La casa lui Celentano din Fierbinţi se strânge lumea ca la urs

Ultima actualizare:

    Aşa arată gospodăria  în care se filmează  cadrele cu Celentano,  interpretat de Adrian  Văncică (dreapta jos)foto: Click! / Pro TV
Aşa arată gospodăria în care se filmează cadrele cu Celentano, interpretat de Adrian Văncică (dreapta jos)foto: Click! / Pro TV

A început numărătoarea inversă până când filmările celebrului serial “Las Fierbinţi” (PRO TV) vor fi reluate, în orăşelul din judeţul Dâmboviţa, unde se află platoul de filmare. Click! a vizitat celebrul bar al lui Bobiţă, dar am ajuns şi la casa beţivului Celentano, interpretat genial de actorul Adrian Văncică.

Din 2002, de când producătorii au lansat la PRO TV serialul „Las Fierbinţi”, localitatea Fierbinţi-Târg, din judeţul Dâmboviţa, a fost pusă pe harta turistică a ţării şi a devenit un punct de atracţie pentru toată lumea. Asta pentru că acolo e locul în care se filmează celebrul serial de comedie, urmărit în medie de 2 milioane de români pe ediţie, încă de la lansare. Am ajuns şi noi acolo şi am stat de vorbă cu cârciumarul Cristian Sauciuc despre personajele din “sat”, în special despre Celentano, în serial jucat de actorul Adrina Văncică (41 de ani).

simeon stalpnicul png

„Peste tot sunt oameni precum personajele din serial. Şi în Bucureşti, la mine pe scară, dar şi în alte sate există o Aspirină, un Celentano, un Firicel. Că se vede altfel la ţară e altceva, că e ţaţa Leana cu batic sau nea Vasile cu galoşi în picioare. La Celentano, dacă vreţi să mergeţi, puteţi să scrieţi pe GPS «casa lui Celentano» şi ajungeţi imediat. El era beţivanul satului, a zis că după Revoluţie nu a mai ştiut care e gustul apei. Asta până acum un an jumate, când s-a lăsat de băutură. Îl cheamă Costel Bucă şi a fost invitat şi la PRO TV.


    Vizitatorii sunt  îndrumaţi către casa  lui Celentano  printr-un indicator
Vizitatorii sunt îndrumaţi către casa lui Celentano printr-un indicator

Cârciuma mea şi casa lui sunt de văzut în sat, sunt atracţii pentru turiştii care fac poze. Cei de la PRO TV vin aici, filmează, apoi îşi iau recuzita şi pleacă”, ne-a spus patronul localului care în serial e cârciuma lui Bobiţă (Mihai Bobonete). Am făcut aşa cum ne-a spus şi am ajuns şi la Celentano. La începutul uliţei era barul „La Oaie”, unde se strâng Celentano, Firicel şi Ardiles, iar câţiva vizitatori erau curioşi să vadă locul şi căutau un indicator către casa cunoscutului personaj. Casa lui Celentano arăta precum cea de la TV, cu sticle de plastic agăţate pe gard, cu poarta vopsită în mai multe culori şi păzită de mai mulţi câini, cu o grămadă de obiecte nefolositoare strânse de proprietar prin curte. În plus, erau multe anunţuri şi afişe puse la poartă sau în curte, pentru vizitatori. Primul episod al serialului a fost difuzat pe 1 martie 2012 la PRO TV şi i-a cucerit imediat pe telespectatori. În toamna aceasta, serialul ajunge la sezonul 14.   


    Oamenii se uită  peste gard în curtea  lui Celentano
Oamenii se uită peste gard în curtea lui Celentano

Secrete de la filmări

Patronul barului lui Bobiţă, Cristian Sauciuc, ne-a povestit că se filmează la el în curte două luni primăvara şi două luni toamna. Atunci barul e închis pentru clienţi. Cârciumarul are o casă cu etaj, în spatele barului, unde s-au şi filmat mai multe scene din serial. „Am o fetiţă, iar în camera ei s-au filmat scenele cu camera Gianinei (Anca Dumitra). În serial casa mea e, de fapt, casa ei, iar Bobiţă (Mihai Bobonete) şi Dorel (Mihai Raiţ) au şi ei camerele lor, tot la mine în casă”, ne-a spus bărbatul. Filmările încep de dimineaţa, actorii sunt aduşi cu microbuzele şi îşi învaţă textele cu câteva zile înainte. Lângă locaţiile de filmare există rulote, în care protagoniştii îşi trag sufletul între filmări, se îmbracă şi sunt machiaţi. Au aer condiţionat şi umbrele ca să nu moară de cald. S-ar părea că, în funcţie de vreme, actorii poartă centuri cu gel termic (cald/rece), pentru o senzaţie de confort.

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Theo Rose și Smiley, o nouă piesă pentru îndrăgostiți foto: Talentivity
Dan Bittman Captură Youtube jpg
banner Dana Budeanu
image png
banner laura cosoi png
image png
banner viorel lis png
banner tavi clonda png
image
actualitate.net
image
actualitate.net