Victor Slav locuiește cu iubita, după ce și-a pierdut apartamentul în afacerea de pe Decebal!
Victor Slav și-a închis cafeneaua de pe Bulevardul Decebal, iar Click! a prezentat în exclusivitate întreaga poveste. Surse din anturajul fostului prezentator tv au dezvăluit că ex-ul Biancăi Drăgușanu locuiește de ceva timp în casa iubitei sale, Selena, după ce și-a pierdut și apartamentul pe care-l deținea.
Victor Slav a rămas ușor, ușor fără locuința de 100 de mii de euro pe care o deținea, după ce a vândut-o și investind banii în cafeneaua pe care o deschisese în zona Decebal. Din cauza pandemiei, dar și a prețurilor exagerate pe care le-a avut, fostul prezentator a dat faliment.
Afacerea a mers aproape un an, însă de la început au fost semne că se duce în jos, iar asta pentru că pandemia, dar și lucrările la parcarea subterană de pe bulevard au blocat accesul, dar și clienții. Unde mai punem că în cafeneaua lui Slav trebuia să ai bani mulți în portofel ca să-ți permiți o narghilea, un cocktail bun sau alte delicatese puse la dispoziție.
Ce e drept, Victor a investit enorm în afacere, motiv pentru care și-a vândut chiar și locuința de 100 de mii de euro, cu speranța că va culege roadele în scurt timp. Iată că nu a fost așa, iar pe lângă asta, fostul soț al Biancăi Drăgușanu a rămas și cu o chirie de 5.000 de euro pe lună, pe care trebuie să o plătească, probabil, până la expirarea contractului de închiriere.
Sfătuit să deschidă alt tip de afacere în locul cafenelei, Victor Slav nu dă semne că ar vrea să mai încerce să prospere în zona de restaurante, ultima experiență costându-l scump. Astfel, de o perioadă bună de timp, el s-a mutat în casa iubitei sale, Selina, cu care are o relație solidă de câțiva ani.
Paparazii Click! au pozat locația abandonată, iar oamenii din zonă spun că acolo, pentru o perioadă, nu va mai fi nimic. Din păcate, toată investiția, dar și munca depusă de Victor Slav au fost în zadar. Locația este, acum, de vânzare.
Victor Slav, mariaj eșuat cu Bianca, însă fericit cu Selina
Fostul prezentator de la Kanal D a avut două relații controversate: una cu Anda Adam, cu care a fost 8 ani de zile, după care cu Bianca Drăgușanu, de care s-a despărțit după ce blonda l-a înșelat cu Adrian Cristea la Paris. Slav și diva showbiz-ului românesc sunt părinții unei fetițe pe nume Sofia, care seamănă leit cu tatăl ei.
Singur și abătut, el a găsit-o pe Selina, o tânără care seamănă perfect cu fosta nevastă. Elena Lupu, pe numele ei real, este o persoană discretă, iar asta pentru că, în fond, ascundea un trecut de care nu dorea să se știe. Într-o perioadă a vieții, iubita lui Slav a făcut videochat, iar imaginile cu ea în fața camerei au ajuns în toată presa.
Victor Slav nu a comentat incidentul, dar nici meseria pe care partenera lui de viață a practicat-o, semn că dragostea lor e mai mare decât gura lumii. Iată că nici Selina nu i-a dat cu piciorul, deși fostul prezentator tv are probleme cu banii și tocmai și-a închis afacerea de sute de mii de euro.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News,Facebook și Instagram!