Opinii despre ” Moși” și greșeala din Calendarul ortodox care nu se mai repetă în anul viitor

4 noiembrie 2018
image
Pomenirea Morților, Tradiții la Moșii de toamnăSursa foto: Click.ro

An de an, pentru ortodocși, prima sâmbătă a lunii noiembrie este o zi în care se face pomenirea morților, a celor mai dragi persoane din viața noastră; rude, prieteni și persoane pe care le prețuim. În acest an, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea morților, sub denumirea de ”Moșii de toamnă”.în data de 3 noiembrie.

În această zi de sărbătoare, în biserici se oficiază slujbe, se aduc pachete cu mâncare care se împart săracilor, se aprind lumânări  care au o semnificație specială: acestea reprezintă lumina credinței, dar și faptele deosebite ale persoanei comemorate.   

 În această zi de sărbătoare, în biserici se oficiază slujbe, se aduc pachete cu mâncare care se împart săracilor, se aprind lumânări  care au o semnificație specială: acestea reprezintă lumina credinței, dar și faptele deosebite ale persoanei comemorate.  

Cuvântul "moși" provine de la "strămoși", iar cu acest apelativ sunt numiți nu numai morții, dar și sărbătorile importante  care le sunt consecrate și pomenile  făcute pentru ei, pentru sufletele lor.

Biserica îi numește pe cei trecuți în viața de dincolo "adormiți", iar acest  termen are înțelesul că din această stare cel adormit se poate trezi.  Tradiția moșilor este sărbătorită în fiecare anotimp. Se sărbătoresc ”moșii de primăvară”( mucenicii), ”moșii de vară” ( sâmbăta  ce precede  Rusaliile), ”moșii de toamnă” ( celebrați la Ziua Crucii) și ”moșii de iarnă”, sărbătoare care nu are o dată fixă.

În ziua de moși se respectă anumițe tradiții

Totdeauna la sărbătoarea moșilor se respectă anumite tradiții. În această zi trebuie să ne împăcăm cu cei certați din jurul nostru, să nu spălăm rufe, să nu facem curățenie și să ne îmbrăcăm cu haine frumoase ,  ca în zi de sărbătoare,

Ziua moșilor este subliniată în calendarele ortodoxe

Totdeauna, sărbătoarea moșilor este menționată în calendarele ortodoxe, pentru ca să amintească credincioșilor data când trebuie să  respecte această  sărbătoare și să împlinească tradițiile specifice.

Cine este vinovat de greșeala apărută în Calendarul creștin-ortodox 2018

În aceast an, în mod surprinzător, sărbătoarea ”Moșilor de toamnă” nu a fost menționată în anumite calendare -Calendarul creștin-ortodox 2018 ( calendarul cărticică).  Calendarele cu această greșeală nefirească au fost cumpărate de la punctele de difuzare din București. Foarte mulți credincioși au fost derutați  de faptul că pe data de 3 noiembrie nu era menționată sărbătoare Pomenirea morților- Moșii de toamnă și nu au împlinit tradițiile specifice sărbătorii. În multe biserici din București, credincioșii și-au manifestat supărarea în mod neplăcut. Este de bun augur faptul că, în Calendarul creștin orthodox 2019 (calendarul cărticică), sărbătoarea Pomenirea morților, Moșii de toamnă, este menționată corect, în prima sâmbătă a lunii noiembrie 2019, la data de 2 noiembrie, așa cum a fost orânduită de Biserică. În calendarul de același fel, difuzat în județul Argeș, de exemplu, nu s-a strecurat această omitere. Cine este vinotat de această greșeală ? Este firesc ca Preasfințitul VINCENȚIU, episcopul Sloboziei și Călărașilor, care a binecuvântat tipărirea acestui calendar, un ghid valoros pentru credincioșii ortodocși, să verifice de ce a apărut acestă greșeală.  Totuși, este bine că, în calendarul de același fel din anul 2019,   greșeala nu s-a mai repetat…         

fuego iubita2 png
andrei stefanescu iubita3 png
andreea balan (1) jpg
razvan si irina fodor
cub maria tonciu mama png
andreea banica
image
adevarul.ro
image
adevarul.ro
image png
Sare  jpg
image png
image png
image png
Horoscop săptămânal 23 29 mai 2022 jpg