Tradiţii pentru spor și sănătate în ziua praznicului Izvorul Tămăduirii

Ultima actualizare:

    În ziua Praznicului se împlinesc tradiții  care atrag norocul în viața credincioșilor
În ziua Praznicului se împlinesc tradiții care atrag norocul în viața credincioșilor

În lăcaşurile ortodoxe de la oraşe şi de la sate, în data de 3 mai, la praznicul închinat Izvorului Tămăduirii se săvârşesc, după rânduiala specifică Săptămânii Luminate, slujbe de sfinţire a apei, numită Agheasma Mică.

După slujba de sfinţire, preoţii îi stropesc pe credincioşi cu apă binecuvântată şi cântă troparul: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta, biruinţa binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu crucea Ta, păzeşte pe poporul Tău”. În credinţa populară, acest cântec de binecuvântare, rostit de preot în timp ce mulţimea credincioşilor este stropită cu apă sfinţită, are rol purificator, de îndepărtare a energiilor negative şi a pagubei.

Apa sfinţită în ziua praznicului are puteri tămăduitoare

Apa sfinţită în ziua acestui praznic  are efecte dovedite asupra sănătăţii fizice şi spirituale. În tradiţia populară, bolnavii care respectă ritualul şi beau agheasmă dimineaţa, înainte de micul dejun, se înzdrăvenesc. De asemenea, cu Agheasma mică se stropesc încăperile din gospodărie, cu excepţia băii.  

Maica Domnului este un Izvor al Tămăduirii

Asimilarea Maicii Domnului cu un Izvor al Tămăduirii nu este întâmplătoare, deoarece aceasta este mijlocitoarea noastră către Iisus, este cea care a suferit pentru fiul Său pe „Drumul Crucii”. De aceea creştinii îi cer ajutor în momentele lor de boală sau de necaz.

Un legământ de loialitate - Jurământul juvenil

În unele zone ale ţării, în această zi se mai practică „Jurământul juvenil”. Ceremonia  se face în fiecare an în ziua praznicului Izvorul Tămăduirii între tineri cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani, pe criterii de prietenie, de afinitate sufletească şi de sex. Tinerii trebuie să împlinească mai multe momente rituale, să-şi jure loialitate şi să facă schimb de obiecte cu valoare sentimentală: un colac, un vas de lut sau o lumânare. Tradiţia numită  înfrăţitul, un legământ între băieţi sau însurăţitul, un legământ între fete are drept scop ajutorul reciproc, între cei care au  împlinit ritualul, în cele mai dificile momente din viaţa lor. Şi persoanele mature împlinesc acest legământ, după care ei îşi spun surate, fârtaţi, veri şi verişoare şi se comportă ca şi cum ar fi rude. Scopul acestui legământ este acela de a fi de ajutor celui cu care „s-a legat”, până la moarte.

Sărbătoarea este benefică pentru săpătorii de fântâni

În tradiţia populară, sărbătoarea este norocoasă şi spornică pentru săpătorii de fântâni. În această zi, apele sunt mai zgomotoase, mai zbuciumate; de aceea, zgomotul apei îi ajută pe fântânari să găsească mai uşor o sursă de apă- în grădina casei sau în zone de deal şi de câmpie, pe ogorul lor.

În ziua praznicului nu se lucrează în gospodărie sau la câmp

Gospodinele respectă ziua de prăznuire şi nu spală, nu calcă rufe şi nu croiesc un lucru de îmbrăcăminte, pentru că acesta nu va fi de folos şi nu va fi terminat niciodată.   

Gospodarii stropesc vitele cu apă sfințită

Mai ales în mediul rural, gospodarii aruncă apă sfinţită peste vitele de povară, pentru ca acestea să fie sănătoase şi să lucreze cu spor la lucrările agricole.

De asemenea, cu apă sfinţită se stropesc grădinile şi livezile

Pentru a avea un an bogat, gospodarii stropesc cu apă sfinţită în ziua praznicului grădinile şi livezile. Totodată, acest  ritual protejează recoltele de efectele grindinei.

Credincioşii se pot ruga în lăcaşuri care poartă numele sărbătorii

În Bucureşti, la Biserica Izvorul Tămăduirii - Mavrogheni (Strada Monetăriei nr.4, lângă Muzeul  Ţăranului Român).

În ţară, credincioșii se roagă la cele mai cunoscute Izvoare Tămăduitoare

  • În Dobrogea, la Mânăstirea Dervent, există cel mai cunoscut izvor. Pe aceste meleaguri, Sfântul  Apostol Andrei a săvârşit numeroase minuni. Apa izvorului  de odinioară curge  şi astăzi,  păstrându-şi puterile miraculoase  asupra sănătăţii.
  • La Mânăstirea Ghighiu, credincioşii care asistă la slujbă se pot bucura de ajutorul primit de la renumita icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi pot găsi apă sfinţită la Izvorul Tămăduirii, situat în curtea mănăstirii. 
  • Un alt izvor cu apă vindecătoare, care adună mii de credincioşi, este la Mănăstirea Horaicioara, din judeţul Neamţ.
  • La Mânăstirea Prislop, satul Silvaşu  de Sus, comuna Prislop, judeţul Hunedoara, există un izvor tămăduitor la care vin în pelerinaj numeroşi credincioşi bolnavi. Tot în această localitate este şi mormântul preotului Arsenie Boca.
  • Mânăstirea Izbuc, cel mai vechi lăcaş de rugăciune din judeţul Bihor, adăposteşte un izvor unic în Europa. Se spune că apa ţâşneşte dintre pietre, la anumite intervale de timp şi legenda aminteşte că izvorul a fost recunoscut ca o sursă tămăduitoare pentru bolnavi, după ce un copil orb s-a oprit să-şi spele ochii. La scurt timp, copilul a început să vadă.
  • Tot la Mănăstirea Izbuc, femeile care doresc să aibă copii se roagă Maicii Domnului, în ziua praznicului, să le binecuvânteze viaţa cu un prunc. Şi, deseori, dorinţa lor se împlineşte. Sfântul lăcaş este la o distanţă de 100 Km de Oradea, pe DN.76, spre Deva.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
horoscop financiar jpg
horoscop financiar 1 webp
Jumari FOTO Cristina Stancu3 jpg
zodii norocoase webp
prajitura1 jpeg
Pomana porcului FOTO Shutterstock jpg
Descopera ce distruge relatia de cuplu si ce i apropie pe parteneri webp
chef catalin scarlatescu foto antena 1
image
actualitate.net
image
actualitate.net