La 7 ianuarie, creștinătatea sărbătorește Soborul Sfântului Prooroc Ioan, Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului
La 7 ianuarie, a doua zi după praznicul Botezul Domnului ( Boboteaza) , creștinii ortodocși sărbătoresc Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, sfântul care L-a botezat în apa Iordanului pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Sfântul Ioan a fost ultimul mare profet al Vechiului Testament și este sfântul care face trecerea spre etapa Noului Testament. Documentele religioase menționează că misiunea Sfântului Prooroc a fost aceea să pregătească poporul iudeu pentru venirea lui Hristos și să îndemne la pocăință. .
Istoricul sărbătorii
Ioan Botezătorul s-a născut din făgăduință sfântă și este fiul Arhiereului Zaharia și al cuvioasei Elisabeta, verișoara Fecioarei Maria. Preotul Zaharia a primit mult așteptata veste, referitoarea la naşterea fiului lor, de la Arhanghelul Gavriil, când acesta slujea în Templu. Tot atunci, Arhanghelul Gavriil i-a spus preotului Zaharia că Dumnezeu i-a dăruit viitorului său prunc numele de Ioan, dar acesta n-a crezut că mesajul adus de îngerul Gavriil este adevărat. De aceea, preotul Zaharia a rămas mut, până în ziua când s-a născut fiul său şi acesta a primit numele de Ioan.
Sfântul Ioan și-a îndeplinit misiunea de a-L boteza pe Iisus
Evangheliile menționează că Dumnezeu L-a trimis pe Sfântul Ioan să anunţe minunata veste a venirii lui Iisus. Când Iisus a venit la râul Iordan pentru a fi botezat, Ioan a zis către mulţime: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii. Acesta este cel despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era. Şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă (Ioan 1, 29-31)” După ce și-a îndeplinit misiunea și Ioan L-a botezat pe Iisus în apele Iordanului, evangheliile spun că strălucirea Sfântului Ioan urma să scadă şi a Mântuitorului să crească.
La rândul său, după botez, ieşind din apa Iordanului, Iisus a spus „Cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a vărsat, coborându-se ca un porumbel şi venind peste el. Şi glas din ceruri s-a auzit : Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit".
Contemporanii îl numeau pe Ioan "Îngerul Domnului"
Un contemporan al Botezătorului, Proorocul Maleahi, l-a numit pe Ioan "Îngerul Domnului", pentru că Ioan pregătea venirea lui Iisus. În acelaşi timp, Mântuitorul a recunoscut că Ioan este „îngerul" de care vorbea Maleahi. Evanghelistul Marcu îl prezenta pe ascetul Ioan ca fiind îmbrăcat în haină confecţionată din păr de cămilă, purtând cingătoare din piele împrejurul mijlocului, mâncând lăcuste şi miere sălbatică" (Marcu 1,6). Prin această prezentare, evanghelistul demonstrează că ascetul Ioan învinge în fiinţa sa înclinaţiile spre păcat. De aceea, Ioan era vrednic să-L vestească lumii pe Hristos. Aşa se explică şi icoana Sfântului Ioan întâlnită pe uşile împărăteşti ale altarelor ortodoxe, unde Botezătorul este înfăţişat cu aripi de înger.
Sfântul Ioan Botezătorul a fost ucis prin decapitare
Model de pocăinţă, de înfrânare şi de puritate, Sfântul Ioan, predicatorul ascet, a activat în preajma râului Iordan. În predicile sale, Ioan a pledat pentru pocăinţă şi nu l-a scutit de critici nici pe regele Irod Antipa pentru adulterul cu Irodiada, soţia fratelui său vitreg, Filip. Au rămas în istoria creştinătăţii vorbele sale moralizatoare, adresate regelui: „ Nu ţi se cade ţie să iei de soţie pe femeia fratelui tău, Filip! Regele l-a întemniţat pe Sfântul Ioan în casterul său din Maherus, iar Irodiada a pusla cale cumplita răzbunare. La un ospăţ, când regele şi-a sărbătorit ziua de naştere, cu mare fast, la îndemnul Irodiadei, Salomeea, fiica acesteia, a dansat în faţa oaspeţilor şi a tatălui său vitreg, Irod Antipa. Ameţit de vin, Irod i-a promis Salomeei că-i îndeplineşte orice dorinţă. Sfătuită de mama sa, tânăra i-a cerut regelui Irod un trofeu nebănuit de oaspeți: capul Proorocului Ioan. Potrivit Sfintei Scripturi, Ioan a fost ucis prin decapitare în aceeaşi seară, iar capul lui i-a fost adus Salomeei, ca un trofeu, pe o tavă.
Ce spun documentele religioase despre Prima aflare a sfântului cap
După decapitare, multă vreme cinstitul cap a stat îngropat de Irodiada într-un loc secret, în castelul din Maherus, unde se săvârşise crima. Despre acest lucru ştia şi Sfânta Ioana, soţia dregătorului lui Irod, despre care Sfântul Luca aminteşte în Evanghelia sa. Potrivit tradiţiei, Sfânta Ioana a luat pe ascuns capul Sfântului l-a aşezat într-un vas de lut şi l-a îngropat în muntele Eleonului, situat în apropiere de cetatea Ierusalimului. Secretul s-a transmis din generaţie în generaţia, între creştini. Acesta este locul care vorbeşte despre prima aflare a sfântului cap.
Cum se traduce numele de Ioan
Ioan este un nume iudaic: "Iohanan" și este o prescurtare a numelui Iehohanan" care se traduce "Dumnezeu s-a milostivit". În ţara noastră, ”familia onomastică" a celor care poartă numele Proorocului este numeroasă; ei se numesc : Ion, Ioan, Ioana, Simion , dar românii sunt botezaţi şi cu diminutivele numelui Ioan, iar cele mai frecvente sunt: Ionel, Nelu, Ionica, Nica, Ionuţ, Onuţ, Ionela, Nela, Ionica sau Oana.
Cinstirea lui Ioan Botezătorul
După Fecioara Maria, Biserica creştină îl cinsteşte pe Ioan Botezătorul ca fiind cel mai mare dintre sfinţi. Totodată, iconografia ortodoxă îl reprezintă în icoana numită Deisis, rugându-se împreună cu Fecioara Maria, ca mijlocitori pentru păcatele oamenilor. De asemenea, în Calendarul ortodox, Sfântul Ioan are șase zile de pomenire: 24 iunie: Naşterea sa (sărbătoarea este cunoscută în popor sub numele de Drăgaica sau Sânzienele), 7 ianuarie, ziua Sfântului Ioan ca Botezător al Domnului, 29 august, Tăierea capului Sfântului Ioan- o zi de post şi de rugăciune, 29 februarie, Prima și a doua Aflare a capului Sfântului Ioan și 25 mai, A treia aflare a capului Sfântului Ioan.
La 24 iunie, o sărbătoare de excepție pentru Sfântul Ioan
În fiecare an, la data de 24 iunie, creştinătatea celebrează Naşterea Sfântului Ioan, această sărbătoare fiind o mare excepţie făcută Botezătorului, deoarece sfinţii şi martirii sunt comemoraţi în ziua morţii lor, data respectivă fiind considerată ca zi a naşterii lor în Împărăţia Cerurilor.
„Biserica noastră a rânduit ca imediat după praznicul Botezului Domnului să fie sărbătorit şi acela prin care s-a săvârşit Botezul Său în apa Iordanului, şi anume Sfântul Prooroc şi Înaintemergătorul Domnului, Ioan Botezătorul. Predica lui se adresa tuturor claselor sociale având un profund caracter social , dând fiecăreia dintre ele îndemnurile moralizatoare, urmărind îndreptarea moravurilor vremii şi restabilirea dreptăţii, a cinstei şi a moralităţii. Soborul prăznuit la data de 7 ianuarie este un prilej de sărbătoare şi de bucurie. Prin predica lui, Sfântul Ioan a pregătit poporul pentru venirea lui Iisus, arătând şi superioritatea celui ce va veni după el, ca şi a botezului creştin", ne spune părintele Valentin Fotescu, Doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti (B-dul Nicolae Titulescu).