Greu de ucis sau nu? Bruce Willis, „ars” de comedianții americani
Actorul Bruce Willis urmează să fie supus unui format de comedie celebru în SUA: „roast”. În cadrul programului tv special destinat comediei, Comedy Central, acesta va trebui să suporte insulte și glume ironice din parte profesioniștilor în ale comediei, a anunțat postul de televiziune.
Bruce Willis va trebui să demonstreze că este într-adevăr „Greu de ucis”, atunci când glumele batjocoritoare ale comedianților americani vor face toată audiența să râdă de el și de defectele lui. Emisiunea se va numi „The Comedy Central Roast of Bruce Willis” și va fi înregistrată în această vară, în Los Angeles, data premierei urmând să fie anunțată în viitorul apropiat.
Nu sunt multe persoane publice care acceptă să fie „ținta” unui astfel de format, însă Bruce Willis dovedește că dispune de un simț al umorului ieșit din comun, glumind și el pe seama viitorilor lui „atacatori”. „Nu va fi prima dată când voi fi legat de un scaun şi ţinut ostatic de un grup de nemernici fără umor, timp de câteva ore”, a declarat Bruce Willis, în mod ironic, comparându-i pe comedianți cu personajele negative din filmele în care a jucat. Președintele postului Comedy Central, Kent Alterman, a răspuns și el, tot ironic, la comparațiile de natură cinematografică pe care le-a făcut Willis. „Bruce a supravieţuit în faţa unor terorişti, în fața Armagedonului, a romantismului şi chiar în fața morţii. Totuşi, nimic nu l-a pregătit pentru acest «roast»”.
În fiecare an, formatul tv încearcă să își racoleze victimele dintre miile de vedete ale Hollywood-ului. Anterior, în acest program anual al televiziunii Comedy Central au apărut artişti precum Justin Bieber, Pamela Anderson, William Shatner, Rob Lowe şi Charlie Sheen.
„Roast-ul” este un tip de spectacol de comedie în care o persoană este ţinta mai multor glume, cu intenţia de a amuza publicul. Spectacolele de acest tip au scopul de a onora invitaţii într-un mod unic. Invitatul pe seama căruia sunt făcute glumele trebuie să aibă capacitatea de a le privi cu umor, fără să le considere insulte sau să se supere. Invitatul poate de asemenea la finalul show-ului să glumească și el pe seama comedianților, a prezentatorului și a altor persoane care au fost implicate, la rândul lor, în „umilirea” lui. Denumirea în sine, înseamnă „a arde”, prevestind astfel cât de usturătoare sunt de regulă glumele ce se fac în cadrul acestui tip de spectacol.
Bruce Willis este un actor american, cunoscut în special pentru rolul său în franciza „Die Hard (Greu de ucis)”. Acesta a mai jucat și în producţii precum „Armageddon”, „Pulp Fiction” şi „The Sixth Sense”. În 1987, a câştigat un Glob de Aur pentru „cea mai bună interpretare făcută de un actor într-un serial TV – comedie sau musical”, pentru apariţia sa în filmul „Moonlighting”.
În Romania, formatul reprezintă un concept puțin mai nou și nu prea există doritori. Totuși, s-au organizat două astfel de spectacole, unde țintele au fost Dorian Popa și Leonard Doroftei.