Rețete
Pagina 241

Biscuiţi cu miere şi piper
Mierea poate fi utilizată în diferite combinaţii cu gusturi sărate şi chiar picante. Este deja binecunoscută combinaţia dintre miere şi brânzeturi, dar ce ai spune să prepari biscuiţi delicioşi cu miere şi piper? O gustare simplă între mese sau când simţi nevoia să „ciuguleşti” ceva.
Rețete
Ardei umpluţi cu carne tocată
Ardeiul gras este leguma proaspătă cu cel mai mare conţinut de vitamina C, după pătrunjel. Ardeiul gras este delicios crud, de exemplu alături de salata verde. Gătit, poate îmbogăţi o tocăniţă de legume caldă sau poate fi umplut. Aşadar, iată reţeta potrivită de ardei umpluţi cu carne tocată.
Rețete
Cremă de zahăr ars
Ţi s-a făcut poftă de ceva dulce şi nu ai nicio idee ce să mai prepari? Avem pentru tine o reţetă simplă de cremă de zahăr ars foarte gustoasă.
Rețete
Chiftele de peşte
Delicioase şi foarte uşor de preparat, poţi servi aceste chiftele însoţite de un piure de cartofi, de ţelină ori de mazăre.
Rețete
Legume asortate la murat
În sezonul de toamnă, fiecare gospodină se străduie să facă cele mai bune preparate pentru iarnă, de la zacuscă până la castraveţi şi varză murată.Iată mai jos ce ingrediente sunt necesare şi care este modul de preparare a legumelor asortate puse la murat.
Rețete
Tocinei bucovineni
O reţetă tradiţională, foarte uşor de preferat care poate fi inclusă cu succes în meniul din aceste zile de sfârşit de săptămână.
Rețete
Conopidă gratinată
Ai nevoie de: 1 conopidă, 2 ouă, 200 g caşcaval ras, 4 frunze de busuioc, sare, piper, unt, pentru uns tava
Rețete
Prăjitură cu prune
Ai nevoie de: 200 g g unt, 400 g făină, 2 ouă, 100 g zahăr, 1 plic praf de copt, 5 linguri lapte rece, 2 linguri oţet, 1 praf de sare, 500 g prune, 1 lingură unt, zahăr pudră, pentru decor
Rețete
Prăjitură Harissa
Prăjitura Harissa are acelaşi nume ca pasta de ardei iuţi tunisiană. Este specifică orientului mijlociu, pe baza de griş, însiropată şi nu este deloc laborioasă. Rezultatul nu este de neglijat. Reteta vă va trimite cu gândul la alte deserturi specifice bucătăriei Orientului Mijlociu precum namoura, baclava şi altele.
Rețete
Tort Mareşal cu ciocolată
Tortul Mareşal cu ciocolată sună foarte pompos, dar adevărul este că este un tort destul de uşor de preparat, foarte delicios şi fin.
Rețete
Castraveţi, conopidă şi roşii murate
Pentru 5 litri de murături, ai nevoie de 2 conopide, 1 kg castraveţi, 1 kg roşii, 4 ardei iuţi, 200 ml oţet, foi de dafin, piper boabe, boabe de muştar, boabe de ienibahar, seminţe de mărar, sare grunjoasă, apă cât cuprinde.
Rețete
Ruladă cu prune şi aluat cu brânză de vaci
Pentru un aluat clasic cu brânză de vaci, aceasta se freacă bine pe marginea vasului cu furculiţa, ca să se omogenizeze, sau se trece prin sită, după care se adaugă grăsimea moale, un praf de sare, se amestecă bine şi apoi se frământă cu făină 5-6 minute.
Rețete
Supă de fasole şi paste. Reţetă italiană
Fasolea boabe, albă, neagră sau roşie, aduce numeroase beneficii organismului. Această legumă este o sursă naturală de fibre şi de proteine, având un indice glicemic scăzut. De asemenea, fasolea este bogată în fier, un supliment natural energetic, fiind indicat mai ales femeilor. La consumatorii de fasole, riscul îmbolnăvirii de cancer (de colon sau de sân) sau de a suferi de o boală cardiacă este redus. Prepară şi tu după o reţetă italiană o supă de fasole şi paste.
Rețete
Batoane Wimpy
Wimpy este un hotdog desfăcut şi umplut cu bunătăţi. Crenvurştul este elementul obligatoriu, dar se poate umple cu toate felurile de delicatese, după plac.
Rețete
Tort Genoise cu fructe de pădure
Tortul Genoise cu fructe de pădure este tot ce ai nevoie pentru zilele importante din viaţa ta. Savurează-l alături de cei dragi.
Rețete
Mere în foietaj cu amaretti şi miere
Prepară un desert simplu şi delicios, excelent pentru după-amiezile răcoroase de toamnă. Cantităţile indicate mai jos sunt pentru 6 porţii.
Rețete
Tort mousse de ciocolată în trei culori
Tot auzim din ce în ce mai des că ar fi bine să mâncăm ciocolată neagră, cu un procent cât mai mare de cacao. Studiile medicale confirmă şi explică de ce aceasta poate fi considerată un adevărat medicament natural!Flavonoizii din cacao ajută la normalizarea tensiunii arteriale şi la scăderea colesterolului. Datorită flavonoizilor din cacao, vasele de sânge din creier se dilată şi permit pătrunderea unei cantităţi mai mari de sânge şi implicit de oxigen. Foloseşte şi tu cea mai bună ciocolată pen
Rețete
Păstrăv la cuptor
Dacă vrei să prepari o reţetă uţoară şi sănătoasă pentru sfârşitul de săptămână care se apropie, îţi recomandăm păstrăv la cuptor.
Rețete
Ciulama de hribi cu smântână
Această reţetă nu trebuie să lipsească din meniul familiei tale, mai ales în această perioadă când ciupercile sunt nelipsite din pieţe.
Rețete
Prăjitură cu nuci şi gem de căpşuni
Pentru această reţetă de prăjitură cu nuci şi gem de căpşuni poţi folosi orice tip de dulceţuri ori gemuri doreşti. Nouă ni s-a părut combinaţia aceasta cea potrivită, motiv pentru care am folosit-o în propunerea noastră. Nu ezita însă să ne trimiţi la redacţie o altă combinaţie de gusturi şi arome într-o astfel de prăjitură.
Rețete
Tort Opera cu ciocolată şi cafea. Unul dintre cele mai rafinate deserturi franceze
Tortul Opera este o reţetă franţuzească de tort fin şi deosebit de rafinat. Numele i-a fost dat de soţia cofetarului care a inventat reţeta, Cyriaque Gavillon, după prima balerină a operei din Paris.
Rețete
Iată cum să-ţi prepari pâine mediteraneană
Este suficientă o singură felie din această pâine pentru a ne duce cu gândul la atmosfera sudului însorit. Această pâine se poate prepara şi în stil grecesc sau în stil spaniol.
Rețete
Reţetă delicioasă: cheesecake cu Baileys! Gata în 30 de minute!
Această reţetă este foarte uşor de realizat, mai ales pentru că nu necesită timp de coacere. Este gata în doar 30 de minute şi are un gust delicious
Rețete
Ciorbă rădăuţeană cu curcan
Se zvoneşte că istoria acestei reţete a început de la o bucătăreasă care ştia ingredientele secrete de la familia sa. Ciorba rădăuţeană de curcan este foarte căutată mai ales în restaurante, destul de asemănătoare cu ciorba tradiţională de burtă. Ea se prepară atât cu carne de curcan, cât şi de pui.
Rețete
Ciulama de hribi cu smântână
Această reţetă nu trebuie să lipsească din meniul familiei tale, mai ales în această perioadă când ciupercile sunt nelipsite din pieţe.
Rețete
Chifteluţe de curcan marinate
Te-am răsfăţat de nenumărate ori cu reţete de chifteluţe fel de fel. Azi, a venit rândul unei gustoase reţete de chifteluţe de curcan marinate, pe care te invităm să o prepari pentru cei dragi, ori de câte ori ţi se face poftă.
Rețete
Pâine de casă cu unt
Pâinea făcută în casă are un gust deosebit. Şi, foarte important, o poţi mânca şi după câteva zile de la coacere, pe când cea din comerţ se întăreşte şi se fărămiţează.
Rețete
Chifteluţe de curcan marinate
Te-am răsfăţat de nenumărate ori cu reţete de chifteluţe fel de fel. Azi, a venit rândul unei gustoase reţete de chifteluţe de curcan marinate, pe care te invităm să o prepari pentru cei dragi, ori de câte ori ţi se face poftă.
Rețete
Reţeta de supă-cremă de rădăcină de ţelină
Dacă eşti în căutarea unei reţete uşor de preparat pentru o masă caldă şi delicioasă, încercă această reţetă gustoasă fără prea multe grăsimi adăugate.
Rețete
Prăjitură cu cremă de dovleac
Foloseşte pentru această reţetă şi un praf de scorţişoară care este unul dintre cele mai vechi condimente din bucătăria internaţională, fiind menţionată în scrierile egiptene, care o amintesc ca ingredient folosit pentru aromarea mâncărurilor.
Rețete