FOTO Auuu, Silvia, riști să te rupi!

Ultima actualizare:

    Silvia Lăuneanu arată mai bine ca oricând, la cei 38 de ani ai săiFOTO: Arhiva personală
Silvia Lăuneanu arată mai bine ca oricând, la cei 38 de ani ai săiFOTO: Arhiva personală

Silvia Lăuneanu mănăncă sport pe pâine. La cei 38 de ani ai săi, Silvia se simte mai bine decât o tinerică de 20.

După aproape 10 ani de sport, artista și-a schimbat complet modul de viață și a devenit antrenoare de combat fit la o sală din Capitală, iar în luna august a anului trecut a obținut chiar și o diplomă de instructor personal de fitness.

Modificările majore s-au văzut și asupra trupului ei, solista arătând din ce în ce mai bine. Silvia are un corp de invidiat, nu vezi pic de celulită, iar de piele lăsată nici nu se pune problema. Asta se vede și în pozele în care Silvia trage din greu la sală.

Deși în spatele ei se află niște cârnați gustoși, Silvia preferă doar legumele
Deși în spatele ei se află niște cârnați gustoși, Silvia preferă doar legumele

„Vreau să le fac pe fete să înţeleagă faptul că nu curele de slăbire sunt soluţia, nu trebuie să fii silfidă ca să arăţi bine. Câte o oră de sport la sală, de trei ori pe săptămână, e suficient ca să te simţi tonică la trup şi la minte", declara solista cu ceva timp în urmă.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Dan Alexa, foto Instagram jpg
amanda peet GettyImages 504368872 jpeg
Gabriela Cristea, foto Facebook jpg
tora vasilescu cc jpeg
Mara Banica, foto Facebook jpg
dan negru instagram jpg
Chuck Norris la un eveniment în 2018 FOTO EPA-EFE
Justin Timberlake, foto Instagram jpg
image
image