"A Clockwork Orange" şi "The Texas Chainsaw Massacre", cele mai controversate filme

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Imaginile şocantre, flirtul cu dogmele religioase şi scenele de o violenţă extremă, iată cele trei ingrediente care au propulsat peliculele "A Clockwork Orange", "The Texas Chainsaw Massacre" şi "The Exorcist" în topul celor mai controversate pelicule ale tuturor timpurilor, scrie presa britanică.

"A Clockwork Orange" a fost realizat în 1971 de legendarul cineast american Stanley Kubrick, după un roman scris de Anthony Burgess.

Această peliculă a stârnit numeroase opinii critice, din cauza scenelor de violenţă extremă. Marea Britanie şi Irlanda sunt ţările care şi-au dat târziu acordul pentru ca această peliculă să poată fi vizionată. Irlanda a interzis până în 2000 pelicula lui Kubrick.

În Marea Britanie, aceasta a fost interzisă chiar de către Kubrick, între 1973 şi 1999. Există încă state care ţin pe "lista neagră" şi astăzi filmul lui Kubrick. Deşi controversată, pelicula a primit patru nominalizări la Oscar.

"The Texas Chainsaw Massacre", despre un grup de tineri ajunşi victime ale unei familii de canibali, a fost realizat în 1974 şi este considerat revoluţionar pentru genul horror.

A fost regizat de americanul Tobe Hooper, care a semnat şi scenariul. Pelicula  s-a bucurat de un succes incredibil, peste 14 milioane de dolari încasări numai în SUA, cu o investiţie de doar 80.000 de dolari.

Filmul lui Hooper a avut interdicţie în Marea Britanie, Suedia, Norvegia, Brazilia, Chile şi Singapore. Controversă premiată cu două Oscaruri.

Topul celor mai controversate filme ale tuturor timpurilor este completat de capodopera "The Exorcist", semnată de regizorul William Friedkin.

Filmul a fost distins cu două Oscaruri în 1974.

Din cauza scenelor de violenţă fizică şi verbală, povestea despre demonii cuibăriţi în trupul unei fetiţe a fost interzisă în Marea Britanie, Malaysia şi Singapore, însă asta nu ştirbeşte cu nimic valoarea sa artistică şi prestaţiile unor actori ca Max von Sydow şi Ellen Burstyn.

La fel de apreciată este şi coloana sonoră a peliculei, pe care apare şi o compoziţie a britanicului Mike Oldfield.

În topul cu zece locuri al filmelor interzise, alcătuit şi publicat de cotidianul "The Independent", se află, însă, şi filme din afara categoriei horror-thriller.

Unul dintre acestea este o cunoscută peliculă la care au participat John Cleese, Terry Gilliam şi colegii lor cunoscuţi ca Monty Python: "Life of Brian".

Filmul este o satiră religioasă extrem de acidă, al cărei protagonist este un personaj venit pe lume, de Crăciun, în grajdul de lângă cel în care s-a născut Iisus Hristos.

"Filmul este atât de amuzant, încât a fost interzis în Norvegia" - acesta a fost unul dintre sloganurile de promovare a peliculei, alte ţări în care s-a spus INTERZIS pentru "Life of Brian" fiind Irlanda, în intervalul 1979-1987, şi Singapore.

Filmul a rămas în istorie şi datorită coloanei sonore, în special pentru melodia "Always Look on the Bright Side Of Life".

Urmăreşte trailerul filmului "Life of Brian".

Topul celor mai controversate filmul nu include, spre surprinderea criticilor, şi pelicula realizată în 1988 de Martin Scorsese, după romanul „Hristos răstignit a doua oară”, al lui Nikos Kazantzakis, "The Last Temptation of Christ".

Cu Willem Dafoe în rolul Iisus Hristos şi Harvey Keitel jucându-l pe Iuda, filmul a fost nominalizat la Oscar şi a cules numeroase aprecieri, dar şi critici virulente, în special din direcţia unor reprezentanţi ai Bisericii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net