Un truc faimos pentru slăbit s-a dovedit a fi fals. Experții spun că nu are niciun efect

Ultima actualizare:

Până acum, cei care doreau să scape de kilogramele în plus erau sfătuiți să consume doze mici de oțet de mere în fiecare zi, pe stomacul gol. Însă deși acest sfat a devenit rapid foarte popular de-a lungul lumii, se pare că, în realitate, el nu funcționează.

Trucul devenie rapid faimos de-a lungul lumii
Trucul devenie rapid faimos de-a lungul lumii

Potrivit informațiilor de la adevarul.ro, grupul BMJ (British Medical Journal), unde a fost publicat studiul care spunea că oțetul de mere poate fi util pentru slăbit, și-a retras oficial sprijinul pentru această cercetare. Practic, acest studiu spunea că doze mici de oțet de mere pot ajuta persoanele supraponderale să scape de kilogramele în plus, dacă sunt consumate în fiecare zi.

Cu toate acestea, experții și-au retras sprijinul pentru acest studiu publicat în anul 2024. Iar printre motivele pentru care s-a ajuns la această decizie a fost și faptul că au apărut tot mai multe semne de întrebare privind calitatea cercetării, descrierea insuficientă a metodelor folosite, modul de analiză statistică a datelor, cât și faptul că nu a fost respectată obligația de a înregistra studiul în avans.

Studiul devenise faimos în întreaga lume

Mai multe scrisori au fost trimise către redacție după ce a fost publicat acest studiu, iar situația a ajuns rapid în atenția departamentului de integritate al BMJ. Apoi, studiul a fost analizat și de către specialiști în statistică, care au încercat să reproducă rezultatele și să verifice autenticitatea datelor oferite.

Iar replicarea rezultatelor nu numai că nu a fost posibilă, dar au fost depistate și mai multe nereguli în seturile de date. „Rezultatele studiului nu sunt de încredere și nu ar trebui să fie citate sau utilizate în viitoare rapoarte”, spune Helen Macdonald,  editor de Etică a Publicațiilor și Integritate a Conținutului la BMJ Group.

Cum au reacționat autorii studiului

Autorii acestui studiu au explicat că erorile descoperite de specialiști nu au fost comise cu rea-credință și au susținut retragerea acestuia. Între timp, BMJ a precizat că gestionează astfel de situații cât mai repede posibil.

„Această retragere reflectă abordarea noastră proactivă în investigarea îngrijorărilor legate de conținutul publicat. Vom acționa atunci când este necesar, pentru a menține transparența și pentru a corecta înregistrările științifice. Gestionăm plângerile cât mai rapid posibil, dar este esențial ca protocolul stabilit să fie respectat”, a explicat reprezentanta BMJ.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
zodii cu noroc la bani jpeg
horoscop webp
zodii norocoase, foto shutterstock jpg
Dieta mediteraneana - mancare sanatoasa - legume FOTO Shutterstock
paine jpg
oui orez jpg
Horoscop - zodii - zodiac FOTO Shutterstock
anxietate jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net