Îți vine să crezi că aceste vedete au fost cuplate? 5 poveşti de dragoste uitate

Ultima actualizare:

    Delia și Matteo s-au despărțit în toamna lui 2008, după aproape doi ani de relațiefoto: CLICK!
Delia și Matteo s-au despărțit în toamna lui 2008, după aproape doi ani de relațiefoto: CLICK!

Cupidon a tras cu arcul pe bandă rulantă în lumea mondenă autohtonă, iar sub ochii noștri s-au consumat iubiri, pe care acum abia ni le mai aducem aminte. Protagoniștii sunt acum la casele lor, unii au copii și abia dacă se mai intersectează, când și când, cu foștii parteneri.

Delia și Matteo

Începem cu Delia (37 de ani), pentru că este pe buzele tuturor și pentru că face un cuplu superb cu soțul ei, Răzvan Munteanu. Mulți bărbați au roit în jurul ei, iar dacă de relațiile cu Edi Iordănescu și cu afaceristul Florin Moldoveanu ne amintim ușor, de iubirea cu Matteo am cam uitat. Cei doi au fost împreună aproape doi ani, în perioada 2006-2008, și au fost foarte tonici și simpatici împreună. Click! i-a surprins la mare, în vremurile lor bune, în urmă cu 12 ani.

Matteo și Delia erau tare simpatici împreună
Matteo și Delia erau tare simpatici împreună

Adela Popescu și Marius Kalmar

Când spunem Adela Popescu (32 de ani),  ne vin în minte telenovelele de la Acasă TV, în care a jucat, emisiunea actuală, pe care o prezintă la PRO TV alături de Cove, "Vorbește lumea", dar și relațiile cu actorii Dan Bordeianu, primul ei iubit, și cu Radu Vâlcan, actualul ei soț. Puțini își mai amintesc că vedeta s-a iubit și cu afaceristul Marius Kalmar, cel mai bun prieten al fostului fotbalist, Cristi Chivu. Adela și Marius s-au despărțit în vara lui 2010, după 3 ani de relație.

Adela Popescu și Marius Kalmar au fost împreună în perioada 2007-2010
Adela Popescu și Marius Kalmar au fost împreună în perioada 2007-2010

Cabral și Aminata

Prezentatorul emisiunilor "Ce spun românii?" (PRO TV) și "Cântă acum cu mine" (PRO TV) s-a căsătorit în 2011 cu frumoasa Andreea Pătrașcu. În perioada 2000-2006, Cabral (41 de ani) a fost însurat cu Luana Mitran, care i-a dăruit și o fetiță, pe Inoke. Însă, între cele două căsnicii, simpaticul prezentator s-a iubit și cu o superbă vedetă Playboy, mulatra Aminata Diakite. Cei doi au avut o relație în anul 2006.

Cabral și Aminata s-au iubit în anul 2006
Cabral și Aminata s-au iubit în anul 2006

Răzvan Fodor și Catrinel Menghia

La începutul anilor 2000, Răzvan Fodor (43 de ani) și Catrinel Menghia (33 de ani) formau un cuplu de vis, invidiat și admirat deopotrivă. Fodor era solist în trupa Kripton, iar Catrinel, o tânără de 16 ani, cu o carieră promițătoare în modelling. S-au despărțit de comun acord, după doi ani și jumătate. Acum, Răzvan este căsătorit cu Irina, care i-a dăruit și o fetiță, iar Catrinel a devenit recent mămică.

Catrinel Menghia și Răzvan Fodor s-au despărțit în 2002, după doi ani și jumătate de iubire
Catrinel Menghia și Răzvan Fodor s-au despărțit în 2002, după doi ani și jumătate de iubire

Catrinel Sandu și Lucian Viziru

În 2004, presa mondenă anunța despărțirea dintre Lucian Viziru (42 de ani) și Catrinel Sandu (42 de ani), după 5 ani de relație. La vremea aceea, Lucian prezenta "Poveștiri adevărate" la Acasă TV, iar Catrinel realiza emisiunea "Scandic Bar", la Național TV. Ambii protagoniști au acum familii frumoase, dar și moștenitori. Lucian este căsătorit cu Ema, colega lui din liceu, care i-a dăruit un băiețel, iar Catrinel are două fetițe cu fostul tenisman Gabriel Trifu, de care a divorţat însă anul trecut. Acum se iubeşte cu medicul stomatolog american Steve Schroeter.

Lucian Viziru și Catrinel Sandu au format un cuplu în perioada 1999-2004
Lucian Viziru și Catrinel Sandu au format un cuplu în perioada 1999-2004

Citeşte şi:

Bărbații din viața Deliei Matache: Iată cine a fost prima ei iubire

EXCLUSIV Cum păstrează legătura Catrinel Menghia cu primul bărbat din viaţa ei!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ebrahim Raisi FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
image png
jkvhbklkl jpg
eva longoria rochie elie saab cannes2024 profimedia jpg
anca badiu jpeg
WhatsApp Image 2024 05 19 at 15 33 54 jpeg
banner loredana groza png
florin piersic jpg
regina elisabeta getty jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net