Messi sau Mbappé Cine va cuceri cel mai râvnit trofeu de fotbal din lume?
După o lună plină meciuri, în care s-au reunit cele mai bune 32 de echipe naționale de pe glob, Argentina și Franța își dau întâlnire pentru marele premiu.
Confruntarea se va desfășura, duminică, de la ora 17.00, pe TVR
1, când naționalele lui Lionel Messi și Kylian Mbappé se vor duela aprig pentru
cel mai râvnit trofeu de fotbal din lume. Ambele echipe au ajuns aici în urma
unor victorii categorice în semifinale – sud-americanii au învins Croația cu
3-0, iar Franța a pus la punct Maroc cu 2-0.
Meciul va fi a 13-a confruntare directă între cele două țări,
patru dintre întâlniri desfășurându-se la Campionatul Mondial. Miza este una
uriașă pentru ambele echipe: pe deoparte, este foarte probabil ca Lionel Messi,
la cei 35 de ani ai săi, să fie la ultima sa ediție din carieră și ridicarea
trofeului deasupra capului ar fi un final cum nu se poate mai frumos, iar pe de
alta, Franța se regăsește în ipostaza de a-și apăra trofeul, câștigat ediția
trecută, împotriva Croației.
În duelurile de până acum, Franța a reușit să câștige în șase dăți,
trei dintre partide s-au încheiat la egalitate, iar Argentina s-a impus de tot
atâtea ori. La nivel de trofee, bilanțul este unul egal și fiecare țară are
câte două titluri mondiale în palmares, iar finala va decide și câștigătorul
trofeului Gheata de Aur, unde lupta se dă între Lionel Messi și Kylian Mbappé,
coechipieri la echipa de club, dar adversari în finală, fiecare cu câte cinci
reușite la Mondial. În spatele lor răsuflă argentinianul Julián Álvarez și
francezul Olivier Giroud, cu câte patru goluri înscrise.
Când vine vorba de valoarea
loturilor, balanța înclină categoric spre Franța: în timp ce lotul Argentinei
este estimat la 645 de milioane de euro, în cazul selecționatei din Hexagon,
lucrurile devin categorice: Kylian Mbappé și ai lui ajung la un total de peste
un miliard de euro! De altfel,numai
atacantul francez este cotat la 160 de milioane de euro, fiind considerat cel
mai valoros fotbalist de al această ediție a Campionatului Mondial.
Cluburile care dețin supremația la Mondiale
Ultimii 40 de ani, în care s-au desfășurat Campionate Mondiale, aduc în centrul atenției două cluburi ce au avut permanent jucători care să evolueze în finalele competiției. Este vorba despre o echipă de Germania și una din Italia, Bayern München și Internazionale Milano care, din 1982 și până astăzi, n-au avut nici măcar un ultim act fără fotbaliști legitimați în „curtea” lor. Nici finala din Qatar, de la CM 2022, nu face excepție: argentinianul Lautaro Martínez îmbracă tricoul lui Internazionale Milano și francezii Benjamin Pavard și Dayot Upamecano evoluează la Bayern München. Programul și rezultatele de la CM Qatar 2022 sunt disponibile aici.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!