Fii cea mai frumoasă mireasă în 2019!

Ultima actualizare:

    Specialiştii ne spun ce se poartă anul  acesta în materie de rochii şi machiajfotografii: www.weddingatelier.ro
Specialiştii ne spun ce se poartă anul acesta în materie de rochii şi machiajfotografii: www.weddingatelier.ro

Dacă ai spus cel mai important „da” din viaţa ta şi ţi-ai programat nunta pentru anul acesta, e cazul să începi de pe acum pregătirile. În afară de restaurant, muzică, verighete şi invitaţii, cel mai important element pentru tine, ca mireasă, e rochia. Trebuie să fie perfectă. Experţii ne spun care sunt tendinţele.

Chiar dacă stilul rochiilor de mireasă nu se modifică drastic de la sezon la sezon, sunt totuşi câteva tendinţe care deţin supremaţia în 2019. Marile case de modă ne propun rochii simple sau fastuoase, cu ţesături luxuriante, dantelă fină şi aplicaţii preţioase. Unele urmează linia corpului, altele sunt strânse în talie, unele sunt decoltate, altele urmează fin linia gâtului, astfel încât fiecare mireasă să-şi aleagă ce i se potriveşte. Potrivit stilistului Roxana Manolache, la modă anul acesta sunt rochiile ruseşti, din dantelă fină şi lucrate manual. „Se deosebesc prin faptul că sunt o bogăţie de cristale şi dantele de mai multe tipuri, puse unele peste altele. Sunt foarte încărcate atât în partea de sus, cât şi în cea de jos, iar mireasa se simte cu adevărat ca o prinţesă”, spune expertul. De ce sunt la modă astfel de rochii, care e secretul lor? „Ei bine, pentru că ceremoniile de nuntă ruseşti sunt unele dintre cele mai frumoase, au o atmosferă princiară.

Bineînţeles, nu veţi găsi rochii împopoţonate sau kitchoase, ci dintre cele mai elegante, realizate din materiale de cea mai bunăcalitate, mikado cu mătase naturală, brocart, tafta. Sunt cusute manual, cu broderii fine şi accesorizate cu cristale preţioase”, adaugă Roxana Manolache.

Sunt şi alte modele de rochii la modă. Dacă faceţi nunta într-un cadru mai neconvenţional, alegeţi rochii stil boho, cu umeri goi, mâneci lăsate şi franjuri, coroniţe pe cap. Miresele pot purta în picioare de la pantofi cu toc până la sandale, balerini şi chiar tenişi. Aceştia din urmă merg la rochiile cu buzunare, din tafta, mai spune stilistul.

O nuntă la malul mării cere rochii vaporoase, diafane, din crep, voal, mătase. Dantela se regăseşte anul acesta la toate tipurile de rochii de mireasă. De asemenea, nu veţi da greş niciodată cu o rochie simplă, minimalistă, din tafta. 

În funcţie de conformaţie

Dacă eşti scundă, alege o rochie pe corp, care prelungeşte vizual partea superioară a corpului, cu despicătură pe picior, care dă senzaţia de lungime. Evident, ai nevoie de pantofi cu tocuri înalte.

Dacă eşti înaltă, poartă o rochie minimalistă, simplă, fluidă, marcată în talie cu o centură. Nu strică nici un V decoltat în spate. În picioare poţi purta fără probleme săndăluţe, balerini sau pantofi cu toc de 2 cm.

Cele plinuţe e bine să poarte rochii strâmte în talie şi ample în partea de jos. Nu trebuie să aibă decolteu adânc, ci unul tip bărcuţă, să se vadă doar clavicula. Mânecile pot fi lungi sau scurte şi lărguţe.

Femeile slabe pot purta rochii pe corp, cu decolteuri adânci şi multe accesorii.

Greşeli de evitat

Nu se mai poartă rochiile tip sirenă, cele scurte sau rochii de mireasă cu crinoline imense. Nici albul acela pur, puternic, nu mai e la modă. Rochiile sunt acum de la bej deschis, până la cappuccino, roz pal sau pastel.

Machiajul bine făcut rezistă o zi întreagă

În ceea ce priveşte machiajul, şi în acest an make-up artiştii mizează pe naturaleţe: fonduri de ten lejere, smokey eyes în tonuri de maro, buze roşu, coray, nude-roz, farduri de obraz în nuanţe proaspete de roz-piersicuţă. „Fardurile de pleoape sunt în culori calde de bej, crem, portocaliu, auriu, sau nuanţe neutre de maro, gri, chiar mov şi roz pentru cele cu ochi verzi.

Nu există limită la numărul de nuanţe atât timp cât sunt bine îmbinate şi efectul este wow”, spune make-up artistul Florina Mărcuţă, şefa unei şcoli de machiaj din Bucureşti. Specialista ne dă asigurări că, dacă e bine făcut, machiajul rezistă o zi întreagă. „Important e să se respecte paşii: mai întâi se aplică fondul de ten pe faţă, buze, pleoape, gât şi decolteu, se fixează cu pudră. Se definesc sprâncenele cu un creion în ton cu firele de păr. Apoi se aplică fardul de pleoape, după care un tuş negru la baza genelor, prin care se accentuează forma migdalată a ochiului. Urmează mascara, dacă nu avem cumva gene false. Pentru obraji, se poartă pudra sidefată, care dă luminozitate. La sfârşit, acordăm atenţie buzelor. Aplicăm un creion de contur, pe care îl fixăm cu pudră, după care aplicăm un ruj sau glos în aceeaşi nuanţă”, mai spune Florina Mărcuţă. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
zodii norocoase webp
cuplu sex
culoare zodii jpg
supa jpg
masca ten jpg
image png
Trei zodii au probleme de sănătate în luna februarie, sursă foto: Pixabay
horoscop jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net