O atletă care a reprezentat România la Olimpiadă, suspendată pentru dopaj
O sportivă care a fost naturalizată pentru a putea reprezenta România la Jocurile Olimpice din 2024, de la Paris, a fost suspendată trei ani, în urma acuzelor de dopaj. Concret, Delvine Relin Meringor, în vârstă de 32 de ani, maratonistă de origine kenyană, este suspendată în perioada ianuarie 2025-ianuarie 2028, pentru încălcarea regulamentului antidoping, faptele sale datând din 2022.

Reprezentând „tricolorul”, atleta a obținut locul șapte la maraton feminin, la JO2024. Înapoi în timp, pe 7 octombrie 2022, alergătoarei de distanță i-a fost luată o probă de sânge pentru Pașaportul Biologic, un set de date prin care Agenția Internațională Antidoping vrea „să monitorizeze de-a lungul timpului anumite variabile biologice care dezvăluie indirect efectele dopajului, în loc să încerce să detecteze substanța sau metoda dopantă”. Apoi, în datele de 22 iulie, 31 iulie, 8 și 19 august 2023, atleta legitimată la Steaua București, a oferit alte probe de sânge, per total specialiștii concluzionând că „una sau mai multe dintre probele oferite indică prezența unei substanțe sau metode interzise”. În situația dată, Delvine Relin Meringor a fost astfel găsită vinovată de încălcarea regulamentului antidoping și de „folosirea sau încercarea de folosire a unei substanțe sau metode interzise”.
Toate premiile și rezultatele din ultimii trei ani, anulate
Potrivit Agenției Antidoping din Kenya, sportiva „a recunoscut încălcarea regulamentului prin semnarea documentului aferent”, declarația sa fiind datată pe 10 ianuarie 2025, la aproape jumătate de an, după Olimpiada din capitala Franței. Dat fiind că a acceptat acuzația și a consemnat faptele „nu mai târziu de 20 de zile după ce a fost notificată”, sportiva fost suspendată trei ani. Din păcate pentru parcursul său, însă, toate rezultatele obținute din momentul primei probe, până la începutul anului 2025, inclusiv la JO 2024, au fost anulate, medaliile, premiile și punctele câștigate fiind declarate nule.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!