Românul care mișcă Italia: „Ai lui s-au despărțit. A stat la rude, n-avea casă”

Românul care mișcă Italia: „Ai lui s-au despărțit. A stat la rude, n-avea casă”

Ultima actualizare:

Unul dintre jucătorii în care România își pune speranța impresionează în Italia, acolo unde i se rememorează parcursul dificil din viață. Daniel Bîrligea (26 de ani), atacantul din Serie A legitimat la Frosinone FC, lasă o bună impresie în Italia, a avut o copilărie nefericită, reușind, totuși, să lase în urmă greutățile. 

Daniel Bîrligea (galben) s-a întors în fotbalul italian
Daniel Bîrligea (galben) s-a întors în fotbalul italian Foto: Sportpictures

Născut la Brăila, Bîrligea a avut parte de un șoc, pe când avea 10 ani, iar părinții lui s-au despărțit. Aatunci, a început să joace fotbal la Luceafărul Brăila, vreme de doi ani și jumătate, dintre care o scurtă perioadă petrecută la Academia Hagi. În cele din urmă, a luat calea unei alte țări, Italia, acolo unde a plecat alături de mama sa și sora lui mai mare, integrându-se în fotbalul de acolo. Ajuns la Ribolla, unde a stat până în 2016, a fost transferat la Palermo, pentru care a evoluat la grupele U17 și U19, până în anul 2019, după care a ajuns la Teramo, de unde a fost luat de CFR Cluj, în 2022, pentru o sumă modestă, 100.000 de euro. În cele din urmă, avea să îmbrace tricoul lui FCSB, pentru două milioane de euro. urmat transferul la FCSB pentru două milioane de euro. La finele lunii august din acest an, Bîrligea a ajuns la echipa actuală, Frosinone, sub formă de împrumut, valabil până în iunie 2027, având o clauză de transfer definitiv. Pentru a-și asigura serviciile sale, formația italiană a plătit inițial 1,5 milioane de euro pentru împrumut, iar dacă echipa va rămâne la sfârșitul campionatului în Serie A, se activează clauza de cumpărare definitivă, întreaga sumă atingând chiar și cinci milioane de euro.

„Nu au o casă a lor. La început sunt găzduiți de niște rude”

„Trebuie să mergem în România, unde un copil de doar opt ani lua chiar și două sau trei autobuze, complet singur, doar pentru a ajunge la terenul de antrenament. Acel copil se numește Daniel Birligea. Părinții lui se despart când el era încă mic. Situația economică a familiei este dificilă”, notează „Calcio Totale”, citat de prosport.ro, adăugând: „Mama lui face sacrificii enorme pentru a-l crește pe el și pe sora lui mai mare. În 2012 se ia decizia de a se muta în Italia. Daniel are abia 12 ani. Ajung la Palermo, unde mama lui găsește de lucru ca îngrijitoare. Nu au o casă a lor. La început sunt găzduiți de niște rude și locuiesc cu toții împreună în doar două camere. Imaginați-vă sacrificiile acelei femei. Să lucreze toată ziua, să aibă grijă de copii, să încerce să le asigure un viitor mai bun într-o țară străină. Între timp, Daniel merge la școală, învață italiana și continuă să-și urmeze visul. Vrea să devină fotbalist”.

„Primul său gol în Serie A. Dar nu-i ajunge”

După ce îi rememorează parcursul în fotbal, sursa citată consemnează: „Dar visul lui rămâne același. Să joace în Serie A. În acea Italie care, cu mulți ani în urmă, îl primise pe el, pe mama lui și pe sora lui. În vara anului 2026, vine la Frosinone. Daniel are 26 de ani. Pe 29 octombrie, împotriva echipei Lecce, intră pe teren din bancă. Trec doar două minute și înscrie. Primul său gol în Serie A. Dar nu-i ajunge. Înscriu din nou. O dublă. Gândiți-vă la asta. Cu 14 ani în urmă era un copil venit din România. Astăzi este un fotbalist din Serie A. Daniel Bîrligea, suntem cu adevărat mândri de tine…”.
Estimat la o valoare de 4,5 milioane de euro de către Transfermarkt, Bîrligea face parte din calculele selecționerului Gheorghe Hagi (61 de ani) pentru ultimele meciuri din Liga Națiunilor. Reamintim că România va primi vizita Poloniei, sâmbătă, de la 21.45, pe Arena Națională, iar trei zile mai târziu va face deplasarea la Bosnia-Herțegovina, pentru o partidă programată la aceeași oră. Sub comanda lui Hagi, România ocupă ultimul loc în grupa sa, fără vreun punct acumulat, după patru meciuri disputate.

Programul și rezultatele României în grupa sa de Liga Națiunilor

Suedia-România: 2-1
România-Bosnia și Herţegovina: 2-4
Polonia-România (2 octombrie, 21.45)
România-Suedia: 0-1
România-Polonia (14 noiembrie, 21.45)
Bosnia și Herţegovina-România (17 noiembrie, 21.45)

Clasamentul grupei României în Liga Națiunilor

1. Suedia: 10p;
2. Bosnia și Herțegovina: 8p;
3. Polonia: 4p;
4. România: 0p.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Mihai Stoica, FCSB (Sportpictures) jpg
Polonia Romania (Sportpictures) jpg
Camp Nou, stadion Barcelona (EPA) jpg
Kylian Mbappe si Istvan Kovacs (EPA)  jpg
Ionut Radu si Gheorghe Hagi (Sportpictures) jpg
Polonia Romania (Sportpictures) jpg
CSM Bucuresti in Liga Campionilor de handbal (Sportpictures) jpg
Cristi Chivu (EPA) jpg
image
image