Moaște de sfinți români oferite Episcopiei Române din Canada
În Salonul Sfinților români din Reședința Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei trei daruri de adâncă semnificație spirituală, : fragmente din moaștele Sfinților Grigorie Dascălu și Constantin Brâncoveanu și un veșmânt care a acoperit moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.
Cele trei daruri au fost oferite spre folos duhovnicesc
Fragmentele din moaștele sfinților Grigorie Dascălu, ale Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu și un veșmânt care a acoperit moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou au fost oferite spre folos duhovnicesc şi sporire în credinţă a celor care se vor ruga cu evlavie acestor sfinţi ocrotitori ai neamului românesc. Cu acest prilej, Prea Sfințitul Ioan Casian, Episcopul Român Ortodox al Canadei a spus: ”Este un moment de mare bucurie, pentru că acesta creează o legătură mai adâncă între comunităţile noastre ortodoxe româneşti şi mănăstirile din Canada cu Patria-mamă şi în special cu Biserica-mamă. Noi încercăm în cadrul unui program pe care l-am început anul acesta să aşezăm câte un ocrotitor român dintre sfinţii mai noi peste fiecare dintre parohiile şi mănăstirile noastre. De asemenea, acest eveniment este de o adâncă semnificaţie spirituală pentru comunităţile ortodoxe româneşti din Canada. Este adevărat că sunt comunităţi mai vechi, însă Episcopia Canadei este nouă. Eu personal sunt legat de Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, pentru că îmi amintesc de momentul petrecut acum 25 de ani, când am plecat la Ierusalim chiar de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie. Cred că el mi-a purtat de grijă în toţi aceşti ani. Moaștele Sfântului Ierarh Grigorie Dascălu și ale Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu vor fi păstrate în Catedrala Episcopală din Saint-Hubert, Quebec, iar veșmântul Sfântului Dimitrie va merge într-una din misiunile noastre din Montreal. În continuare, vom încerca să ducem moaştele acestor sfinţi şi în alte parohii ortodoxe, deoarece aşa se creează o comuniune a sfinţilor”, a menționat Preasfinţitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei.
Un an de la întronizarea Părintelui Ioan Casian ca Episcop al Canadei
La data de 7 mai 2018, Părintele Ioan Casian va aniversa un an de la întronizarea sa ca Episcop Ortodox Român al Canadei.