Cea mai teribilă demitere din cariera lui Rednic: întâi a primit flori

Pentru Mircea Rednic a fost a cincea oară în care a fost demis de la Dinamo. Totuși, cea mai neașteptată demitere din carieră a trăit-o acum 20 de ani, la Rapid.

În 2001, George Copos l-a demis cu zâmbetul pe buze pe Rednic (FOTO: Mediafax)
În 2001, George Copos l-a demis cu zâmbetul pe buze pe Rednic (FOTO: Mediafax)

Demiterea lui Mircea Rednic de la Dinamo a fost făcută în cea mai mare taină. Tehnicianul nici nu-și imagina că va fi dat afară, așa că el căuta viitori jucători în momentul în care a primit, prin SMS și prin e-mail, notificarea încetării contractului cu Dinamo! ”Este surpriza vieţii mele, nu credeam vreodată că mi se poate întâmpla aşa ceva”, a mărturisit pentru ”Fanatik” fostul internațional.

Totuși, tehnicianul a mai avut un șoc de acest gen la începuturile carierei. Acum 20 de ani, a mai fost dat afară pe ”nepusă masă”, într-un moment în care nici prin cap nu-i trecea că va rămâne șomer. I s-a întâmplat în 2001, când a fost demis de la Rapid chiar de ziua lui. Dar nu oricum, ci după ce patronul de atunci, George Copos a venit la baza Pro Rapid cu un buchet de flori, pe care i l-a oferit în curte, iar după ce i-a spus ”La Mulți Ani” i-a zis și că îi mulțumește pentru activitate, dar e dat afară!

Mircea Rednic a fost demis de cinci ori de la Dinamo (FOTO: Sportpictures)
Mircea Rednic a fost demis de cinci ori de la Dinamo (FOTO: Sportpictures)

Culmea e că nu a fost singura dată când antrenorul a fost demis de ziua lui. Este adevărat, e născut pe 9 aprilie, într-o perioadă în care schimbările de antrenori sunt la ordinea zilei în încercarea disperată a patronilor de echipă de a salva pe final de campionat ce au stricat un an întreg. Astfel, a doua oară când a fost demis de ziua lui s-a întâmplat în 2014, chiar când împlinea 52 de ani. Era atunci la conducerea formației belgiene Gent și conducătorii de acolo nu au ținut cont de aniversare când i-au dat vestea.

A treia demitere a fost cu 12 ore înainte de a împlini 58 de ani și s-a petrecut anul trecut, când Gică Hagi, văzând că Viitorul se scufundă sub conducerea tehnicianului pe care îl instalase în iarnă, l-a anunțat că nu mai este antrenorul echipei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net