Daniel Robu a luat cina cu Kim Basinger, peste Ocean
Fostul solist din trupa „De La Vegas”, mutat în America de aproximativ doi ani, a început să se facă remarcat. Orchestrează pentru artişti americani, face muzică de film şi chiar lucrează ca model, în reclame. Din când în când, se mai întâlneşte la masă cu vreo celebritate.
„Chiar din primele săptămâni de când am ajuns în SUA am tot fost oprit pe stradă de oameni care-mi cereau autograf. Ei mă confundau cu un actor din filmul «Back to the future». La început îi refuzam, spunându-le că se înşeală şi că este doar o asemănare, însă nu prea am avut succes, credeau că sunt doar modest”, povesteşte Daniel. A început să-şi asume asemănarea şi, astfel, recent, a început să primească propuneri de a juca în filme. „În acest sens, zilele trecute am avut ocazia să cunosc un agent din Los Angeles cu care am ieşit la un restaurant bun din Vegas. La o masă mai retrasă era şi Kim Basinger, alături de partenerul ei, Mitch Stone. Întâmplarea a făcut ca agentul să-i cunoască şi, astfel, am stat cu ei la masă toată seara. Ne-am simţit foarte bine. Cu ani în urmă mă gândeam cum ar fi să o cunosc, dar lucrurile se întâmplă atunci când te aştepţi mai puţin”, mai spune cântăreţul.
Şi fosta colegă de trupă e în America
La un an după Daniel, şi colega lui din fosta trupă De La Vegas, Silvia Lăuneanu, s-a mutat în America. Locuieşte la New York, s-a specializat în sport şi şi-a găsit de lucru ca instructor de fitness la cea mai mare sală de sport din Manhattan.