Adi Nartea a făcut accident la filmările pentru serialul „Iubire cu parfum de lavandă”! Ce s-a întâmplat cu actorul

#Exclusiv Click!

Accident la filmările pentru serialul original „Iubire cu parfum de lavandă”, ce va debuta pe 31 octombrie, la Antena 1. Șarmantul actor Adrian Nartea a reușit să „șifoneze” bine unul dintre bolizii de fițe pe care-i conduce în serial. Ce s-a întâmplat?!

Scene pline de suspans și panică totală la filmările pentru noul serial original de la Antena 1, „Iubire cu parfum de lavandă”. 

Adi Nartea, protagonistul serialului produs de Ruxandra Ion, a făcut accident în timp ce conducea unul din bolizii de fițe din serialul, ce urmează să debuteze pe 31 octombrie la Antena 1.

Actorul ne-a povestit cum a ajuns să spargă farul de la luxoasa mașină. 

„Am fost neatent și am spart un far la una din mașinile pe care le conduc în serial. 

Băieții au configurat însă o altă mașină și ne-au adus-o la filmare. Fiecare își aduce sufletul pe tavă aici în serial”, a declarat Adi Nartea, în exclusivitate pentru Click!

Adi Nartea, un fel de Adi Mutu în serialul de la Antena 1

Adi Nartea interpretează în „Iubire cu parfum de lavandă” rolul lui Ștefan Lungu, un fost fotbalist la o echipă de top din Marea Britanie, obişnuit cu ritmul vieţii luxoase de la oraş, dar divorţat şi tată de copil adolescent.

Acesta ajunge în satul idilic în care trăieşte Anda ( interpretată de Michaela Prosan), mamă singură, medic respectat în comunitatea în care viaţa are un alt ritm. Cei doi ajung să trăiască o iubire total neaşteptată. 

„Ștefan Lungu este un fost fotbalist la Chelsea și pot să spun că Mutu, Chivu, Contra au stat la baza acestui personaj, am luat de la fiecare câte ceva. Și în studiul meu de personaj, dar și în studiul scenariștilor. Scenariul e unul original românesc. 

E o provocare! Acesta a fost unul din motivele pentru care am acceptat să joc în acest serial: ritmul de filmare e foarte alert, cererile sunt la înălțime și tu trebuie să fii efectiv prompt. În momentul în care sună alarma, trebuie să fii gata, prompt și cu textul învățat”, a povestit Adi Nartea, pentru Click!

Semnat de Ruxandra Ion şi produs de Dream Film Production, serialul original „Iubire cu parfum de lavandă” va avea premiera pe 31 octombrie, la Antena 1 şi va fi difuzat joi, după penultimul episod „Lia – Soţia soţului meu” și vineri, după ultimul episod al poveştii care a captivat milioane de telespectatori. Producția va fi, ulterior, difuzată în fiecare joi şi vineri, de la ora 20.30, la Antena 1.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Nepoții Regelui Suediei profimedia 0947513002 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Dima Trofim va putea fi văzut în serialul „Iubire cu parfum de lavandă” foto: Antena 1
film craciun 126 ani captura video jpg
PRO TV   Andra   concert Craciun cu fiica Eva jpg
netflix pixabay jpg
banner florin ristei png
netflix 3733812 1280 jpg
Castigator Vocea Romaniei Aura Sova 1024x609 webp
aura sova 1 1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net