Marian Drăgulescu: «Mi-am notat câteva lucruri pe care vreau să le îmbunătățesc în viața mea»

#Survivor România
Ultima actualizare:

Penultimul Faimos ieșit din reality-showul ,,Survivor" de la Pro TV este Marian Drăgulescu (41 de ani). Sportivul gimnast a povestit pentru Click! ce a făcut după ce a ieșit din competiția filmată în Republica Dominicană, ce a mâncat și ce va urma pentru el, în următoarea perioadă.

Click!: Ce faci, Marian? Cum ești? Ce ai făcut după ce ai ieșit din reality show?

Marian Drăgulescu: Am luat o foaie și un pix și mi-am notat câteva lucruri pe care vreau să le îmbunătățesc în viața mea. După care am mâncat extrem de mult, iar când am primit telefonul, mi-am sunat iubita, părinții, i-am urat «La mulți ani!» și fratelui meu, am vorbit și cu câțiva prieteni.

Ce ai simțit când ai aflat că vei părăși competiția, în urmă voturilor primite?

Am simțit că trebuie să mă remontez repede, nu îmi place să plâng după lucruri din trecut, care nu se mai pot schimba. Sunt împăcat cu parcursul și evoluția mea și știu că tot ce a depins de mine, eu am făcut.

Nu îmi vine să cred câte am bifat la Survivor, am fost la Faimoși, am câștigat de mai multe ori colanul de imunitate, am adus totemul, am fost în Exil, am prins Unificarea, am fost la Vulturi, am prins confruntările individuale, am fost campionul zilei, am fost nominalizat de 3 ori, am făcut foamea, am dormit în ploaie, am mâncat sute de cocoși, am purtat aceleași haine timp de 100 de zile, în clasament ocup locul 7 din 30 de supraviețuitori, iar din 15 faimoși, am ajuns în primii doi.

Le mulțumesc celor care m-au susținut și s-au bucurat alături de mine. Sper că sunt mândri de evoluția mea. Eu sunt.

Câte kilograme ai slăbit? Vei schimba ceva în alimentația ta?

Cred că am slăbit 10 kilograme. Legat de alimentație, o să îmi fac toate poftele cam două săptămâni și după aceea o să mă gândesc cum să mă stabilizez la o greutate confortabilă.

De ce ți-a fost poftă să mănânci când ai ieșit?

Dulciuri, multe dulciuri și tort.

Cu cine vei păstra legătură după terminarea show-ului?

Cu TJ m-am înțeles cel mai bine, dar aș fi bucuros să ne vedem cu toții și în alt context, mai puțin sălbatici.

Ce pregătești? Ți-ai făcut ceva planuri?

Desigur, dar o să le comunic la timpul lor.

Ai intrat în show în pandemie și ai ieșit pe timp de război. Cum ți se pare situația?

Wow! Adevărat. Sper, sincer, ca războiul să ne ocolească pe noi.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!