Alexandra Stan, pregătită pentru un nou început: «Viaţa mea s-a schimbat, sunt un alt om»

Ultima actualizare:

Deşi s-a zvonit că Alexandra şi-a refăcut viaţa amoroasă şi a fost chiar surprinsă când se săruta cu un bărbat misterios, cântăreaţa a declarat că este singură şi că tot ce contează acum e cariera.

"Nu am un nou iubit, îmi focusez atenţia pe nicio relatie, e mai important să mă ocup de mine ca artist. Sunt foarte fericită, muncesc foarte mult, colaborez cu mulţi producători, viaţa mea s-a schimbat, sunt un alt om. Cred că principalul fapt e că muncesc şi sunt activă. În momentul în care am început să cânt din nou, s-a văzut pe mine", a spus Alexandra pentru "Poveştiri adevărate":

Cât despre bătaia primită de la Marcel Prodan, care i-a pus în pericol sănătatea şi din cauza căreia ar fi fost la un pas să nu mai poată cânta, Alexandra a mărturisit că totul e în trecut acum şi că nu a rămas cu schele.

"La un moment dat, unele probleme au fost serioase, altele doar nişte speculaţii. Sunt foarte bine, timpul le rezolvă pe toate, am avut parte de îngrijiri, mi-am făcut controale la timp. Am dat uitării ce s-a întâmplat, e un eveniment care ţine de trecut", a mai adăugat solista.

Alexandra Stan şi Marcel Prodan revin în muzică, dar separat

Alexandra Stan promite să revină în forţă! În ce proiect de mare anvergură este implicată

Alexandra Stan rupe tăcerea: «Dumnezeu iartă, eu am depus plângere penală împotriva lui Marcel Prodan»



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Etna jpg
appetizers 6281840 1280 jpg
BeFunky collage   2025 12 28T141808 406 jpg
mirabela gradinaru foto captura video digi24 png
police 6847526 1280 jpg
etilotest
machiaj roșu  foto   Shutterstock jpg
lac webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net