An de pomină pentru Djoković: campionul de la US Open își reia locul de lider ATP

36 de ani și 96 de trofee - așa arată, pe scurt, palmaresul impresionant al lui Novak Djoković, cel care a ieșit din nou campion la US Open.

Novak Djoković, campion din nou la US Open (FOTO: Getty Images)
Novak Djoković, campion din nou la US Open (FOTO: Getty Images)

Sârbul a cucerit, duminică, ultimul turneu de Grand Slam al anului, după ce a câștigat duelul cu rusul Daniil Medvedev (3 ATP), scor 6-3, 7-6 (5), 6-3. Grație succesului său în competiția de la New York, Novak Djoković a revenit pe prima poziţie în ierarhia mondială a tenisului masculin, egalând totodată impresionantul record al lui Margaret Court în „sportul alb”: 24 titluri de Grand Slam câştigate.
„Să intru în istoria acestui sport este ceva cu adevărat remarcabil şi special”, a declarat Novak Djoković la ceremonia de înmânare a trofeului, adăugând: „Evident, în toate modurile posibile, în toate sensurile posibile ale cuvântului «special». Este greu de descris în cuvinte! Aveam un vis, în copilărie, la şapte-opt ani. Voiam să devin cel mai bun jucător din lume şi să câştig trofeul de la Wimbledon! Era singurul lucru pe care mi-l doream. Dar, apoi, când am reuşit, evident că am început să visez noi lucruri şi să îmi stabilesc noi obiective, noi ţeluri. Nu mi-am imaginat, niciodată, că voi fi aici, alături de voi, vorbind despre 24 de Slamuri! Niciodată nu am crezut că asta va fi realitatea, dar în ultimii doi ani am simţit că am o şansă, că am o şansă la istorie - şi de ce să nu profit de ea, dacă mi se prezintă?!”. Confruntarea din finala US Open a fost o reeditare a celei din anul 2021, însă pe atunci învingător s-a dovedit a fi Daniil Medvedev, scor 6-4, 6-4, 6-4.

Sârbul a avut un an excelent, cucerind trei Grand Slam-uri

Revenind la palmaresul sârbului, acesta consemnează cel de-al 96-lea trofeu din carieră la simplu, încununând un an 2023 excelent, după ce a mai câştigat Australian Open şi Roland Garros, în vreme ce la Wimbledon a ajuns până în finală, unde s-a impus, în cele din urmă, Carlos Alcaraz. Novak Djoković a mai câștigat în trei rânduri câte trei Grand Slam-uri, în sezoanele 2011, 2015 și 2021.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net