«Fără fructe n-aş putea să trăiesc»
De ani de zile prezintă emisiuni de sănătate, intră în contact cu medici, nutriţionişti, şi află informaţii la care mulţi nu au acces. Simona Dragomir a realizat, pe parcurs, că multe dintre sfaturile specialiştilor le aplica şi ea, în familie, fără nici un efort.
„Din copilărie am fost obişnuită să mănânc sănătos, pentru că ai mei aşa găteau – fără prăjeli, fără prea multă sare, nu ne lipseau legumele şi fructele. Apoi, când am început să fac emisiuni de sănătate, am constatat că nu e nevoie să schimb nimic la stilul meu de viaţă, că am oricum obiceiuri sănătoase. Nu beau, nu fumez, nu sar peste mese, mănânc preparate gătite în casă, nu sunt vreo gurmandă, nu fac excese şi nici nu am variaţii de greutate. Mă simt bine aşa cum sunt şi nu fac nici un efort să am acest stil de viaţă. Ştiu totuşi că după 40 de ani trebuie să am mai multă grijă la siluetă, aş vrea să fac mai mult sport, dar nu am timp”, ne spune Simona Dragomir.
Ca să vă faceţi o idee, dimineaţa mănâncă fie iaurt cu cereale şi fructe uscate, fie un sendviş cu unt şi caşcaval, fie omletă cu brânză şi roşii, sau cremă de brânză cu pâine prăjită. Peste micul dejun nu sare niciodată, nici să vrea. „Nu aş putea ieşi pe uşă nemâncată, nu aş avea energie, ar fi ca şi cum aş pleca la drum cu rezervorul maşinii gol. De asemenea, nu plec fără pacheţel. Îmi iau fructe, iaurt sau vreun sendviş. Asta le pun şi copiilor în ghiozdan (n.r. Marc are 11 ani şi jumătate, iar Rebecca 5 ani), plus somon cu legume, friptură, paste integrale cu brânză sau orez cu legume”, adaugă realizatoarea emisiunii “Bună dimineaţa, sănătate!” în cadrul matinalului „Neaţa’ cu Răzvan şi Dani” de la Antena 1.
Ea nu găteşte mult şi nici nu îi plac mâncărurile elaborate, cu sosuri. Nici prea mult timp de petrecut în bucătărie nu are. Dar, în schimb, are noroc cu mama ei, care locuieşte la scara vecină şi care le face ciorbiţe şi felul doi. „Eu le gătesc copiilor chestii uşoare, rapide. Inclusiv dulciurile sunt simple şi sănătoase. Chiar am fost zilele trecute la un chef patiser din Bucureşti, Alin Chivu, ca să ne împletim experienţele (el în bucătărie, eu în ceea ce priveşte hrana sănătoasă) şi să concepem o prăjitură bună pentru cei mici”. Alin Chivu, un tânăr patiser şcolit în Franţa, a propus să facă o prăjitură din doar 4 ingrediente: ciocolată albă, lapte, unt şi fructe de pădure. A fost gata în doar câteva minute. „Copiii, acasă, când le-au văzut, s-au înfipt în ele. Totuşi, ei nu mănâncă prea multe dulciuri, i-am obişnuit cu mixuri de fructe proaspete şi uscate, care îmi plac şi mie. Sunt topită după fructe, fără ele n-aş putea să trăiesc. Ele ne ţin loc de dulce”, mai spune Simona Dragomir.
Mousse cu ciocolată albă şi fructe
Iată o prăjitură extrem de simplu de preparat! Ai nevoie de 110 ml de lapte, 160 g de ciocolată albă, de 50 g unt şi de fructe de pădure (zmeură şi afine). Laptele se încălzeşte, se toarnă peste ciocolata albă, se răceşte puţin, apoi se adaugă untul ca o cremă. Se toarnă un strat de compoziţie într-o formă rotundă, se adaugă fructele, se acoperă cu încă un strat de ciocolată şi se dă la congelator pentru 30 de minute. Apoi se decorează cu fructe din belşug.
Recomandări pentru părinţi
Dacă vrei ca şi copilul tău să aibă o alimentaţie sănătoasă, Simona îţi recomandă să fii tu un exemplu. „Degeaba îi pui broccoli în farfurie, dacă tu mănânci junk food şi bei sucuri carbogazoase. Ce vede la tine, asta face şi el. Dacă vrea ceva dulce din magazin, măcar cumpără-i ceva de calitate, fără coloranţi, toppinguri, mult zahăr. Ia ceva pe bază de lapte, fructe şi cereale. Practic, între două rele, alege răul cel mai mic!”. De asemenea, în această perioadă întăreşte-i imunitatea cu fructe şi legume proaspete, miere, fructe de pădure bogate în vitamina C. „Eu le dau şi suplimente cu vitamina C pulbere, pe care le-o amestec în iaurt. Avem grijă să ne spălăm mâinile când venim de afară, să ne schimbăm hainele, să ne hidratăm”, adaugă prezentatoarea tv.