Pe 27 decembrie, creștinii îl sărbătoresc pe Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan

Ultima actualizare:

    Sfântul Martir Ștefan, întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan  Sursa foto:doxologia.ro
Sfântul Martir Ștefan, întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan Sursa foto:doxologia.ro

În a treia zi de Crăciun, pe 27 decembrue, credincioşii ortodocşi îl prăznuiesc pe Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ştefan, ucis cu pietre pentru că a refuzat să se lepede de credința în Hristos.

Apostolii l-au ales diacon pe Sfântul Ștefan

În Noul Testament se menţionează că Ştefan a fost ales pentru calitatea de diacon chiar de Apostoli.  Ştefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos și l-au însoțit asistând la faptele misionare ale Acestuia. Sfântul Ștefan a fost ”unul dintre cei şapte bărbaţi plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune”, aleşi de către Apostoli pentru a îndeplini funcția de diacon. În scurt timp, Apostolii i-au încredințat misiunea Sfântului Ștefan să-i îndrume pe ceilalți diaconi din vremea sa și a fost  numit Arhidiacon.  De asemenea, în Noul Testament se menționează că  Sfântul Ștefan  a fost Arhidiacon iudeu din Ierusalim, a fost și primul martir creştin, condamnat la moarte de autoritățile iudaice din Ierusalim în  anul 33. Numele Sfântului Ștefan este de origine greacă și în traducere înseamnă  ”coroană”.

Fariseii și-au  exprimat nemulțumirea față de  misiunea lui Ștefan

După ce Sfântul Ștefan și-a început misiunea de diacon, fariseii și-au exprimat cu vehemență nemulțumirea față de atitudinea diaconului  Ștefan deoarece acesta predica  public, cu mult curaj, învățăturile lui Iisus. De aceea, la scurtă vreme, Sfântul Ștefan a fost chemat în fața Sinedriului, un tribunal care funcționa în acea vreme la vechii evrei, fiind prezidat de Marele preot. Sinedriul avea misiunea să judece „problemele” importante ale cetății și să ia atitudine în privința  chestiunilor publice. Cu acest prilej,  Arhidiaconul  a fost acuzat de blasmefie contra lui Moise şi a lui Dumnezeu.

Arhidiaconul l-a înfruntat pe Caiafa

În fața Sinedriului, Arhidiaconul Ștefan a fost întrebat de Caiafa, cel care-l judecase și pe Iisus, cum răspunde acuzațiilor care i se aduc. Documentele religioase menționează că Sfântul Ştefan i-a răspuns judecătorului Caiafa printr-o  cuvântare acuzatoare adresată tuturor  care doreau să-l omoare. (Opinia arhidiaconului Ștefan este menționată în Faptele Apostolilor VII , 51-53 ): ” Cum au fost părinţii voştri aşa sunteţi şi voi! Pe care dintre proroci nu i-au prigonit părinţii voştri? Şi ei i-au ucis pe cei care au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept ai Cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum. Voi care aţi primit Legea întru rânduieli de la îngeri şi n-aţi păzit-o!"

Judecătorii Sinedriului n-au acceptat argumentele arhidiaconului

În fața Sinedriului, arhidiaconul Ștefan i-a înfruntat pe judecători cu   argumente solide, alese din scripturi. În pledoariile sale, arhidiaconul Ștefan menționa că Legea se împlineşte prin Hristos, adică prin Mesia, cel anticipat de profeţi, dar argumentele arhidiaconului Ştefan nu i-a convins pe judecători că are dreptate. Ștefan a fost condamnat la moarte prin lapidare ( prin lovituri cu pietre).  

În pragul morții, după judecată, Ștefan a avut o viziune 

Arhidiaconul Ștefan a fost alungat din cetate şi lovit cu pietre. La scurt timp, sub povara bolovanilor, aruncați cu dușmănie asupra lui, Ștefan s-a prăbuşit. În pragul morţii, arhidiaconul a avut o viziune (teofanie): atunci el a văzut că cerurile s-au deschis, iar Hristos, Fiul Omului, şedea la dreapta lui Dumnezeu.

Ștefan s-a rugat la Dumnezeu să-l primească în împărăţia Sa

Strivit de pietre, Arhidiaconul Ştefan a îngenuncheat, a întins brațele  sub formă de cruce și s-a rugat la Dumnezeu să-l primească în împăraţia Lui.  Asemenea lui Iisus, în clipa morţii, Sfântul Ştefan s-a rugat pentru iertarea celor care-l vor ucide. În Noul Testament se menţionează că printre cei care au participat la judecata lui Ștefan, asistând  şi la uciderea acestuia, s-a numărat chiar Saul, cel care s-a convertit mai târziu la creştinism, devenind Sfântul Pavel.  Prin moartea arhidiaconului Ştefan, primul mucenic care s-a jerfit pentru credinţa şi dragostea în Hristos, creştinii retrăiesc drama impresionantă, petrecută pe Golgota, unde a fost răstignit Iisus Hristos.

Trupul arhidiaconului Ștefan a zăcut neîngropat  o zi şi o noapte

După ce arhidiaconul Ștefan a murit zdrobit de pietre, trupul lui a zăcut neîngropat  o zi și noapte. Apoi, la îndemnul unui învățător al Legii evreiești, un grup de bărbați evlavioși, au dus în mare taină trupul  arhidiaconului, departe de Ierusalim,  şi l-au îngropat.    

Persoane evlavioase au descoperit moaștele primului martir creștin

Patru  secole mai târziu, prin anul  417 d.Hr, persoane evlavioase din cetate au descoperit moaştele primului martir creştin, le-au aşezat într-o raclă cioplită din lemn de Persia, care a fost păstrată lângă Templu.

Moaștele arhidiaconului Ștefan au făcut, periodic, numeroase minuni

Ulterior, sfintele sale moaşte au fost duse la Constantinopol de soţia unui senator, iar minunile înfăptuite de moaștele sale au continuat și i-au uimit pe farisei. Moaştele arhidiaconului Ștefan au vindecat-o și pe Eudoxia, soţia împăratului Teodosie, renumită în epocă deoarece era posedată de duhuri rele. În semn de evlavie şi de recunoştinţă, soţia senatorului a avut iniţiativa ca sfintele moaşte ale arhidiaconului Ştefan să fie duse la Roma în anul 425. Din acel an, moaştele mucenicului Ștefan se odihnesc în cripta Bisericii San Lorenzo din capitala Italiei, alături de osemintele arhidiaconului roman Laurentius. În Biserica de pe Valea Iosafat, închinată Sfântului Ştefan, se roagă pentru sănătate, împliniri şi pentru îndepărtarea duşmanilor, mii de creştini din lumea întreagă.

Și în țara noastră numeroși creștini poartă numele Mucenicului

În ţara noastră, numeroşi creştini, bărbaţi şi femei, poartă cu bucurie numele de Ştefan şi Ştefana și se roagă, mereu, cu evlavie la icoana patronului lor spiritual.

În biserici din București se oficiază slujbe de hram

În Biserica Sfântul Ştefan-Călăraşi (Calea Călăraşi nr. 83) şi în Biserica Sfântul Ştefan-Cuibul cu Barză ( Strada Ştirbei vodă nr 95) se oficiază slujbe de hram. Mai ales în ziua praznicului, la slujbe participă sute de credincioși din Capitală și din zonele limitrofe.     

Tradiţii pentru sănătate și împlinirea dorințelor în ziua praznicului   

Icoana Sfântului Ștefan îi ajută pe cei condamnaţi pe nedrept

O veche tradiţie, referitoare la Sfântului Ștefan, se împlinește în fața icoanei care-l înfăţişează pe mucenicul martir. Creștinii care se confruntă cu probleme de sănătate sau se judecă de multă vreme cu persoane foarte răzbunătoare, este bine să se roage și în ziua praznicului în fața acestei icoane făcătoare de minuni.

Se fac pomeniri pentru cei care au murit în condiţii suspecte

În ziua praznicului, credincioșii care au rude decedate în împrejurări  dramatice este bine să facă pomeniri, să împartă ofrande persoanelor tinere și să cumpere o icoană a sfântului Ștefan pe care s-o așeze lângă celelalte icoane din casă.

În ziua praznicului se prepară ”Pâinicile lui Ştefan”

În ziua praznicului, în Muntenia se prepară ”Pâinicile lui Ştefan”. Acestea se frământă dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac. Pâinicile care poartă numele Sfântului Ștefan sunt făcute sub formă rotundă, sunt unse cu miere și se sfințesc la biserică. Aceste dulciuri, specifice acestei sărbători, amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ştefan.  După ce au fost sfințite, aceste ofrande se împart copiilor săraci și bolnavilor.

De Sfântul Ștefan se prepară și se împart mucenici

Tradiția creștină menționează că  în ziua praznicului de Sfântul Ştefan se prepară şi se împart mucenici cu miere şi nucă. Mucenici aceștia  amintesc de moartea mucenicească a arhidiaconului Ștefan și se împart tinerilor și săracilor.

 În ziua praznicului, Sfântul Ștefan trebuie cinstit prin fapte bune  

Pentru sporul casei şi pentru rudele cu probleme mari de sănătate, trebuie să-l cinstim pe Sfântul Mucenic Ştefan prin fapte bune, iar reconcilierile sunt binevenite în această zi.

În ziua praznicului amânaţi deplasările în locuri izolate  

O tradiție urmată de rezultate bune amintește că, în ziua praznicului, este bine să evitați deplasările în zone montane şi în locuri izolate, care ne pun viaţa în primejdie.    

„Din cetatea lui David au fost aleşi de Apostolii din Ierusalim, şapte bărbaţi cu nume bun (evlavios), înţelepţi şi plini de duh şi i-au rânduit, pe cei şapte aleşi, prin rugăciune şi prin punerea mâinilor deasupra capetelor lor, să asiste la întâlnirile tinerelor comunităţi creştine. Astfel s-a instituit prima treaptă a preoţiei, diaconia. Sfântul Ștefan a făcut parte din rândul diaconilor, iar această primă treaptă a preoției se păstrează şi în zilele noastre”, precizează părintele Valentin Fotescu, Doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
horoscop financiar jpg
horoscop financiar 1 webp
Jumari FOTO Cristina Stancu3 jpg
zodii norocoase webp
prajitura1 jpeg
Pomana porcului FOTO Shutterstock jpg
Descopera ce distruge relatia de cuplu si ce i apropie pe parteneri webp
chef catalin scarlatescu foto antena 1
image
actualitate.net
image
actualitate.net