aşteptat ca minunea aceasta, peste legea firii, să se împlinească.

Respectând Legea Veche, după împlinirea vârstei de 14 ani, Maria trebuia să părăsească sfântul lăcaş. În timp cât Maria a stat la Templu, părinţii ei, Ioachim şi Ana, trecuseră la viaţa veşnică şi ea era orfană. În această situaţie, după Legea Veche, odată cu plecarea din Templu, doar arhiereii sfântului lăcaş erau îndrumătorii şi ocrotitorii Mariei.

Aceştia i-au spus că trebuie să se căsătorească, iar Fecioara Maria le-a amintit că, la naştere, părinţii au dăruit-o lui Dumnezeu. Urmând Legea Veche, preotul Zaharia a chemat la Templul Sfânt 12 bărbaţi cuvioşi necăsătoriţi ( printre ei era şi Iosif), le-a dat câte un toiag şi le-a spus:" Al cui toiag va înverzi până mâine, acel bărbat va avea grije de Maria". Pe timpul nopţii, cele 12 toiege au fost lăsate în altar, iar a doua zi, cu toţii au fost martorii unei minuni.

Logodna Fecioarei Maria

Toiagul lăsat de Iosif înverzise, iar când arhiereii au intrat în biserică au văzut că pe toiagul înverzit al acestuia se aşezase o porumbiţă albă, semn că Iosif era vrednic s-o protejeze pe Fecioara Maria. Întâmplarea aceasta i-a convins pe arhiereii Templului Sfânt s-o logodească pe Fecioara Maria cu Iosif.Logodna n-a schimbat cu nimic stilul de viaţă al Fecioarei Maria. După cinci luni, timp în care ea a locuit în aceeaşi casă cu logodnicul Iosif, petrecându-şi timpul în post şi rugăciune, Dumnezeu l-a trimis din nou pe Arhanghelul Gavriil să-i împlinească Vestirea promisă în urmă cu doi ani. Sfintele Scripturi spun că în aceşti doi ani de aşteptate, Fecioara Maria nu s-a îndoit nici o clipă că vestirea primită, când era la Templu, se va împlini.

Gavriil a revenit să împlinească vestirea

Venirea Arhanghelului Gavriil în casa în care locuia Fecioara Maria a emoţionat-o pe aceasta. Atunci, Gavriil i-a spus : „Nu te teme, Mărie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată, vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi numele lui va fi Iisus".

Cum va fi aceasta , de vreme ce eu nu ştiu de bărbat, a întrebat Maria? Şi îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt se va pogorâ peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Şi iată Elisabeta, rudenia ta, numită cea stearpă, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă". Atunci Maria i-a răspuns: "Iată roaba Domnului.

Fie mie după cuvântul tău! " Şi îngerul a plecat de la ea ( Luca I, 26-38)". Din acea clipă, Fecioara Maria a acceptat învoirea lui Dumnezeu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Adrian Nartea Foto Mihai Stetcu jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
horoscop png
banner Mihai Voropchievici copy png
Prajitura desteapta cu vanilie jpg
supa de pui cu galuste de gris jpeg
horoscop 4 august jpg
curcan umplut craciun freepik jpg
horoscop jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net