Cine sunt cei doi suspecți din spatele atacului cu drone din Germania. Unul ar avea legături cu serviciile rusești
La începutul lunii august, autoritățile germane au fost în alertă după o serie de incidente cu drone. Un dispozitiv încărcat cu explozibil a fost găsit în apropierea aeroportului din Leipzig, ținta fiind un avion de transport ucrainean. Anchetatorii au prelevat probe ADN și i-au identificat pe autorii atentatului.

O dronă care transporta un dispozitiv exploziv a fost descoperită pe aeroportul Leipzig/Halle din estul Germaniei, în apropierea unor avioane de marfă ucrainene, pe 4 august. Cine sunt cei doi suspecți care ar fi pus la cale atacul.
Aeroportul din Leipzig, ținta atacurilor rusești
Aparatul identificat pe 4 august nu a apucat să explodeze deoarece detonatorul era aparent defect, iar anchetatorii suspectează că o a doua dronă s-a ciocnit cu o aeronavă de marfă din apropiere. O a treia dronă ar fi fost găsită în apropierea aeroportului 10 zile mai târziu, conform BBC.
Ministrul de Interne, Alexander Dobrindt, a declarat că atacul de la aeroportul din Leipzig a urmat „modelul bine stabilit al operațiunilor hibride rusești din Europa”. Astfel, Germania acuză direct Rusia de implicare.
Moscova neagă acuzațiile
Președintele rus Vladimir Putin a acuzat marți Germania că a plasat dovezi pentru a învinovăți Moscova pentru tentativa de atac cu drone de pe aeroportul din Leipzig. Între timp, ambasada Rusiei la Berlin a declarat că acuzația conform căreia Rusia ar fi responsabilă este „absurdă”.
Ministrul german de externe, Johann Wadephul, care se afla alături de Dobrindt la o conferință de presă la Berlin, a declarat că va ordona închiderea consulatului rus din Bonn și că va fi reziliat și contractul pentru Casa Rusă din Berlin - despre care mulți observatori au spus că a fost folosită în scopuri de spionaj și pentru răspândirea propagandei rusești. De asemenea, el a anunțat controale mai stricte la intrare pentru cetățenii ruși
Maria Zakharova, purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, a declarat că Moscova va reacționa „în oglindă” la măsurile luate de Germania, în timp ce ambasada Rusiei a descris măsurile drept o „escaladare fără precedent a relațiilor ruso-germane”.
„Berlinul sponsorizează terorismul”, a declarat Zaharova pentru Agenția de Presă Germană, referindu-se la sprijinul militar și economic acordat Ucrainei.
Aeroportul Leipzig/Halle din estul țării este folosit de armata Germaniei și de aliații NATO pentru transportul de bunuri militare și servește, de asemenea, ca bază pentru compania aeriană Antonov din Ucraina - care transportă cea mai mare parte a mărfurilor aeriene ale țării.
Unul dintre suspecți, găsit cu ajutorul probelor ADN
Cât despre suspecți, ar fi vorba despre un bărbat de origine rusă cu pașaport leton și un bărbat din Belarus cu pașaport rusesc. Conform informațiilor furnizate de Süddeutsche Zeitung , NDR și WDR, anchetatorii sunt siguri că cei doi au legătură cu atacul planificat asupra unui avion de transport ucrainean pe aeroportul din Leipzig.
„Constatările de până acum indică „persoane implicate care au acționat în numele autorităților statului rus”, a spus Dobrindt, conform publicațiilor germane. Ministrul nu a numit niciun posibil autor și nici nu a menționat despre motivul pentru care anchetatorii cred că cei care au pus la cale acest plan sunt cei din serviciile de informații rusești.
Se crede că bărbatul de origine rusă, cu pașaport leton, are legături cu serviciile secrete rusești. Se pare că a intrat în Germania la sfârșitul lunii iulie prin aeroportul din Berlin și, ulterior, a călătorit spre Leipzig cu o mașină închiriată. Cu două zile înainte de atacul eșuat cu dronă suspectul a părăsit din nou Germania, cu un zbor tot din Berlin.
La fața locului anchetatorii au descoperit și urme de ADN care i-au condus la un al doilea suspect. Au găsit reziduuri genetice pe una dintre drone, pe interiorul unei cutii de tablă pline cu explozibili și pe o antenă atașată la un copac din apropierea aeroportului.O comparare a urmelor cu bazele de date europene a dat rezultate în Lituania și Finlanda.
Așa s-a ajuns la bărbatul din Belarus, care intrase deja în atenția autorităților din diferite țări pentru alte infracțiuni. Anchetatorii au reușit acum să reconstituie și intrarea și ieșirea sa din Germania. Conform cercetărilor efectuate de SZ, NDR și WDR, suspectul, care deține și un pașaport rusesc, a intrat în Germania cu o viză turistică italiană. Conform informațiilor oficiale, documentul a fost eliberat la o ambasadă italiană din Minsk la sfârșitul lunii aprilie.
Între timp, experții de la Oficiul Federal de Poliție Criminală (BKA) presupun că în atacul eșuat de acum aproximativ o lună s-ar fi putut folosi mai multe drone decât se știa anterior. Au fost găsite trei dispozitive, fie întregi, fie în bucăți.


































