Altele
Pagina 80

Supă de linte, reţeta de post
În locul clasicei ciorbe de fasole sau de cartofi, prepară în zilele de post o supă de linte. Adaugă verdeţurile tale preferate pentru un plus de gust.
Altele
Supă cremoasă de legume
Cu siguranţă nu ai mai pregătit o astfel de supă de legume până acum, dar noi îţi garantăm că este absolut delicioasă.
Altele
Budincă de nucă de cocos, reţeta ideală la ocaziile festive
La zilele aniversare sau petreceri în familie vrei să-ţi suprinzi invitaţii cu un desert rafinat. Această budincă de nucă de cocos este exact ce cauţi. În plus, nu este greu de preparat!
Altele
Pui Tetrazzini cu mazăre şi sos pesto
Această mâncare a fost denumită după interpreta de operă Luisa Tetrazzini, o renumită soprană italiană care a trăit între 1871 şi 1940. Tetrazzini este, de fapt, un preparat american, făcut cu carne de pui tăiată cubuleţe sau cu fructe de mare. Este servit fierbinte, alături de linguine, spaghete sau alte tipuri similare de paste subţiri.
Altele
Paste cu creveţi şi sos alb
Deşi pare greu a crede, aceste paste cu creveţi şi sos alb vor fi gata în doar 30 de minute. Este reţeta pe care o vei găti cu drag atât pentru cinele în familie, cât şi pentru mesele în care ai invitaţi.
Altele
Prăjitură cu mere şi nuci, de post
Persoanele care includ în dieta zilnică nucile au un risc mai mic de a suferi de boli cardiovasculare, acestea fiind o sursă excelentă de fibre, previn deteriorarea ţesuturilor şi au un conţinut important de minerale. Arginina din nuci ajută de asemenea la întărirea sistemului imunitar, aşa că o prăjitură cu mere şi nuci, de post, nu poate fi decât un deliciu sănătos şi în plus, uşor de preparat.
Altele
Salată de cartofi cu dovlecel şi sos de muştar
Este atât de simplu de preparat această reţetă! În plus, o poţi transforma cu uşurinţă în una de post dacă nu pui ou fiert.
Altele
Salată de post cu mere şi nuci
Merele conţin multă vitamina C, antioxidanţi, vitamina A şi K, asigură buna funcţionare a celulelor din organism şi ajută la eliminarea toxinelor. Mai mult, sunt ideale pentru îmbunătăţirea digestiei, aşa că trebuie sa le incluzi în dieta ta de câte ori ai ocazia. Încearcă o salată cu mere şi nuci, pentru o primăvară plină de energie.
Altele
Clătite de post umplute cu mere şi sos caramel
Chiar şi în zilele de post te poţi îndulci cu o porţie de clătite. Nici nu-ţi vei da seama că nu au ouă sau lapte când vei gusta din umplutura de mere şi sos caramel.
Altele
Piept de pui la tigaie gata în 15 minute
Carnea de pui poate fi gătită în multe feluri, însă atunci când nu ai prea mult timp la dispoziţie, reţeta la tigaie gata în 10 minute te salvează din orice situaţie.
Altele
Paste cu ciuperci şi usturoi, reţeta de post
Secretul acestor paste sunt ciupercile pleurotus. La fel de gustoşi sunt şi hribii sau ghebele. Pune ceapă verde şi usturoi şi vei obţine unul dintre cele mai bune sosuri pentru paste.
Altele
Cel mai pufos tort „înţepat“, cu cocos şi frişcă
Aceasta este una dintre cele mai uşoare reţete de deserturi cu nucă de cocos. În cel mai scurt timp, vei obţine un desert delicios, foarte pufos şi foarte însiropat. Îl poţi numi chiar un tort „înţepat“, pentru că, aşa cum vei descoperi în modul de preparare, această etapă are un rol esenţial în această reţetă.
Altele
Biluţe de brânză cu verdeaţă
Un aperitiv simplu şi uşor de preparat, biluţele de brânză cu verdeaţă sunt ideale atunci când nu ai foarte multe ingrediente la îndemână, dar totodată de efect şi foarte gustoase.
Altele
Cum prepari cea mai fină cremă de ciocolată de post. VIDEO
Chiar dacă este post, asta nu înseamnă că treburile să renunţi la micile plăceri, cum sunt dulciurile cu cremă de ciocolată. Iată cum poţi prepara o cremă de ciocolată, fără ouă sau frişcă!
Altele
Pulpe de pui la grătar cu sos de avocado
Fie că eşti la dietă sau vrei să adopţi un regim alimentar mai sănătos, această reţetă de pulpe de pui cu sos de avocado este potrivită.
Altele
Chec rapid cu afine şi iaurt
Se poate prepara atât cu afine proaspete, cât şi cu afine congelate, singura condiţie fiind să le scurgi bine înainte. În caz contrar îşi vor lăsa sucul în exces, iar checul va rămâne crud.
Altele
Turte de post cu ceapă verde
Ceapa verde este una dintre bucuriile primăverii, fiind foarte bogată în vitamina C, fibre, acid folic, vitamina B6 şi magneziu şi totodată săracă în grăsimi saturate. Întăreşte sistemul imunitar, scade glicemia şi are proprietăţi antiinflamatorii, de aceea în perioada postului dar nu numai, poate fi folosită din abundenţă în multe feluri de mâncare. Turtele cu ceapă verde sunt ideale ca şi gustare uşoară sau atunci când renunţi la carne şi lactate.
Altele
Bezele cu frişcă şi cu mandarine
Când ai poftă de ceva dulce ori aştepţi musafiri sau vrei să faci o surpriză celor dragi, te poţi inspira din această reţetă de bezele cu frişcă. Vei vedea cât de delicioase sunt dacă foloseşti mandarine.
Altele
Crochete de cartofi cu carne
Deşi au un nume destul de pretenţios, crochetele de cartofi cu carne sunt uşor de făcut, iar rezultatul spectaculos.
Altele
Tartă cu legume, reţeta fără gluten
Încearcă o felie de tartă cu legume! Ce poate fi mai bun?! Aceasta este una din propunerile pe care ţi le facem în cazul în care ai intoleranţă la gluten.
Altele
Găluşte de cartofi umplute cu legume
În zilele de post, încearcă o reţetă delicioasă de găluşte de cartofi. Acestea sunt umplute cu o combinaţie de legume care te vor cuceri.
Altele
Tort cu banane, un deliciu cu ciocolată de post
Inclusiv în Postul Paştelui îţi poţi răsfăţa familia cu un tort delicios, cu ingrediente care nu sunt de dulce.
Altele
Chiftele de orez, o reţetă simplă de post
Ai poftă de un preparat pe bază de orez? E musai să încerci această reţetă de chiftele, perfectă în zilele de post.
Altele
Sandvişuri calde cu şuncă şi brânză, făcute pane
Sandvişurile calde sunt o soluţie rapidă pentru cinele târzii, când vrei să mănânci ceva delicios, fără să te complici. Iar cele cu şuncă şi brânză sunt pe gustul tuturor.
Altele
Cartofi Bombay, reţeta de post pe care trebuie să o încerci
Cui nu-i plac cartofii, mai ales dacă sunt gătiţi într-o combinaţie delicioasă de ierburi aromatice? Noi te sfătuim să încerci această reţetă de cartofi Bombay, o mâncare tradiţională indiană. E o reţetă simplă şi rapidă.
Altele
Chec Tropicana, deliciul cu nuci, banane şi ciocolată
Ce poate fi mai bun decât un desert care să conţină ciocolată, banane şi nuci crocante? Checul Tropicana le are pe toate şi va deveni repede unul din deserturile tale preferate.
Altele
Salată de vinete cu usturoi, reţeta de post
Salatele care au în compoziţie legume sau iaurt vegetal sunt sănătoase şi ţin de foame mai mult timp. Încearcă această reţetă în zilele de post.
Altele
Negresă „miezul nopţii„. Cum se face prăjitura cu multă ciocolată
Secretul acestei delicatese este pudra de expreso, care va face ca aroma de ciocolată e negresei să se simtă mai bine. Iată cum se face negresa „miezul nopţii„!
Altele
Cel mai bun orez în stil arăbesc sau orez persian
În mai puţin de o oră, vei reuşi să prepari un delicios preparat pe bază de orez. Este o reţetă perfectă, mai ales dacă ţii post.
Altele
Pâine împletită cu ulei de măsline şi usturoi
Nicio firimitură nu va mai rămâne din această pâine în primele ore după ce o vei scoate din cuptor. Şi asta pentru că pâinea împletită cu ulei de măsline şi usturoi este un deliciu.
Altele