Leo Iorga și-ar fi sărbătorit ziua de naștere luni! Mesajul dureros al soției regretatului artist

Ultima actualizare:
Mesajul a fost însoțit de această imagine
Mesajul a fost însoțit de această imagine

Ziua de 2 decembrie obișnuia să fie una care aducea multă veselie în familia cântărețului Leo Iorga, având în vedere că la această dată artistul își serba ziua de naștere. Luni, 2 decembrie 2019 reprezintă însă un moment de durere pentru soția, fiii și apropiații regretatului artist, la fix o lună de la moartea regretatului cântăreț, aniversarea aducând multă durere în sufletele acestora, în lipsa sărbătoritului.

În urmă cu doar o lună, Leo Iorga, solistul trupei Compact, a încetat din viață la vârsta de doar 54 de ani. Artistul s-a chinuit ani de zile cu boala necruțătoare în fața căreia pierdut lupta în cele din urmă. Astăzi ar fi trebuit să-și sărbătorească ziua de naștere, iar soția sa îndurerată, Paula Iorga, a publicat un mesaj pe contul de socializare prin care să își omagieze partenerul și să îi mulțumească pentu toate momentele frumoase petrecute împreună, dar și pentru cei doi fii. Mesajul a ajuns rapid la inimile internauților, aceștia compătimind-o pe soția copleșită de durere. 

„La mulți ani în odihnă veșnică, acolo unde nu există întristare, durere sau suspin, de-a dreapta Tatălui, Puiul meu drag, iubirea vieții mele! Mi-e tare, tare, tare dor de tine, de zâmbetul tău mirific, de glumele noastre năstrușnice, de ochișorii tăi frumoși, prin care-ți vedeam sufletul bun si minunat.

Îți mulțumesc pentru tot ce mi-ai dăruit în aceasta viață, pentru dragostea nemărginită, din care împreună am zămislit adorabilii noștri băieți, pe Edy și Paul prin care curge sângele tău, pentru acel "te iubesc atât de mult cât să îmbătrânim împreună" și "tu ești viața mea nu numai soția mea" ... ”, a scris Paula Iorga pe contul său de socializare.


    Mesajul a fost însoțit de această imagineFoto: Facebook
Mesajul a fost însoțit de această imagineFoto: Facebook

Durere este mult prea mare pentru familie, dar cu toții sunt împăcați pentru că au trăit frumos în toți acești ani: „Ai plecat împăcat lăsându-ne aici îndurerați, dar împăcați pentru că am reușit sa ne bucuram unii de alții cât de mult a vrut Bunul Dumnezeu să ni te lase...Te-am iubit enorm și te voi iubi mereu necondiționat, jumătatea mea Divină!”, a mai continuat mesajul Paulei Iorga pe contul de Facebook. 

După ani de zile de lupte crâncene cu cancerul, artistul Leo Iorga s-a stins din viață la doar 54 de ani. Acesta ajunsese la spital în stare gravă în urmă cu o lună, după ce încă din 2011, când i-a fost descoperită boala, acesta a dus un „război” cu cancerul. Totuși, în ciuda acestor probleme de sănătate, solistul spunea că el este fericit și mulțumit că putea măcar să cânte. Un singur regret a avut Leo Iorga însă, faptul că nu și-a întâlnit nepoțeii. Solistul își dorea mult ca fiii lui să facă mai repede moștenitori, pentru ca acesta să îi poată strânge în brațe, așa cum a dezvăluit în cadrul unui interviu. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net