Mesajul Părintelui Patriarh Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul începerii noului an școlar
Cu prilejul începerii anului școlar 2018-2019, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat un mesaj elevilor, părinților și cadrelor didactice din învățământul preuniversitar intitulat: ”Educația- lumină pentru viață și bucurie de Centenar”.
În mesajul său, Părintele Patriarh Daniel a scos în evidență faptul că „Familia, Biserica și Școala sunt chemate să prezinte copiilor și tinerilor chipurile luminoase, înțelepciunea şi jertfelnicia făuritorilor Marii Uniri, pentru a prețui virtuțile lor și a le cultiva în prezent şi în viitor”. Totodată, Părintele Patriarh Daniel a menționat în emoționantul Său Mesaj cât de importantă este dezvoltarea unei educații benefice pentru viață, pe plan personal și comunitar, o educație care să cultive libertatea și demnitatea persoanei umane, creată după chipul lui Dumnezeu.
Părintele Patriarh Daniel i-a binecuvântat pe cei care contribuie la procesul educațional
La începutul anului școlar 2018-2019, Preafericitul Patriarh i-a binecuvântat, cu dragoste părintească, pe toţi elevii, părinţii şi cadrele didactice din învăţământul preuniversitar.
Prea Fericitul Patriarh Daniel a scos în evidență un aspect esențial în Anul Centenarului Marii Uniri de la 1918: ”Trebuie să ne amintim cu recunoștință de toți aceia care, de-a lungul veacurilor, prin dragostea lor jertfelnică, au apărat unitatea de credință a românilor și au contribuit la cultivarea și consolidarea conștiinței naţionale. Biserica, prin Sfânta Liturghie și tipar, a cultivat cu stăruință în sufletele românilor conștiința că au aceeași origine, ca neam, aceeași limbă neolatină sau romanică și aceeași credință creștină. Astfel, Biserica a susţinut eforturile patriotice pentru înfăptuirea marilor evenimente din istoria românilor: Unirea Principatelor din 1859, obținerea Independenței de Stat a României (1877-1878) și Marea Unire din 1918”.
Totodată, în anul Centenarului Marii Uniri de la 1918, mesajul educaţional al acestei sărbători importante este acesta: ”Familia, Biserica și Școala sunt chemate să prezinte copiilor și tinerilor chipurile luminoase, înțelepciunea şi jertfelnicia făuritorilor Marii Uniri, pentru a prețui virtuțile lor și a le cultiva în prezent şi în viitor”.
În mesajul Patriarhului Daniel se evidențiază un alt aspect semnificativ la începerea noului an școlar: este necesară intensificarea cooperării dintre Familie, Biserică și Școală acum, în contextul actual care este marcat de tendințe ideologice individualiste și secularizante. În acest mod vom promova valorile permanente și modelele autentice, care leagă între ele generațiile trecute, prezente și viitoare.
Omagiul Patriarhei Române dedicat anului 2018
Patriarhia Română a declarat anul 2018 drept An omagial al unității de credință și de neam și An comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918. Cu acest prilej, Biserica a hotărât să sporească mai mult comuniunea cu românii de pretutindeni și să promoveze demnitatea poporului român în dialog cu celelalte popoare ale lumii. În același timp, mesajul Părintelui Patriarh Daniel scoate în evidență continuarea Programului catehetic „Hristos împărtăşit copiilor” și a Proiectului „Alege Şcoala!”, organizarea de tabere și activități educaționale, modalități prin care Biserica dorește să încurajeze copiii şi tinerii să sporească comuniunea de iubire atât în familie, în Biserică, precum și în societate, pentru a scoate în evidență valorile culturale și spirituale ale poporului roman.
Să ne rugăm Sfintei Treimi
La începutul anului școlar 2018-2019 , Părintele Patriarh Daniel ne îndeamnă să ne rugăm Preasfintei Treimi să-i ocrotească pe toţi elevii, părinţii şi cadrele didactice din învăţământul preuniversitar şi să-i ajute să păstreze dreapta credință, unitatea și demnitatea noastră națională.