Ce pălării sunt la modă vara aceasta

Ultima actualizare:

A început oficial vara, aşa că e momentul să scoatem la înaintare pălăriile. Sunt utile, ne protejează de soare, dar în acelaşi timp reprezintă un accesoriu extrem de şic, care ne completează ţinuta. Iată cum să le alegi şi în ce situaţii le poţi purta!

Fie că este din paie, din pânză sau colorată, cu boruri late sau tip şepcuţă, pălăria poate fi purtată atât la plajă, cât şi la evenimente deosebite. Este un accesoriu atât de şic şi de versatil, încât femeile îl aleg pentru a-şi completa ţinuta. Dă farmec şi eleganţă purtătoarei, care nu are cum să nu se facă remarcată. Pălăriile mereu au fost la modă. În trecut, erau un indicator al statutului social şi nu mulţi îşi permiteau să şi le cumpere. Au început să se poarte în secolul al XVI-lea, iar de atunci s-au schimbat ca formă, culoare, material. 

Vedeta acestui sezon este canotiera. Este o pălărie din paie, cu panglică şi calota turtită, care iniţial completa uniforma marinarilor în secolul al XIX-lea. Acest model de pălărie era purtat şi de iubitorii de sport, atunci când admirau din tribună sporturi ca cycling, echitaţie sau atletism. Culorile te duc cu gândul la o vacanţă într-un oraş italian. Este o pălărie extrem de uşor de purtat, având borurile mici spre medii. O poţi lua la o pereche de pantaloni scurţi şi un tricou alb sau la o rochie pentru o petrecere în aer liber. “Canotiera te va scoate din anonimat şi la plajă sau la o piscină. Este una dintre cele mai versatile pălării. Eu am descoperit-o într-o vizită în Hong Kong, unde am întâlnit un producător italian cu nenumărate modele de care m-am îndrăgostit. Le-am adus şi în România şi sunt extrem de apreciate”, a declarat prezentatoarea Digi 24 Ligia Munteanu, o mare iubitoare de pălării. Îi plac atât de mult, încât şi-a deschis o afacere în domeniu. “Această aventură cu magazinul de pălării a început chiar de la o canotieră. Acum am în magazin peste 300 de modele”, adaugă Ligia.

Pălăria Panama este al doilea model extrem de solicitat şi purtat. Acest tip de pălărie unisex datează din 1600 şi este asemănătoare cu cea din paie, însă e confecţionată din palmierul jipa-japa, originar din America de Sud (zona Ecuadorului). Este o pălărie cu boruri late, de culoarea untului, cu panglică elegantă în jurul calotei. Se deosebeşte prin fineţea împletiturii paielor, fiind realizată manual. Tocmai datorită împletiturii, lasă pielea capului să respire, este foarte fină şi rezistentă. Poate fi purtată pe plajă, la o cină specială, la golf şi în general la orice ţinută casual. 

Pălăriile supradimensionate sau XXL, cu boruri mari, căzute, care se purtau în jurul anilor 2000, au revenit la modă.  Sunt recomandate femeilor înalte, atât la rochiile elegante din materiale pretenţioase, cât şi la plajă. Nu doar că îţi oferă o protecţie sigură împotriva razelor solare, dar te ajută să câştigi la capitolul eleganţă.  

Ţie ce model ţi se potriveşte?

O pălărie arată bine atunci când ai părul desfăcut, chiar prins lejer în coadă. Trebuie să ştiţi că unele pălării sunt pe mărimi şi ar trebui să le probaţi sau măcar să ştiţi care este circumferinţa capului, în cazul în care faceţi o comandă online. Dacă cumva vă este prea mare, ele au nişte pense sau nişte pănglicuţe pe interior care pot fi strânse. Sunt o mulţime de modele şi dimensiuni, pe care e bine să le alegi în funcţie de forma feţei.

Dacă ai o faţă prelungă, alege o pălărie mică pentru a scurta vizual chipul.

Pentru cele care au o faţă pătrată, ideal ar fi un model asimetric. 

Cele care au faţa în formă de inimă sunt perfect avantajate pentru că li se potriveşte orice fel de pălărie. 

 “O poţi accesoriza cu ochelari de soare, cu cercei sau coliere. Dacă porţi o pălărie Panama, atunci o poţi accesoriza cu o pană de struţ, un fulg colorat sau ceva finuţ”, mai spune Ligia Munteanu. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
prajitura1 jpeg
Pomana porcului FOTO Shutterstock jpg
Descopera ce distruge relatia de cuplu si ce i apropie pe parteneri webp
chef catalin scarlatescu foto antena 1
KV CSR landscape jpg
1 despartire zodii jpg jpeg
1 pilaf sarbesc jpg jpeg
cub horoscop 2 gif
image
actualitate.net
image
actualitate.net