3 milioane $ pentru Olăroiu!

Arabii cumpără din România!
Arabii cumpără din România!

Patru trofee cucerite în ceva mai puţin de patru ani. Acesta este bilanţul lui Cosmin Olăroiu care a crescut fantastic cota tehnicianului de 41 de ani în Asia.

Paradoxal, ultimele două competiţii câştigate de Oli au dus la despărţirea românului de formaţiile pe care le-a pregătit!

Dacă în februarie 2009, el a părăsit Al-Hilal după finala Cupei "Coroanei Prinţului", câştigată în faţa celor de la Al-Shabab, de această dată, el şi-a anunţat plecarea de la Al-Sadd Doha după ce a cucerit Cupa "Stelelor Qatarului".

simeon stalpnicul png

"Mi-am îndeplinit obiectivul. Am adus primul trofeu pentru club după o secetă de trei ani. Consider că la Al-Sadd treaba mea e terminată", a spus Olăroiu.

La Al-Sadd, el avea un salariu de 2,5 milioane de dolari pe an.Practic, la câteva ore după ce a încheiat conturile cu Al-Sadd Doha, Oli a fost asaltat de oferte din Asia, dar şi din Europa.

Dintre aceste propuneri, cele venite din Arabia Saudită includ cifre fabuloase.

După ultima etapă a campionatului saudit, care se va relua în luna februarie, patru dintre cele mai importante cluburi, Al-Ittihad, Al-Nassr, Al-Shabab şi Al-Ahli şi-au concediat antrenorii!

Primele trei formaţii l-au contactat pe Oli. Cea mai bună ofertă? Un salariu stagional de 3 milioane de dolari.

Răzvan Cociş, pus pe liber de Al-Nassr

Nu toţi românii care activează în fotbalul arab sunt mulţumiţi. Olăroiu şi Rădoi reprezintă cazurile cele mai fericite.

Au luat bani mulţi, au avut performanţe şi sunt adevăraţi idoli în ochii fanilor. La Al-Nassr Riad, Ovidiu Petre şi Răzvan Cociş n-au fost la fel de norocoşi.

Au rămas fără omul care a insistat pentru transferurile lor, Walter Zenga plecând chiar înainte de Crăciun.

În plus, echipa a ieşit deja din lupta pentru titlu. Nici problemele financiare nu i-au ocolit pe cei doi români.

La Al-Nassr, de multe ori, banii nu s-au dat la timp în acest sezon. Pentru Răzvan Cociş "coşmarul" s-a sfârşit, el fiind pus pe liber de gruparea din Riad.

Mijlocaşul nu s-a adaptat deloc în Arabia Saudită.

El a stat mai multe meciuri pe bancă sau în afara lotului, când a intrat pe teren a fost huiduit de fani, şi a înscris doar două goluri pentru Al-Nassr dintre care unul din penalty.


    Arabii cumpără din România!
Arabii cumpără din România!
cub toma caragiu png
cub irina margareta nistor png
horoscop bani jpg
Nella Pignatelli webp
cub adriana iliescu și eliza png
cub cristina cioran png
razvan theodorescu 7699918 Mediafax Foto Cristian Radu Nema jpg
mihai bendeac jpg
image
image
image
image
image
image
Zura cainele erou jpg
profimedia 0754235297 jpg
razvan theodorescu 7699918 Mediafax Foto Cristian Radu Nema jpg
gheorghe marmureanu si mircea raulian jpeg
Cutremur la granita Turciei cu Siria  6 februarie 2023  Foto Epa Efe
FotoJet jpg