Trei vedete AcasaTV şi-au sărbătorit ziua onomastică

Trei vedete AcasaTV şi-au sărbătorit ziua onomastică

Ultima actualizare:
1 46944 original jpg jpeg

De Sfântul Ion, vedetele de la AcasaTV, Ioana Ginghina, Ioana Maria Moldovan şi Ioan Isaiu şi-au aniversat ziua onomastica alături de prieteni şi de familie.

În familia Ginghină-Papadopol nu este doar Ioana sărbătorită pe 7 ianuarie, ci şi fiica lor, Ruxandra, întrucât poartă şi numele mamei. Astfel, ambele Ioane au fost răsfăţate de Alexandru şi de cei dragi.

„Sfântul Ion îl petrecem, de obicei, în familie şi pentru că acum suntem încă în vacanţă,sărbatoarea ne-a prins la Sibiu,la părinţii mei”,povesteşte Ioana. „Toată familia ne-a dat deja cadouri,mai ales Ruxandrei,care a primit jucării,cărţi cu poveşti,dvd-uri cu desene animate şi hăinuţe. Eu am primit diferite obiecte vestimentare şi bijuterii. Un cadou special a fost cel din partea lui Alexandru,care a făcut pentru amândoi brăţări inscripţionate la fel,precum sunt verighetele”,mărturisesea interpreta Artei din serialul „Aniela”.

Ioana Maria Moldovan şi-a sărbătorit ziua onomastică în redacţia Poveştirilor, alături de colegi şi apoi acasă,alături de cei dragi:„La fel ca-n fiecare an,sărbătoresc Sfântul Ion prin muncă şi prin distracţie. E pentru prima dată când îmi sărbătoresc ziua în casă nouă. În acest an am simţit încă de la ora 12 noaptea că port nume de Sfânt pentru că mesajele au început să curgă şi nu s-au mai oprit. Într-un final mi-am pus telefonul pe silent,iar dimineaţa la ora 10 aveam nu mai puţin de 50 de mesaje şi apeluri nepreluate. Mă bucur că şi anul acesta foarte mulţi s-au gândit la mine şi nu m-au uitat. Prieteni din ţară şi chiar din străinătate,colegi de muncă,telespectatori şi copii care şi-au spus povestea Acasă,toţi mi-au transmis gânduri frumoase. Pentru mine e cel mai frumos cadou. Pe lângă aceste mesaje,am primit şi multe flori ca în fiecare an”,spune prezentatoarea emisiunii „Poveştiri adevărate”.

Ioan Isaiu va petrece abia la sfârşit de săptămâna pentru că toţi prietenii săi au lucrat de ziua lui: „Am sărbătorit însă şi în seara de Sfântul Ion cu socrii care au venit în vizită”,a mărturisit el. „Am primit un cadou din partea familiei înca de dimineaţa,dar cel mai important lucru pentru mine este să fiu alături de cei dragi”,a mai adăugat interpretul lui Mitică Lăptaru din „

”.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
FotoJet (6) jpg
banner cristina siscanu png
164642266 10159202463693838 5061416091333533888 n jpg
iulia albu jpg
image png
Mihai Onilă a fost operat de urgență
banner florin bruescu png
image
image