Bianca Brad: «Pe mine, moartea nu mă mai sperie»
Adevăruri emoționante ies la iveală din intimitatea Biancăi Brad. Vedeta și-a deschis sufletul pentru Click! și ne-a povestit momentele grele prin care a trecut după ce iubitul său a fost arestat în SUA.
Cei doi au fost despărțiți, Bianca chiar şi-a luat lucrurile şi copilul şi a plecat de-acasă, însă finalul e unul de film. Aurel Frăţilă a convins-o recent că pot fi o familie până la moarte.
Click!: La aproape opt ani de la pierderea fiicei, aţi reuşit să vă resemnaţi?B.B.: O să spun până nu o să mai fiu: în viaţa ta nu poţi să uiţi o asemenea pierdere. Înveţi să trăieşti cu ea. Munca depusă în organizaţia E.M.M.A. a fost o terapie pentru mine. Am vorbit, am făcut acţiuni frumoase de comemorare şi, sigur că dorul şi durerea sunt acolo. Probabil nu mai sunt atât de ascuţite ca la început. Acum poţi să râzi, să te bucuri din nou de viaţă, deşi prima dată când o faci te simţi vinovat. E bine dacă reuşeşti să transformi durerea în iubire, să dai un sens, aşa că am acceptat mai uşor, dar asta nu înseamnă că nu mă săgetează inima când văd o fetiţă de vârsta pe care ar fi putut să o aiba Emma. E parte din mine, e tot timpul cu mine.
Click!: Recent a fost ziua dumneavoastră. Aţi primit vreun semn de la ea?B.B.: Semne primesc foarte des. Cu o zi înainte de ziua mea de naştere, am avut Grup de Suport, aşa organizam la sfârşit de lună. La sfârşitul întâlnirii, tragem nişte carduri cu mesaje motivaţionale. Unul dintre cardurile pe care le-am tras era cu rochiţa rândunicii. Pentru mine, rândunica are o semnificaţie aparte, o simbolizeaza pe fiica mea. A doua zi, dimineaţa, de ziua mea, nu ştiu cum am umblat cu cardurile, am deschis pachetul şi a ieşit exact cardul cu rochiţa rândunicii, asta a însemnat „Mami, sunt aici! La mulţi ani”. Aşa mi-a placut mie să cred, poate nu a fost aşa, dar asta mi-a făcut bine. Nu înseamnă că mi-am pierdut minţile, să nu se ia în derâdere, ci e modul meu de a-mi alina dorul.
Click!: I-aţi păstrat lucruşoarele?B.B.: Camera care trebuia să fie a ei nu am amenajat-o nici acum. A rămas, aşa, în aer. Sunt lucruşoare de-ale ei: am hăinuţe, păturica ei, pantofiori, papucei mici de bebeluş. Am pastrat câteva, am şi dat, dar nu am putut să dau tot. E camera în care se joacă Luca şi-şi face temele, dar nu e amenajată ca pentru un băiat. E e foarte simplu: sunt nişte poliţe cu cărţi, biroul lui şi jucării.
Click!: Nu vă mai doriţi un copil? O surioară sau un frate pentru Luca?B.B.: Nu mă simt în stare, mi-e teamă. Evit, am o vârstă şi nu-mi mai pun problema. Îmi pare rău pentru Luca. Cel mai mare „of” al meu e că nu are un frate sau o soră. E un mare regret.
Click!: A suferit relaţia dvs din cauza celor întâmplate? Mă refer la arestarea iubitului dvs.B.B.: Relaţia ajunsese foarte şubredă. Ajunsesem în pragul să ne despărţim. Eram hotărâtă un milion la sută să o fac. Am şi făcut pasul şi nu credeam că o să mă întorc. Aş fi intrat toată în foc, nu doar aş fi băgat mâna că nu am să o fac. Noi nu suntem căsătoriţi. M-am mutat de-acasă. Aveam locul meu, clar o luasem pe alt drum. Au fost lucruri adunate în timp, ca în orice relaţie, dar faptul că suntem din nou împreună dovedeşte că suntem amândoi dornici să fie ceva solid şi de durată. Există o vorbă care spune că „pe vremea mea, lucrurile se reparau, nu se înlocuiau”. Aşa că şi noi suntem genul de oameni care trebuie să luptăm pentru ce aveam, nu să dăm cu piciorul şi să alergăm după cai verzi pe pereţi.
Click!: Aţi acceptat cu greu să vă împăcaţi şi după ce el a fost eliberat. De ce?B.B.: În permanenţă, el m-a rugat şi a luptat să mă aducă înapoi şi a avut de lucru multă vreme. După ce s-a întors, am stat multa timp la distanţă şi am refuzat categoric. După luni de zile de insistenţe, ne-am împăcat, a ştiut ce vrea. Acum, nu vreau să mă pun pe un piedestal, dar nu ştiu câte femei ar fi făcut asta pentru parterner în locul meu. Ce am facut eu pentru el, dar nu numai când a fost acolo, ci, de-alungul anilor, a contat. De-asta nu a vrut să mă piardă. Am luat-o de la zero împreună, cu mai multă înţelepciune.
Click!: Când dl Frăţilă se afla în închisoare, aţi vorbit?B.B.: Am ţinut legătua în permanenţă pentru că ştiam că are nevoie de sprijin moral, emoţional. A vorbit în permanenţă cu Luca. Eu ştiu să fac diferenţa între probleme. Adică, eu dacă nu mai doream relaţia, nu însemna că nu-i sunt alături, mă durea sufletul pentru ce trăia. Am suferit foarte mult. E un om care a fost şef de promoţie în facultate, un om care şi-a construit afacerea pe propriile puteri. E vorba de aceea compasiune şi empatie faţă de un om aflat la greu. L-am susţinut, dar în ideea că nu mai vreau să fim împreună.
Click!: Vă e frică de ceva anume?B.B.: Pe lume nu ai nicio garanţie în afară de moarte. Pe mine, moartea nu mă mai sperie. Singurul lucru ar fi modul în care se întâmplă.
