A plouat cu «divorţuri» în 2012!

Ultima actualizare:

    Timp de şase ani, Anda şi Victor au  format un cuplu
Timp de şase ani, Anda şi Victor au format un cuplu

Luna şi despărţirea! Anul 2012 a bătut recordul la divorţuri. S-au destrămat căsnicii de-o viaţă, dar şi relaţii trainice de ani buni, ai căror protagonişti sperau să ajungă într-o bună zi la altar. Unele vedete au mers pe cartea discreţiei şi şi-au anunţat elegant ruptura prin intermediul unui comunicat de presă, alţii s-au bălăcărit ca la uşa cortului, inclusiv pe holurile tribunalelor.

Viaţa mondenă a fost una zbuciumată şi plină de neprevăzut în 2012. A plouat cu nunţi, dar îndeosebi cu „divorţuri". Campioane la capitolul rupturi au fost de departe vedetele trustului PRO TV, care au decis să aleagă după mai mulţi ani drumuri diferite, în loc să ajungă în faţa altarului. Ultimul cuplu de poveste care s-a destrămat, şocându-i până şi pe apropiaţi, a fost cel format din Anda Adam (32 de ani) şi Victor Slav (32 de ani).

Cei doi şi-au spus „Adio!", zilele trecute, după şase ani de relaţie, preferând discreţia. „Aceşti şase ani au fost cei mai frumoşi din viaţa mea. Nu pot să mă gândesc acum dacă va exista o împăcare. Nu e nici prea devreme, nici prea târziu pentru asta, dar nu mă pot gândi acum. Nu ştiu ce voi face de sărbători, nu mai ştiu acum, dar cred că voi fi un pic mai egoistă şi îmi voi acorda mai mult timp mie", a declarat Anda, la emisiunea „Happy Hour" de la PRO TV.

Click! a aflat însă că banii ar fi fost de fapt motivul destrămării relaţiei dintre solistă şi prezentatorul rubricii Vremea de la PRO TV. În condiţiile în care Anda câştiga de zece ori mai mult într-o lună decât partenerul ei, certurile între cei doi au fost tot mai dese în ultima vreme. Anda plătea chiria de 800 de euro pe lună la apartamentul din Plevnei, unde locuiau amândoi, şi asuda prin concerte, în timp ce Victor îşi petrecea ziua la sala de forţă şi noaptea prin cluburi cu băieţii, tocând cu nonşalanţă banii iubitei.

Magda Catone (54 de ani) -Şerban Ionescu (62 de ani)

Chinuit de o boală cruntă, actorul Şerban Ionescu a decis în luna mai să încheie socotelile cu soţia sa, Magda Catone, după 30 de ani de mariaj. Căsnicia celor doi scârţâia de mai mulţi ani, iar actriţa avea o relaţie extraconjugală la care n-a renunţat nici după ce Şerban Ionescu s-a îmbolnăvit. Cei doi au mai vrut să divorţeze în 2010, Magda Catone fiind cea care a solicitat atunci divorţul.

simeon stalpnicul png

Mariajul lor a fost puternic zdruncinat în toamna lui 2010, când au anunţat divorţul, cu scântei, din pricina faptului că actriţa ar fi avut un amant. După trei luni s-au împăcat la tribunal, însă căsnicia lor a devenit una de convenienţă. De data aceasta, Şerban Ionescu este cel care solicită divorţul, însă actriţa trage de timp, susţin avocaţii actorului, pentru a pune mâna pe avere la un eventual deces al acestuia.

Monica Bîrlădeanu (33 de ani) - Bobby Păunescu (38 de ani)

Frumoasa actriţă Monica Bîrladeanu şi producătorul de film Bobby Păunescu au anunţat, în luna august, că s-au despărţit. Monica a fost cea care a făcut acest anunţ într-o postare pe pagina sa de Facebook: „Deşi suntem absolut hotărâţi să lucrăm în continuare împreună, aşa cum am făcut-o şi până acum, prietenii voştri Monica şi Bobby nu mai formează, din păcate, un cuplu".

simeon stalpnicul png

Monica Búrlădeanu şi Bobby Păunescu şi-au făcut publică relaţia în anul 2004 şi, de-a lungul ultimilor ani, au vorbit în repetate rânduri despre trăinicia sentimentelor lor. Anul trecut, întrebat dacă are planuri de căsătorie, Bobby Păunescu declara în revista Tango: „Eu cu Monica suntem căsătoriţi, din punctul nostru de vedere". Din păcate, cuplul s-a destrămat înainte de a ajunge la altar.

Laura Cosoi (30 de ani) - Smiley (29 de ani)

Laura Cosoi şi Andrei Tiberiu Maria, alias Smiley, au decis să se despartă, în luna iunie anul acesta, după o relaţie care a durat peste cinci ani. Ca şi Anda Adam şi Victor Slav, cei doi au ales să-şi anunţe separarea printr-un comunicat sec.

simeon stalpnicul png

„Laura Cosoi şi Smiley au decis să meargă pe drumuri separate. Cei doi au ajuns de comun acord la această decizie, fiind convinşi că aceasta este cea mai bună variantă pentru amândoi", se arăta în respectivul comunicat, remis Mediafax.

Ulterior, presa a speculat că motivul rupturii ar fi fost faptul că Laura îşi dorea un copil, în timp ce solistul nu vroia în ruptul capului să renunţe la burlăcie sau să devină părinte.

Marina Almăşan (50 de ani) - Victor Socaciu (59 de ani) - Georgică Cornu (57 de ani)

Marina Almăşan şi Victor Socaciu au divorţat la începutul lunii martie. Marina a susţinut atunci că singurul vinovat pentru eşecul căsniciei lor este, încă de acum zece ani, Socaciu. Ziarul Click! a dezvăluit că motivul divorţului a fost indifelitatea Marinei, care îl înşela pe Socaciu cu un miliardar timişorean, Georgică Cornu, alias „regele asfaltului din Banat". Marina şi Victor au fost căsătoriţi 13 ani şi au împreună un băiat minor, Victor.

simeon stalpnicul png

Sylvia (28 de ani) - Andrei AlbNegru (34 de ani)

Cântăreanţa Sylvia, Silvia Roxana Sârbu pe mele real, din buletin, şi componentul formaţiei Alb-Negru, Andrei Ştefănescu, au divorţat şi ei, în luna martie anul acesta, după trei ani în care au fost căsătoriţi. Artistul a fost cel care a descoperit că nevasta l-a înşelat cu un manechin de 20 de ani, Iulian.

simeon stalpnicul png

„Am angajat un detectiv să o urmărească. Nu aş putea să trăiesc într-o relaţie mincinoasă, aşa am fost educat. Cel mai chinuitor este să te culci lângă un om care ştii că te minte", a mărturisit Andrei, la emisiunea „Happy Hour", de la PRO TV. Sylvia a filmat anul trecut, în timpul verii, videoclipul piesei „Feel In Love", în care a apărut şi tânărul cu care cântăreaţa şi-a înşelat soţul.

Adriana Bahmuţeanu (38 de ani) - Silviu Prigoană (48 de ani)

Silviu Prigoană şi Adriana Bahmuţeanu au ajuns pentru a patra oară la divorţ, după ce au avut la începutul lunii august o ceartă de la aerul condiţionat. Adriana şi-a luat atunci cei doi copii şi a plecat de acasă.

simeon stalpnicul png

Enervat de gestul nevestei lui, Prigoană s-a prezentat imediat la Judecătoria Sectorului 3, pentru a cere încredinţarea celor doi minori - Eduard şi Maximus. Silviu Prigoană şi Adriana Bahmuţeanu s-au căsătorit pentru prima oară în 2003, iar în nouă ani au ajuns de trei ori în faţa judecătorilor pentru a divorţa.

Daniela Crudu (23 de ani) - Mihai Costea (24 de ani)

Un an. Atât a jucat Daniela Crudu în terenul lui Mihai Costea! Cei doi s-au despărţit definitiv, de această dată, în septembrie, atunci când fotbalistul Stelei s-a săturat să fie ţinut pe tuşă de Gigi Becali din cauza iubitei sale şi a decis să-i dea papucii brunetei în direct.

simeon stalpnicul png

Asistenta a făcut un show de striptease la Capatos, fapt care l-a scos din minţi pe gelosul Nilă care i-a transmis prin SMS că poate să spună în faţa publicului că s-au despărţit. „M-a rugat şi am spus-o, eu nu voiam să spun asta aici, dar m-a rugat. Nu îi place tot ce fac eu aici şi nu acceptă asta", a spus printre hohote de plâns Cruduţa.

Roxana Ionescu (27de ani) - Laurenţiu Gheorghe (35 de ani)

În iulie, Roxana Ionescu a decis şi ea să divorţeze de soţul ei, Laurenţiu Gheorghe, după o căsnicie de şase ani. Zvonurile despre un eventual divorţ între Roxana şi Laurenţiu datează de patru ani.

simeon stalpnicul png

În 2008, au apărut în presă poze care îl arătau pe acesta în compania altei femei. Atunci, Roxana a negat că ar avea probleme în amor, susţinând că 9 ani de relaţie şi 6 de căsnicie sunt mai importanţi decât orice bârfă. În vară însă, vedeta a recunoscut că soţul ei a înşelat-o chiar cu sora naşei lor de cununie, Roxana.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
WhatsApp Image 2024 11 21 at 22 31 59 jpeg
23adbb27 d661 4add b171 ecdb61862362 jpeg
podul de piatra baile herculane jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net