Scrisorile lui Stanca: Dragă Adriana Bahmuţeanu,
Tu vrei să pari de-a dreptul romantică. Să-ţi aduci prinosul de mulţumire „pentru cei zece ani frumoşi petrecuţi împreună...". Şi, dă-i şi lăcrimează în cockpitul Mercedezului cel nou, pe bancheta de piele; hohoteşte de plâns în studiourile canalului tău tv... Cine te crede?! Ţi-ai atins scopul. Bine i-ai făcut... Dar taci! Pentru omul obişnuit şi hrănit din plin cu spectacolul vostru casnic tv, pe care l-aţi dat pe parcursul a patru divorţuri, nu mi se pare cinstit să mai şi mulţumeşti.
E „falş". E parşiv. Neverosimil. Ori te împăcai cu Silviu şi apoi îi ziceai „mulţumesc!". Ori nu, şi tăceai. Căci, postarea-ţi facebukală lapidar-lacrimogenă şi, ca sentiment inautentică, nu spune nimic. Nu aminteşti nici măcar despre celebrul Plici... Care conferea relaţiei voastre prea zgomotoase o autenticitate romantic-nostimă şi un iz de simpatie...
Repet, dacă tăceai şi nu scriai... sinceră rămâneai. Dar, îţi intuiesc tentaţia mimetică: abia s-a clasicizat - graţie antecedentului Bănică-Marin - divorţul mioritic pe Facebook...
Dragă Silviu. Temperament ludic, tu n-ai înţeles că joaca s-a terminat, game is over, nici măcar după cel de-al patrulea divorţ? Te-ai trezit ieri? Parcurgi, probabil, o stare de profundă nefericire. Depresivă. Aşa e când pierzi ceva drag, despre care credeai, cu o siguranţă îngâmfată de mascul suficient, că este al tău pe vecie. Te deplâng cu toată simpatia mea. Şi, recunosc, eu aş fi reacţionat la fel.
Ba, chiar am şi comis-o pe parcursul unei mari iubiri de tinereţe... Cred că până la semnarea „contractului de armistiţiu" mai sperai. Dacă nu cumva erai chiar sigur că-ţi vei reface fericirea. Regret şi eu, fanul amândurora, cel care vă revedea, din nou... din nou... din nou... din nou... împreună.
Aşa sunt femeile. Nu ele sunt de vină, natura lor. Iar noi suntem cretinii, prea siguri pe sine... Că, deşi pretindem, noi nu le cunoaştem niciodată firea. De aceea Femeia rămâne etern marea enigmă a existenţei. Păcat...
George Stanca
