Alte sporturi
Pagina 240

Se schimbă formatul Fed Cup!
Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) vrea să schimbe formatul Fed Cup şi Cupei Davis începând de anul viitor. Astfel, va fi testată o nouă formulă, cu semifinalele şi finala jucate pe teren neutru, un fel de „Final Four” din Liga Campionilor la handbal, de exemplu.
Alte sporturi
Maverick Vinales s-a impus în prima cursă MotoGP a anului!
Maverick Vinales a câştigat prima etapă a campionatului MotoGP desfăşurată ieri în Qatar şi transmisă pe Eurosport. Spaniolul l-a învins pe Andrea Dovizioso, în timp ce ultimul loc pe podium a fost ocupat de Valentino Rossi.
Alte sporturi
Simona Halep e în optimi la Miami: "Totul a mers bine"
Pentru prima dată în 2017, Simona Halep a reuşit să lege două victorii la rând, calificându-se la pas în optimile de finală ale turneului WTA de la Miami.
Alte sporturi
Sorana, cea mai bogată dintre românce în 2017
Sorana Cîrstea s-a oprit în turul al treilea la Miami, dar cu toate astea e singura tenismenă din România care a trecut de 200.000 de dolari adunaţi în acest sezon. Aseară, după închiderea ediţiei, au jucat în turul al treilea Simona Halep şi Patricia Ţig.
Alte sporturi
Mihai Nistor: "Viața mea a fost ca în filmele cu Rocky!"
L-a bătut pe Anthony Joshua, a fost singurul pugilist român care ne-a reprezentat la Olimpiadă şi ţinteşte titlul suprem la Tokyo, în 2020. Este Mihai Nistor - un moldovean tare ca fierul, iute ca oţelul, şi amuzant ca un Seinfeld cu mănuşi de box.
Alte sporturi
Patricia Ţig, surpriza de la Miami
Pentru prima dată, România are trei jucătoare în turul al treilea al probei de simplu de la Miami. Cea mai surprinzătoarea apariţie este cea a Patriciei Ţig, sportivă pornită din calificări pentru a ajunge în 16-imile de finală.
Alte sporturi
Începe fuga după Hamilton
Specialiştii aşteaptă ca Lewis Hamilton să defileze în tentativa de a obţine al patrulea său titlu mondial în Formula 1. Îi va putea sta cineva în cale?
Alte sporturi
Simona Halep a învins ploaia şi e în turul al treilea la Miami
Simona Halep a avut un debut plin de peripeţii la actuala ediţie a turneului WTA de la Miami. Ea a învins-o în trei seturi pe japoneza Naomi Osaka, dar şi ploaia, care a întrerupt de două ori partida.
Alte sporturi
Turneul de la Miami: ploaia le joacă feste româncelor
Turneul WTA de la Miami a fost afectat ieri de condiţiile meteorologice, ploaia dând peste cap programul stabilit iniţial de organizatori în turul doi al competiţiei.
Alte sporturi
Turneul de la Miami: Sorana Cîrstea şi Patricia Ţig, victorii uriaşe
Ieri seară, în primul tur al turneului WTA de la Miami, tenismenele Sorana Cîrstea şi Patricia Ţig au obţinut succese neaşteptate, în faţa unor adversare mult mai bine cotate
Alte sporturi
Atac al fostului soţ al gimnastei Maria Olaru după ce s-a aflat că au divorţat în secret
Primul divorţ răsunător pe 2017 tocmai s-a încheiat la notar. Este vorba despre fosta gimnastă Maria Olaru şi soţul ei Bogdan Diaconu, celebrul lider al PRU. Sportiva a confirmat despărţirea pe contul ei de socializare explicând că nu vrea ca numele ei să mai fie asociat cu cel al fostului ei partener. Cei doi au împreună un băieţel şi se pare că au renunaţât să mai fie un cuplu încă de la jumătatea anului 2016, însă acum au decis să parafeze separarea.
Alte sporturi
Halep: "Mă simt mult mai bine"
Simona Halep a aşteptat de la începutul anului să se simtă atât de bine pe cât se simte la Miami. Ea a vorbit pe larg cu ziariştii acreditaţi la turneu despre starea sa de sănătate, dar şi despre multe alte aspecte ale carierei ei. Iată, pe scurt, declaraţiile Simonei, care va debuta în această seară, direct în turul doi, contra japonezei Naomi Osaka.
Alte sporturi
Din naționala de handbal, la hochei!
Două dintre handbalistele echipei naționale și-au testat talentul... pe gheață. Fetele au acceptat provocarea hocheiștilor de la Corona Brașov.
Alte sporturi
2017 va fi cel mai spectaculos an de ciclism de până acum!
Calendarul de ciclism la Eurosport cuprinde din nou toate cele trei Mari Tururi, cu transmisiuni exclusive şi extinse pentru Turul Italiei 2017, la care se adaugă 25 de curse din Circuitul Mondial UCI, inclusiv toate cele cinci curse ”Monumentale”.
Alte sporturi
Simona Halep ar putea cădea pe locul 8
Simona Halep participă în această săptămână la turneul de la Miami, unul foarte important prin prisma punctelor pe care le are de apărat. Dacă lucrurile nu merg aşa cum ar trebui, ea ar putea cădea pe locul 8 în lume.
Alte sporturi
Cursele de MotoGP demarează în acest week-end!
În acest weekend, 24 - 26 martie, Eurosport va transmite prima cursă din calendarul de MotoGP. Disputată în nocturnă, pe circuitul Losail International Circuit, competiţia din Qatar este prima din cele 18 curse de MotoGP din acest an.
Alte sporturi
Cupa buclucaşă a rămas la noi
Meciul de rugby România - Georgia (8-7) disputat la Bucureşti a fost urmat de o greşeală organizatorică, de genul celei petrecute recent la decernarea premiilor Oscar.
Alte sporturi
Partide dificile pentru Halep la Miami
Simona Halep nu poate spune că a avut noroc la tragerea la sorţi a turneului de la Miami. Ea a fost desemnată cap de serie 3, dar ar putea juca în semifinale contra liderului mondial, Kerber.
Alte sporturi
Gafă de Oscar la meciul de rugby România - Georgia. Trofeul a fost oferit greşit!
Meciul de rugby România - Georgia (8-7) disputat duminică la Bucureşti a fost urmat de o greşeală organizatorică de proporţii, de genul celei petrecute recent la decernarea premiilor Oscar, atunci când câştigătorul a fost anunţat greşit.
Alte sporturi
Simona Halep şi-a aflat posibilele adversare de la Miami
După turneul de la Indian Wells, circuitul feminin de tenis se mută pe cealaltă coastă a Americii, la Miami, pentru o competiţie la fel de puternică.
Alte sporturi
"Stejarii" au bătut Georgia după 7 ani
În faţa a peste 4.000 de spectatori entuziaşti care au umplut arena „Arcul de Triumf” din Capitală, rugbyştii români au pus capăt unei perioade negre de şapte ani fără victorie în faţa naţionalei Georgiei.
Alte sporturi
Elena Pagu, românca de 90 de ani care a câștigat medalia de aur la marș sportiv
Elena Pagu, cea mai vârstnică participant de la un Campionat Mondial de Marș Sportiv, a reușit să aducă României cea mai strălucitoare medalie, pe cea de aur, la proba de 3.000 de metri. La 90 de ani, aceasta a stabilit și un record mondial, cea mai în vârstă participantă care a reuşit să ducă la bun sfârşit o astfel de cursă. Competiția a avut loc în Coreea de Sud.
Alte sporturi
Speranțe pentru Europene! Ponor a luat 2 medalii de aur la Cupa Mondială
Vești bune de la gimnastică. Revenită în concursuri, Cătălina Ponor a cucerit două trofee extrem de importante la Cupa Mondială de la Baku.
Alte sporturi
De 7 ani aşteptăm ziua asta
Cel mai important test al anului pentru rugbyştii tricolori se dispută în această după amiază pe arena „Arcul de Triumf” din Capitală, contra marilor rivali din Georgia.
Alte sporturi
Simona Halep: ”Sunt şi perioade grele în viaţa unui sportiv”
Simona Halep, locul 4 WTA, le-a mulţumit fanilor pentru susţinere, chiar dacă în ultimul timp rezultatele ei nu au fost cele dorite.
Alte sporturi
”Time Machine”, o nouă serie despre istoria olimpismului!
Primul episod prezentat de Eurosport este dedicat probei de atletism de 100m, în care se arată evoluţia de-a lungul timpului a luptei pentru titlul de “cel mai rapid om din lume”.
Alte sporturi
Generaţia "Tokyo 2020" se pune în mişcare
Cu gândul la Olimpiada japoneză de peste trei ani, selecţionerul Martin Ambros a făcut o întinerire masivă a lotului, iar primele teste sunt la finalul acestei săptămâni, contra selecţionatei iberice (azi, ora 18.45, şi duminică, ora 16.00).
Alte sporturi
Cristina Neagu, cea mai bună din lume în 2016!
Vești bune pentru lumea handbalului românesc. Transferată din vară la CSM, Cristina Neagu a fost desemnată cea mai bună jucătoare din lume, în 2016.
Alte sporturi
Federer l-a demolat pe Nadal la Indian Wells! Ce zice spaniolul
Roger Federer a pornit cu şansa a doua în duelul cu Rafael Nadal din optimile de finală ale turneului de la Indian Wells, însă, pe teren, lucrurile au stat cu totul altfel decât au anticipat specialiştii.
Alte sporturi
"Zeii" se înfruntă din nou! Pentru a 36-a oară!
Novak Djokovic a dominat în ultimii ani circuitul ATP, iar Andy Murray e un lup tânăr ajuns recent numărul 1 Mondial, dar cea mai tare confruntare a tenisului contemporan este de depatre cea dintre Roger Federer şi Rafael Nadal!
Alte sporturi