Raluca Podea, înșelată înainte de nuntă! Declarații emoționante despre drama prin care trece

simeon stalpnicul png
Raluca Podea a fost inselata de iubitul ei, chiar inainte de nuntafoto: Facebook

Raluca Podea a încheiat relația de un an cu iubitul său, după ce a aflat că a fost înșelată, în timp ce se afla în Dubai, într-o mică vacanță, iar iubitul ei rămăsese în București.

„Eram foarte bine... Un bărbat, când nu-și încheie socotelile din trecut, nu e bine. A mers pe mai multe direcții. Virtual, era cu mult mai multe persoane, era și cu o persoană cu care fusese în trecut, am descoperit în decursul acestei luni” a spus Raluca Podea, la Agenția Vip de la Antena Stars.

Mai mult, recunoaște Raluca Podea, a descoperit infidelitatea iubitului ei din întâmplare, iar asta s-a întâmplat chiar înainte de a stabili data nunții. „ Eu, când sunt într-o relație, nu mă duc nici în stânga nici în dreapta. Și pentru că sunt deschisă, Dumnezeu îmi arată. Mi-am luat bagajele și am dispărut! El știe că sunt nebună și că aflu! Eu știu tot, că fac pe proasta, asta este partea a doua! L-am blocat peste tot, apoi l-am deblocat, dar mă blocase și el...și când am văzut asta, l-am blocat și eu din nou! Am un copil, am o familie, dar el a spus, uite că ne asumăm împreună, că așa este normal... Adică el a fost de acord să ne afișăm, să ne punem poze. Eu am făcut lucrul ăsta, dar el nu și-a pus. El comunica cu mama acasă, știa ziua când eu vin acasă. De ce nu a venit la aeroport să mă aștepte? Când spui că iubești pe cineva, nu te doare în fund. Eu nu am greșit și nu am făcut niciun rău nimănui. Am mai descoperit și înainte, dar el mi-a promis că va face în așa fel încât să nu mă deranjeze”, a mai spus Raluca Podea.

„Cine te iubește, te caută, eu nu alerg! Se întâmplă să fiu mai prostuță, deși într-o relație sunt destul de autoritară! Eram teroristă, eram tot timpul cu el. I-am zis ”să nu te prind cu vreuna prin oraș, că vă rup cu bătaia pe amândoi”…”, a mai povestit blondina.

 Foto   Facebook Ile du Levant  (4) jpg
Reghe, botez Liam jpg
Anamaria Prodan jpg
ferentz iohannis  jpg
Foto   FacebookTelegondola si Partia Olimpica Borsa (10) jpg
simley si marius jpeg
foto1 liviu si sotia in dubai jpeg
foto1 jpeg
pacient spital
Alec Baldwin
image
image
image
image
ferentz iohannis  jpg
foto1 liviu si sotia in dubai jpeg
simley si marius jpeg
lori jpeg
ana baniciu si edy kovaci jpeg
Reghe, botez Liam jpg