Tradiţii pentru spor şi sănătate la soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil

Ultima actualizare:

    Sfinţii arhangheli Mihail şi Gavriil sunt sărbătoriţi pe data de 8 noiembrie
Sfinţii arhangheli Mihail şi Gavriil sunt sărbătoriţi pe data de 8 noiembrie

În data de 8 noiembrie, creştinii îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil împreună cu soborul tuturor îngerilor. Arhanghelii sunt conducătorii cetelor îngereşti şi cei dintâi mijlocitori între Dumnezeu şi oameni.

Pentru prima dată, Biblia îi pomeneşte pe îngeri, ajutoare ale lui   Dumnezeu, în grădina Edemului. „Atunci, Adam a fost izgonit şi aşezat în prejma grădinii din  Edem şi Dumnezeu a pus heruvimii şi sabie de flacără vâlvătoare să păzească drumul către pomul vieţii” (Facerea, 3,24). Puţine persoane cred că  Arhanghelii sunt  protectorii oamenilor de la naştere până la moarte, că dragostea lor pentru oameni este puternică şi necondiţionată.  Totuşi, aceste fiinţe de Lumină vin în ajutorul nostru atunci când le chemăm şi ne dovedesc, prin fapte palpabile, că ştiu cum să răspundă chemărilor  noastre. De secole, Sfinţii Arhangheli sunt vindecători ai suferinţelor fizice şi sufleteşti, atunci când îi cheamăm să ne ajute să depăşim cu bine orice provocare. 

Îngerii sunt spirite evoluate...

În acelaşi timp, Sfinta Scriptură menţionează că îngerii sunt spirite evoluate, nu au sex, pentru a fi protejaţi de ispite  şi de pasiuni. Toţi sunt blonzi şi au vârsta copilăriei, care sugerează inocenţa.

...şi vestitorii lui Dumnezeu

Îngerii sunt vestitorii lui Dumnezeu, cei care aduc pe pământ voia Acestuia. Dintotdeauna îngerii îi ajută pe oameni să se mântuiască de necazuri, spun atât Sfânta Scriptură, cât şi mărturisirile Apostolilor. Potrivit etimologiei ebraice, cuvântul arhanghel înseamnă „înger din vechime”.

Potrivit Sfinţilor Părinţi, îngerii sunt împărţiţi în nouă cete, grupate în trei trepte şi fiecare ceată trebuie să împlinească o misiune precisă în cer şi pe pământ.

Prima treaptă cuprinde : 1.Ceata  Serafimilor (sunt îngerii  care răspândesc lumina, risipind orice întunecare ). Principiul divin al acestei ierarhii este binele, bunăstarea şi bunătatea; serafimii aduc fericirea acolo unde este tristeţe şi durere, optimism şi frumuseţe  în orice loc unde domină depresia şi lucrurile urâte.  2. Ceata Heruvimilor ( numele lor se traduce prin revărsare de înţelepciune). Aceşti îngeri au misiunea să reverse în lume înţelegerea, frumuseţea divină şi armonia; ei sunt mesagerii Înţelepciunii, ai Discernământului şi ai Cunoaşterii. 3. În Ceata Tronurilor sau a Scaunelelor sunt orânduiţi îngerii purtători de Dumnezeu; aceşti îngeri se numesc aşa, pentru că” Pe dânşii , ca pe nişte scaune înţelegătoare, se odihneşte Dumnezeu Gânditorul, adică nu cu fiinţa, ci cu slujirea şi cu darul”, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul.     .

A doua treaptă cuprinde : 4.Ceata Domniilor : Aceşti îngeri domnesc în mod ierarhic peste ceilalţi îngeri şi  asigură îngerilor  „stăpânitori”puterea de a conduce  cu bună înţelegere , fără conflicte, în ţările încredinţate lor de  Dumnezeu pe pământ   5. În Ceata Puterilor sunt orânduiţi  îngerii care împlinesc voia lui Dumnezeu; ei stăpânesc planetele şi stelele, dau oamenilor puterea de a prooroci şi darul facerii de minuni; de asemenea, îngerii din Ceata Puterilor le dăruiesc oamenilor răbdare în timpul necazurile întâlnite în drumul lor, îndeamnându-i să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru ajutor. 6. Ceata Stăpânirilor se numeşte astfel, deoarece îngerii din această ierarhie au deplină stăpânire asupra diavolilor; ei îi ajută pe oameni să nu cadă pradă ispitelor diavoleşti şi să lupte cu patimile care le-ar pricinui chiar moartea. 

A treia treaptă cuprinde: 7. În Ceata Începătoriilor sunt îngerii care stăpânesc alţi îngeri numiţi sub ascultarea lor, rânduindu-i să împlinească poruncile Domnului; lor le este încredinţată misiunea de a-i învăţa pe oameni să-şi cinstească conducătorii, dar îi povăţuieşte şi pe conducători să fie omenoşi cu supuşii. Îngerii acestei cete au misiunea să păzească  graniţele dintre ţări, oraşele, satele, bisericile, păstorii de suflete şi pe conducătorii popoarelor. 8.Tot din această treaptă fac parte Arhanghelii ; ei vestesc tainele cele mari ale lui Dumnezeu,  descoperă prorocirile cele înalte ale îngerilor, acele mesaje  primite de oameni prin intermediul lor. Tot Arhanghelii transmit sfânta credinţă între oameni, luminându-le mintea cu puterea înţelegerii Sfintei Evanghelii. Sfinţii Părinţi au ales o zi anume pentru cinstirea tuturor îngerilor şi a Sfinţilor Arhangheli, călăuzele oamenilor pe pământ. Nu întâmplător, aceştia au ales ca dată de închinare şi de cinstire a soborului tuturor îngerilor ziua de 8 noiembrie: cifra 8 fiind simbolul vieţii veşnice, iar luna noiembrie reprezentând a noua lună de la creaţia lumii, săvârşită în luna martie.

Ultima ceată, cea a Îngerilor, este cea mai apropiată de oameni; ei au grijă să-i păzească pe oameni să trăiască în armonie, să-i ocrotească pe cei buni să nu alunece în iadul  păcatelor, să-i ridice pe cei răi să iasă la liman prin credinţă.  Fiecare înger ocroteşte un om, rânduit la taina botezului.

Cultul Arhanghelilor în ţara noastră

În ţara noastră cultul pentru Sfinţii Arhangheli este foarte răspândit. Numeroase biserici şi numeroşi credincioşi le poartă numele, iar icoana Sfinţilor Arhangheli este întâlnită în casele multor români

Îngerii sunt un model de viaţă creştină

Sfinţii îngeri sunt un model de viaţă creştină: ei trăiesc în armonie ascultând unii de alţii, cei din ceata de jos, cu cei din ceata ierarhic superioară; îngerii nu sunt mânioşi şi nu se războiesc între ei. Să le urmăm exemplul, spun Sfinţii Părinţi, pentru împlinirea faptelor bune.

Ziua de luni este consacrată îngerilor, protectorii noştri

În fiecare săptămână , ziua de luni este consacrată îngerilor şi rugăciunile adresate lor de credincioşi sunt ascultate, apoi sunt trimise la Serafimii, îngerii care risipesc întunecarea din gândul fiecărui credincios.

La naştere, ne este orânduit un înger păzitor şi Sfinţii părinţi ne povăţuiesc să ne rugăm acestuia în momentele de mare supărare, mulţumindu-i de fiecare dată pentru ajutorul său. Îngerului nostru păzitor să-i adresăm rugămintea să ne dăruiască sănătate, spor în munca de fiecare zi şi belşug în gospodărie. 

Arhanghelii  ocrotesc bisericile şi comunităţile creştine

Îngerii păzitori ne ocrotesc pe noi, oamenii, dar şi bisericile, mănăstirile, cetăţile, fiecare comunitate creştină, fiecare ţară în parte.   

De aceea, tot Sfinţii părinţi ne învaţă să trăim în armonie cu îngerul nostru păzitor, să ne străduim să nu-l mâhnim cu vorbe sau cu fapte de necredinţă.  

Sfinţii arhangheli Mihail şi Gavriil sunt sărbătoriţi pe data de 8 noiembrie
Sfinţii arhangheli Mihail şi Gavriil sunt sărbătoriţi pe data de 8 noiembrie

Sfântul Arhanghel Mihail, un ghid spiritual

În Sfintele Scripturi se spune că Sfântul Arhanghel Mihail este cel mai important dintre Arhangheli. Numele lui se traduce „Cine este  asemenea lui Dumnezeu”.  El ne oferă necondiţionat protecţia fizică şi spirituală, ne ajută atunci când avem nevoie de un ghid pentru a ieşi dintr-o încurcătură.

Îngerul Mihail alungă paguba din viaţa noastră

În  momentele de cumpănă este firesc să-l chemăm în ajutor, rostind chemarea: „Sfinte Arhanghel Mihail, ajută-mă!”.  Atunci, sabia Arhanghelului „taie” legătura negativă dintre noi şi un semen din anturajul nostru, persoană care fură  sporul  muncii noastre. Mihail ne dă puterea să mergem mai departe. Totodată, Arhanghelul Mihail are puterea să înlăture din viaţa noastră orice  situaţie care ne tulbură liniştea de fiecare zi şi ne ajută să trecem peste obstacole incredibile. Sfintele Scripturi ne îndeamnă să-i cerem ajutorul în orice situaţie critică : atunci când ne este  teamă de ceva sau dacă suntem păgubiţi de cineva. El este un luptător aprig împotriva diavolului  şi ne eliberează din orice situaţie din care, credem noi, nu mai avem nici o ieşire.  

Mihail veghează la capătul  bolnavilor

El veghează la capul bolnavilor, când aceştia  sunt lângă ultimul hotar al vieţii, dar stă la picioarele suferinzilor, când viaţa acestora  merge mai departe.

Numele îngerului Gavriil înseamnă:”Puterea lui Dumnezeu”.

În iconografie, Gavriil poartă într-o mână un crin, simbolul Maicii Domnului, sau o oglindă de jasp, pe care apare litera X -adică prima literă a numelui lui Hristos (H în limba greacă).

În numeroase reprezentării, Arhanghelul Gavriil, ca oştean al lui Dumnezeu, ţine în cealaltă mână o lance.  

Gavriil este mesagerul marilor taine dumnezeieşti

Arhangherul Gavriil are misiunea să vestească oamenilor tainele mari dumnezeieşti. Pentru înfăţişarea lui blândă a fost ales de Dumnezeu să vestească sfinţilor părinţi Ioachim şi Ana că o vor naşte pe Maria, Maica Domnului.

Mai târziu, Gavriil a îndemnat-o pe Fecioarei Maria să fugă în Egipt cu dumnezeiescul prunc şi să-l salveze de furia lui Irod care a pus la cale uciderea tuturor pruncilor de parte bărbătească; Irod  spera ca printre cei 14.000 de prunci înregistraţi în Nazaret se va număra şi fiul lui Dumnezeu. După ce a trecut pericolul pus la cale de Irod, Gavriil a chemat-o pe Maica Domnului să revină în Nazaret.

O altă veste minunată a fost dusă la destinaţie tot de îngerul Gavriil: el i-a vestit Preotului Zaharia în Templu că soţia sa, Elisabeta, îi va naşte la bătrâneţe un fiu, pe Sfântul Ioan.

Tot Arhanghelul Gavriil a fost îngerul îmbrăcat în alb care, s-a coborât din cer, a răsturnat piatra de pe mormântul Mântuitorului şi  a dat vestea Mironosiţelor că Iisus a înviat. 

Gavriil este şi sfetnicul oamenilor

Gavriil este îngerul care ne sfătuieşte să fim totdeauna sinceri şi deschişi în relaţiile interumane. Totodată, Arhanghelul Gavriil ne  spune că este bine  să ţinem seama de intuiţie şi de vocea noastră interioară, iar dacă vrem să urmăm o anumită cale, să-i cerem ajutorul şi el ne va ghida pe drumul cel bun.

Gavriil este şi ocrotitorul  mamelor şi al pruncilor. În momentele de  nelinişte, mamele trebuie să se roage sfântului Gavriil.

Sfântul Gavriil le ocroteşte pe fecioare, păzeşte pruncii şi mamele acestora de necazuri, ducând la cer rugăciunile cele mai fierbinţi. Tot el le vesteşte credincioşilor că dorinţele lor s-au împlinit. Gavriil este îngerul care vine şi în ajutorul conducătorilor unei ţări sau şefilor unei comunităţi care au putere de decizie, îndemnându-i să ia decizii înţelepte.

„Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil sunt reprezentativi pentru lumea nevăzută, ce a fost creată înaintea celei văzute.  Ei fac legătura  dintre lumea văzută şi nevăzută, pentru că ei au participat şi participă în viaţa oamenilor . Arhanghelii ei sunt mesagerii lui Dumnezeu pe pământ. Tradiţia bisericească spune că, la naştere, fiecare copil primeşte un înger păzitor , care să-i poarte de grijă”, ne spune părintele Valentin Fotescu, doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti  (B-dul Nicolae Titulescu.)    

Ziua Sfinţilor Arhangheli se sărbătoreşte timp de trei zile, numite în popor „Capul Arhanghelului, Mijlocul şi Coada acestuia.”

Să ne punem trei dorinţe

Se spune că între Sărbătoarea Arhanghelilor şi a Crăciunului vor fi trei-patru zile senine şi călduroase numite în popor „Vara Arhanghelilor”când este bine să ne punem trei dorinţe. Atunci când credem în puterea Arhanghelilor, dorinţele noastre se împlinesc.n

Românii au un cult pentru Arhangheli

În ţara noastră cultul pentru Sfinţii Arhangheli este foarte răspândit. Numeroase biserici şi numeroşi credincioşi le poartă numele, iar icoana care-i reprezintă este întâlnită în casele multor români.  

Să aprindem lumină în bisericile cu hram  

În ziua praznicului,  fiecare creştin este bine să aprindă în biserică o lumânare, aceasta simbolizând lumina călăuzitoare pentru spor şi sănătate, dar şi drumul spre viaţa veşnică a acelui credincios. Tot acum, este bine să aprindem lumânări în bisericile cu hram  pentrui sănătatea celor vii şi pentru odihna celor adormiţi întru Domnul.

Să nu uităm să dăruim ofrande

Acum se dau ofrande alimentare pentru sufletul celor adormiţi, ofrande care poartă numele de Moşii Arhanghelilor: fructe, peşte şi

pâine de casă.

Vremea se răceşte

Ziua Sfinţilor Arhangheli este un hotar între toamnă şi iarnă. Tradiţia populară spune că din această zi vremea bună se depărtează încet-încet, iar după cele trei zile ale sărbătorii Arhanghelilor se apropie vremea rece.

Daruri pentru naşii de cununie

În această zi, femeile aduc în dar naşilor câte doi colăcei, pentru că la cununie, cele două lumânări ţinute de naşi, sunt simbolul celor doi Arhangheli.

În ziua praznicului să mâncăm peşte

În ziua praznicului se mănâncă peşte, pentru a fi sprinteni ca peştele şi pentru a fi feriţi de boală şi de pagubă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
femeie bucatarie istock jpg
Al I Cuza jpg
cub horoscop 1 gif
tiramisu dubai jpg
Iata top 6 lucruri de care ai nevoie intr un birou! jpg
titlu Sfaturi utile pentru întreținerea unui păr sănătos și strălucitor folosind produse de îngrijire corecte jpg
Organizezi o cina cu prietenii la tine acasa  Iata ce sa nu ti lipseasca! jpg
horoscop 3 august webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net