Păstrăv cu smântână preparat ca-n Bucovina. Secretele unei reţete delicioase

Păstrăv cu smântână preparat ca-n Bucovina. Secretele unei reţete delicioase

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Preparatul este simplu de pregătit, necesitând puţine ingrediente, şi poate fi gătit indiferent de anotimp. Reţeta poate fi considerată şi dietetică, prin folosirea păstrăvului, dar şi a sosului care însoţeşte peştele, preparatul având puţine calorii.

Vom începe prin a curăţa păstrăvul de solzi şi a-l eviscera, spălându-l apoi sub un jet de apă. După ce îl vom săra puţin, îl vom lăsa pentru 30 de minute la temperatura camerei. ”Carnea, înainte de a fi preparată termic, trebuie să fie la temperatura mediului ambiant, astfel încât diferenţa între această temperatură şi cea la care se va prăji carnea să fie cât mai mică”, explică Nichi Mărăcine, maestru de artă culinară.

Ingrediente pentru patru porţii:

Păstrăv-patru bucăţi, cu greutatea de 200-300 de grame;

Ingrediente pentru sos:

Smântână vegetală-500 de grame;

O ceşcuţă de apă;

Sare, piper, după gust;

Tarhon-un vârf de linguriţă;

Leuştean-o legătură;

Mărar;

Ceapă verde-două bucăţi, de la care se va folosi doar partea verde;

Ulei-o linguriţă.

Citește pe adevarul.ro cum trebuie să fie peștele după prăjire pentru o masă gustoasă



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
horoscop 13 19 iunie webp
horoscop jpg
horoscop sâmbătă 30 noiembrie jpeg
astrology zodiac sign signs of the zodiac horoscope jpg
Horoscop luna martie jpg
Horoscop, foto Pinterest jpg
Vizual Lidl 15 ani landscape png
Horoscop - zodii - zodiac FOTO Shutterstock
image
image