Altele
Pagina 68

Cel mai pufos pandişpan cu cireşe şi ciocolată
O prăjitură rapidă, numai bună de pregătit în acest weekend. Aşadar, cine vrea o porţie de pandişpan cu cireşe şi ciocolată?
Altele
Ce trebuie să faci pentru a nu se mai usca coastele de porc pe grătar. VIDEO
Pentru că temperaturile ridicate te îndeamnă să petreci cât mai mult timp la umbră, în natură, picnicurile şi grătarele sunt cea mai bună idee în această perioadă.
Altele
Cordon Bleu de pui la cuptor
Originară din Franţa, reţeta de cordon bleu este foarte gustoasă şi uşor de preparat. Denumirea de „cordon bleu“ este legată de costumaţia purtată de bucătarii francezi, care, odată ce atingeau rangul de maestru, purtau o centură albastră ce îi distingea de personalul inferior al bucătăriei.
Altele
Cele mai crocante grisine cu susan
La aperitiv, pe lângă specialităţi de brânză şi fructe, poţi pune pe masă şi aceste grisine, preparate chiar de tine. Reţeta este extrem de simplă.
Altele
Compot de caise şi căpşuni
Compotul, gustos şi plin de vitamine şi minerale, se poate prepara extrem de uşor acasă, neavând nevoie de reţete şi de aparate complicate. Fructele folosite trebuie să fie proaspete, coapte şi tari. Încearcă reţeta cu caise şi căpşuni, care va fi cu siguranţă pe gustul tuturor!
Altele
Cu ce poţi înlocui zahărul din sfeclă de zahăr
Indiferent că vrei să-l adaugi în reţetele prăjiturilor sau vrei să îndulceşti limonadele sau cafeaua, zahărul este o sursă importantă de calorii. Iată câteva alternative mai sănătoase la zahărul din sfeclă de zahăr.
Altele
Aperitive simple cu brânză şi măsline
La mesele festive din această vară, aperitivele sunt indispensabile. Prepară şi tu câteva şi lasă-te inspirată de reţeta pe care ţi-o recomandăm astăzi, care a fost testată de Martha Stewart.
Altele
Prăjitură dulce-acrişoară cu vişine
Vişinele, fructele revitalizante ale verii, pot fi folosite în deserturi delicioase, deşi au un gust mai acrişor decât cireşele. Conţin puţine calorii şi zaharuri, ajutând la arderea caloriilor. Încearcă o prăjitură gustoasă, care te va cuceri de la prima degustare.
Altele
Supă-cremă de ţelină
Când ai poftă de o supă-cremă, încearcă această reţetă cu ţelină. Este delicioasă şi se prepară foarte repede.
Altele
Tartă cu caise
Răsfaţă-te cu gustul caiselor într-o reţetă delicioasă de tartă, pe care o poţi servi cu îngheţata preferată, pentru un plus de savoare.
Altele
Budincă de broccoli cu smântână şi brânză de capră
Ştiai că broccoli este sărac în calorii şi bogat în substanţe nutritive? Întăreşte sistemul imunitar şi oasele, reglează tensiunea, luptă împotriva îmbătrânirii etc. Pentru a te bucura de toate aceste beneficii specialiştii te sfătuiesc să găteşti broccoli de cel puţin trei ori pe săptămână. Încearcă această budincă de broccoli pentru a te convinge de cât de delicioasă este leguma.
Altele
Chiftele de cartofi cu iaurt
Dacă nu mai ştii ce să găteşti, ca să fie şi bun, şi ceva nou, atunci trebuie să testezi această reţetă delicioasă de chiftele de cartofi.
Altele
Cea mai simplă reţetă de negresă
La final de săptămână, prepară-le celor mici o tavă de negresă şi răsfaţă-i cu un desert apetisant, cu multă nucă.
Altele
Supă-cremă de roşii, reţeta care te va răcori vara aceasta
Pentru că timpul tău este preţios, îţi venim în ajutor cu o sugestie: reţeta de supă-cremă de roşii. Merită să o încerci!
Altele
Prăjitură pufoasă cu caise şi brânză de vaci
Pentru a aduce culoarea şi aroma verii în bucătăria ta, merită să încerci această reţetă de prăjitură cu caise.
Altele
Tocăniţă de ciuperci
Vrei o reţetă rapidă şi gustoasă? Alege această tocăniţă de ciuperci, care este gata în doar 30 de minute.
Altele
Cum se prepară tarta cu ciocolată şi fructe, fără coacere
Pentru acest desert nu trebuie să deschizi aragazul. Tarta va fi gata în mai puţin de 15 minute şi o vei putea savura alături de un pahar de limonadă rece.
Altele
Peltea de zmeură, deliciul verii
În acest sezon, poţi încerca, pe lângă clasicele dulceţuri, şi o reţetă simplă de peltea de zmeură. Apetisantă şi dulce, aceasta va fi pe placul celor mari, cât şi pe placul celor mici.
Altele
Bruschete cu roşii
Un aperitiv simplu şi la îndemâna oricărei gospodine, delicioasele bruschete pot fi făcute şi cu pâine albă, şi cu pâine integrală. Încearcă şi tu reţeta noastră.
Altele
Piept de pui cu cartofi în folie, o cină rapidă
Ştim că timpul tău este limitat, aşadar îţi propunem o reţetă uşor de preparat şi numai bună pentru cină, piept de pui cu cartofi, la cupt
Altele
Tort Tiramisu. Reţeta clasică italiană
Din celebra prăjitură italiană se poate face un tort demn de ocaziile festive, dar nu numai. În plus este răcoros, numai bun pentru zilele caniculare când vrei să mănânci ceva dulce.
Altele
Minitarte cu cartofi şi caşcaval
Perfecte ca şi aperitiv pentru ocaziile deosebite sau momentele în care ai invitaţi, coşuleţele cu cartofi şi caşcaval se prepară foarte uşor şi sunt de-a dreptul delicioase.
Altele
Reţeta rapidă de lasagna, pas cu pas
Dacă în reţeta clasică de lasagna ai nevoie de sos Bechamel, în reţeta rapidă acesta este înlocuit cu brânză şi sos de roşii. Rezultatul final va fi al fel de delicios. Dacă nu ne crezi, încearcă reţeta rapidă de lasagna.
Altele
Cum se face celebra prăjitura poloneză Karpatka
Nu ai nevoie de multă îndemânare în bucătărie pentru a prepara una dintre cele mai apetisante deserturi poloneze, prăjitura Karpatka. Iată cât de simplu se face!
Altele
Salată de castraveţi, un aperitiv cu puţine calorii
O garnitură gustoasă de vară, potrivită pentru orice preparat, salata cu castraveţi se prepară foarte uşor şi rapid. Asezonează-o cu mărar, pentru un plus de savoare!
Altele
Mâncare de fasole verde cu carne de porc
Este sezonul legumelor aşa că a venit momentul să le foloseşti cât mai mult în preparatele tale. Încearcă o reţetă gustoasă de mâncărică cu fasole verde şi carne de porc, perfectă pentru prânz sau cină.
Altele
Gogoşi umplute cu gem de zmeură
Prepară repede gem de zmeură proaspăt şi aromat, apoi umple cu el gogoşi pufoase. Să nu te miri după că nici nu vor apuca să se răcească înainte să le termini.
Altele
Paste cu somon afumat
Pastele cu somon afumat sunt delicioase, nu au nevoie de multe ingrediente şi nu te vor face să pierzi prea mult timp în bucătărie. Încearcă şi tu reţeta pe care ţi-o propunem astăzi!
Altele
Supă de pui
Supa de pui este gustoasă, se prepară rapid şi este ideală pentru o masă uşoară de prânz.
Altele
Cum faci cel mai bun aluat foitaj (aluat franţuzesc) VIDEO
Această reţetă de aluat foitaj este una rapidă, aşa că poţi face la tine acasă acest aluat franţuzesc şi să renunţi la variantele din comerţ. Poţi să foloseşti aluatul foitaj pentru a face plăcinte, tarte şi tot felul de pacheţele şi „buzunare“ cu br
Altele