Adrian Mutu o duce pe Sandra, de Sărbători, în ţara fostei soţii

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Sandra le-a cunoscut  pe fetele lui Mutu în vară,  când l-a însoţit pe fotbalist  în Republica Dominicană
Sandra le-a cunoscut pe fetele lui Mutu în vară, când l-a însoţit pe fotbalist în Republica Dominicană

Îi merg toate brici. Adrian Mutu (36 de ani) a terminat campionatul în India, a dat goluri la echipa FC Pune şi s-a bucurat de suportul fanilor.

 În viaţa amoroasă, ce să mai vorbim: aleasa sa, Sandra Baghici (22 de ani), îi e non stop alături şi pare nevasta ideală pentru el. Acum, cei doi nu se mai gândesc decât la Sărbători şi se vor împărţi pe două continente.

Crăciunul îi va prinde la Piteşti, unde se vor desfăta cu bucatele doamnei Rodica, mama lui Mutu, după care Adrian şi Sandra vor zbura spre Republica Dominicană (America Centrală), pe meleagurile natale ale lui Consuelo, femeia de care Mutu a divorţat în 2014 şi cu care are două fiice: Maya (6 ani) şi Adriana (8 ani).

Sandra nu se află pentru prima dată în ţara “rivalei” Consuelo, căci în vară ea a făcut cunoştinţă cu fetele lui Adrian şi se pare că s-au împrietenit repede. “Mutu este un tată responsabil, care nu-şi neglijează copiii. Chiar dacă s-a aflat departe de ei, vorbesc mereu prin intermediul Internetului, le trimite tot ce au nevoie”, ne-au mărturisit apropiaţii sportivului. 

Consuelo
Consuelo


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Radu Valcan, foto Instagram jpg
Cum se mai simte Laurette și ce a făcut de Paște
melek png
victor piturca png
Andreea Bălan, nuntă cu 250 de invitați și un decor de vis cu peste 30.000 de flori
Andrei Bănuță FOTO Instagram Andrei Bănuță jpg
banner daciana sarbu png
banner irina margareta nistor jpg
image
image