Suspendat pentru dopaj, liderul ATP îl are de partea sa pe Nadal. Cum îl apără
Spaniolul Rafael Nadal (38 de ani) a intervenit într-unul dintre episoadele controversate ale momentului în tenisul mondial, spaniolul declarând că, în opinia sa, italianul Jannik Sinner (23 de ani), suspendat pentru dopaj, „nu a încercat, niciodată, să trişeze”.

„Până la urmă, dacă nu mă înşel, a fost declarat nevinovat”, a spus pentru „The Telegraph” câştigătorul a 22 de trofee de Grand Slam în apărarea liderului mondial, care a fost depistat pozitiv de două ori cu clostebol la Indian Wells, în martie 2024. „În acest caz, nu este un lucru bun pentru tenis. Dar aceste lucruri se întâmplă, uneori, se întâmplă accidente, iar eu aşa văd lucrurile, pentru că am încredere în Jannik. Sunt convins, din ceea ce ştiu despre Jannik, că nu a încercat, niciodată, să trişeze sau să obţină un avantaj faţă de alţii. Sunt sigur că Jannik este o persoană nevinovată şi morală”, a mai spus Nadal, adăugând: „Pe de altă parte, nu vreau să pun la îndoială decizia. Există protocoale, pe care le-am urmat cu toţii în carierele noastre. În acest caz, autorităţile au avut toate informaţiile, toate, nu doar informaţiile pe care le avem noi, care pot fi limitate şi adesea subiective. Cred în această decizie. Jannik a acceptat sancţiunea de trei luni, deci cazul este închis”.
Sinner va reveni în circuit, la începutul lunii mai
Declarațiile sunt în antiteză cu cele ale americanei Serena Williams (43 de ani), care a declarat, recent, pentru „Time Magazine”: „Dacă aş fi făcut asta, aş fi fost suspendată 20 de ani. Să fim sinceri, aş fi fost exclusă din turneele de Grand Slam”.
Revenind la perspectiva lui Nadal, ibericul a punctat: „Dacă nu ne place modul în care funcţionează protocoalele, atunci, evident, persoanele implicate trebuie să lucreze pentru a le îmbunătăţi. Dar, în ceea ce mă priveşte, nu-mi place să vorbesc negativ despre sportul nostru. Aceste protocoale sunt cele cu care am fost cu toţii de acord şi pe care le-am semnat”.
Suspendat trei luni în februarie, în urma unui acord încheiat cu Agenţia Mondială Antidoping (WADA), Sinner ar urma să revină în competiţie la Masters 1000 de la Roma, pe teren propriu, la începutul lunii mai.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!