Dragă Cristian Balaj,
Azi, luni, când compun acest text, ar cam fi ultima-ți prestație ca arbitru. Îmi amintesc cu nostalgie și unele rețineri de retragerea de dimensiuni internaționale a lui Crăciunescu. La Viena, meci de Euro, când și-a făcut sfânta cruce și a pupat fluierul. ”Adio, dragă Nelu!” se numea articolul... care era de colecție... mă laud.
Deși nu mi-a folosit la mai nimic privind respectul față de autor... Eu față de dumneata nu am avut decât articole negative. Recunosc. Singurul lucru pozitiv la ele era acela că te urmăream cu cerbicie. Asta, atesta că urmărit, nu degeaba ai ajuns în fruntea tuturor drept cel mai bun... Eu, recunosc. Căci, mă aflam în faza mea pasională și revoluționară; naivă, să nu zic idioată, credulă ,când credeam că un singur articol poate muta munții... deh, o paranoia vizionară.Acuma nu mai cred nimic! Sau, cred în Marele Nimic. Căci, groasă, păstoasă și sănătoasă e la noi Măicuța Corupție. De care și dumneata ai fost înconjurat... dar toate strâmbătățile cu care te judecam eu atunci erau văzute de mine cu ochii roșii. Eram un jurnalist subiectiv. (Cine este altfel ?). Apoi, la vremea când te urmăream înverșunat, eram un fel de consilier neoficial la o echipă. Recunosc. Dar crede-mă, dincolo de energiile mele justițiare, nu aveam interese absconse. Era doar ura-mi viscerală împotriva corupției. Pe care o confundam cu omeneasca greșeală, în cazul abitrilor. Fie ei benficiari, or nu, ai defunctei Cooperative.. Ce vedeam, scriam. Ce se interpreta din ce vedeam eu era... chiar interpretabil. Una e ce ești, alta ce pari și alta ce vrei să pari a fi... Așa că mi s-a indus , din aer, o psihoză contra matale. Cred că și reciproca... Apoi, m-am oprit singur. Mi-am dat seama că aș putea fi nedrept. Excesiv. Ridicul. Am tăcut. Ca la o înfrângere asumată. Și, așa, obiectiv, te-am admirat. Pentru ceea ce ai fost. Și ești. Cel mai bun arbitru român. Ca-ntr-o ficțiune de consum: totul e bine când se termină cu bine... Căci, privindu-mi și propria carieră, nu mi-ar conveni să nu recunosc o relitate evidentă, vizibilă, autorizată de specialiști. Aceea - mă repet cu intenție și ostentație - că ești, cum spuneam, cel mai bun arbitru din țară.
Sau la ora când deja citești acest timid eseu encomiastic... ai fost cel mai bun arbitru din România.
